Jocurile de loto se vor desfășura inclusiv online sau la terminalele amplasate în centrele comerciale

Redacţia
18 septembrie 2020 2 min read
Hotărârea Guvernului nr. 777/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, jocurile de loto se vor putea desfășura inclusiv online sau la terminalele amplasate în centrele comerciale, fără să mai fie necesară deplasarea jucătorilor la sediul agențiilor.

Hotărârea Guvernului nr. 777/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, jocurile de loto se vor putea desfășura inclusiv online sau la terminalele amplasate în centrele comerciale, fără să mai fie necesară deplasarea jucătorilor la sediul agențiilor. 

Hotărârea schimbă articolul 19 din Normele metodologice de punere în aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 111/2016,

Participarea la jocurile de noroc de tip loto - joc tradițional - se poate realiza prin achitarea taxei de participare de către participant în locații specializate, prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanții la joc sau prin accesarea secțiunii dedicate acestei activități disponibilă pe site-urile oficiale ale Companiei Naționale «Loteria Română - S.A.».

Locațiile specializate  trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) suprafața locației să permită desfășurarea activității, asigurând jucătorilor un mediu corespunzător;

b) spațiul să fie organizat distinct de alte activități economice, cu excepția locațiilor în care se comercializează numai lozuri instant și bilete de participare la jocurile loto;

c) în incintă să fie amplasat cel puțin un terminal autonom pentru emiterea biletelor de participare la joc, cu excepția locațiilor în care se comercializează numai lozuri;

d) se interzice expres accesul minorilor în incinta agențiilor loto.

 Pe site-urile oficiale ale Companiei Naționale «Loteria Română - S.A.», în cadrul secțiunii dedicate prin care este permisă participarea la jocurile de noroc de tip loto - joc tradițional - se înscriu: jocurile de noroc pentru care achitarea taxei de participare poate fi realizată prin intermediul site-ului, regulamentele de joc aferente acestora, termenii și condițiile de participare. Înscrisul care atestă acordarea dreptului de participare, conform regulamentului de joc, se transmite în format electronic și poate fi imprimat de către participant.

 

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo