Deputaţii propun înfiinţarea Jandarmeriei rurale, în sate, comune, dar şi în oraşele mici din ţară, pentru combaterea infracţiunilor şi pentru măsuri sporite de siguranţă publică.

Noii jandarmi ar lucra sub coordonarea poliţistului sau postului de poliţie din localitatea respectivă, pentru că numărul acestora este insuficient pentru contracararea tuturor încălcărilor legii din mediul rural. Mai ales, spun deputaţii, că această „mică infracţionalitate” (adică furturi mărunte, fapte mai puţin violente) a a devenit atât de ridicată, încât afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române are două articole noi, primul referindu-se la înfiinţarea acestor unităţi/subunităţi de jandarmerie rurală, iar al doilea, la condiţiile şi responsabilităţile noilor jandarmi. Acesta din urmă este adăugat după articolul 14 şi prevede ca înfiinţarea noilor unităţi să se facă la propunerea inspectorului şef al Jandarmeriei Române şi ministrului de interne, pe baza criteriilor demografice şi teritoriale, dar şi pe baza celor care ţin de infracţionalitatea din zona respectivă.

Art. 141

(2) Unităţile/subunităţile de jandarmerie rurală sunt subordinate nemijlocit inspectoratului de jandarmi judeţean şi se înfiinţează la nivelul unităţilor administrativ teritoriale cu rang de comună ori a oraşelor cu populaţie sub 10.000 de locuitori.

(3) Unităţile/subunităţile de jandarmerie rurală sunt destinate executării misiunilor specific de asigurare şi restabilire a ordinii publice, acţionând în colaborare cu structurile de poliţie organizate la nivel rural.

(4) Zona de responsabilitate a unităţilor/subunităţilor de jandarmerie rurală va fi stabilită prin ordin al ministrului afacerilor interne la propunerea inspectorului general al Jandarmeriei Române şi va cuprinde mai multe unităţi administrative teritoriale.”

Proiectul legislativ a fost pus în dezbatere publică la Camera Deputaţilor, urmând ca după acest vot să fie dezbătut şi în Senat, pentru votul final. Dacă va fi adoptată, legea prevede ca Jandarmeria rurală să fie înfiinţată de la 1 ianuarie 2017, timp până la care Guvernul şi Ministerul de Interne să identifice resursele necesare noilor angajaţi. După intrarea în vigoare, legea are un termen de 90 de zile pentru Guvern şi MAI, ca să aprobe numărul necesar de posturi în Jandarmeria rurală.

Ai nevoie de Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here