De dată relativ recentă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 471/2014 Legea nr. 83/2014 privind invenţiile de serviciu, lege care a intrat în vigoare la data de 29 iunie 2014.
Legea se aplică invenţiilor create de un inventator individual sau de un grup de inventatori atunci când inventatorul individual sau cel puţin un membru al grupului de inventatori este salariat* al unei persoane juridice:
a) de drept privat;
b) de drept public (art. 1 alin. 1 din Lege).
De asemenea, reţinem că Legea se aplică invenţiilor prevăzute la art. 1 alin. 1 din Lege, care pot fi protejate prin brevet de invenţie sau prin model de utilitate înregistrat (art. 1 alin. 2 din Lege).
În articolul de faţă ne-am propus să prezentăm câteva aspecte considerate mai importante referitoare la invenţiile de serviciu.
Condiţiile ce trebuie îndeplinite de invenţii pentru a fi catalogate drept invenţii de serviciu
Potrivit art. 3 alin. 1 din Lege, invenţiile de serviciu sunt invenţiile prevăzute la art. 1, care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) au rezultat din exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inventatorului, încredinţate în mod expres în cadrul contractului individual de muncă şi în fişa postului sau stabilite prin alte acte obligatorii pentru inventator, care prevăd o misiune inventivă**;
b) s-au obţinut, pe durata contractului individual de muncă, precum şi pe o perioadă de maximum doi ani de la încetarea acestuia, după caz, prin cunoaşterea sau utilizarea experienţei angajatorului prin folosirea mijloacelor materiale ale angajatorului, ca urmare a pregătirii şi formării profesionale dobândite de inventatorul salariat prin grija şi pe cheltuiala angajatorului ori prin utilizarea unor informaţii rezultate din activitatea angajatorului sau puse la dispoziţie de acesta.
Reţinem că angajatorul are competenţa de a decide cu privire la încadrarea sau nu a unei invenţii realizate de către un salariat în categoria invenţiilor de serviciu şi cu privire la tipul invenţiei de serviciu, în raport cu situaţiile prevăzute la art. 3 alin. 1 din Lege.
Prevederi legale referitoare la drepturile şi obligaţiile salariatului, respectiv ale angajatorului referitor la o invenţie
În primul rând, potrivit art. 4 alin. 2 din Lege, salariatul care creează o invenţie are obligaţia să comunice de îndată angajatorului prezentarea invenţiei, în care să descrie soluţia problemei rezolvate cu date suficient de clare pentru a defini invenţia şi condiţiile în care invenţia a fost creată.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 3 din Lege, angajatorul înştiinţează inventatorul salariat asupra încadrării invenţiei în categoria invenţiilor de serviciu şi dacă revendică dreptul asupra acesteia în termen de patru luni de la primirea comunicării prevăzute la art. 4 alin. 2 din Lege (în absenţa unui termen mai lung prevăzut în regulamentul intern al angajatorului).
Legiuitorul arată că inventatorul poate contesta modul de încadrare a invenţiei sale de către angajator, la instanţa judecătorească competentă, potrivit dreptului comun, în termen de patru luni.
Dreptul asupra invenţiilor
În ceea ce priveşte dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. a din Lege, acesta aparţine angajatorului, în absenţa unei prevederi contractuale contrare, dacă acesta este persoană de drept public şi are în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea.
Pentru invenţiile de serviciu realizate de salariaţi ai angajatorilor – persoane de drept public, care au în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea, revendicate de către angajator conform prevederilor Legii sau conform unui contract între părţi şi valorificate de către angajator, salariatul inventator are dreptul la o cotă procentuală din valoarea venitului realizat de angajator, în urma aplicării invenţiilor. Legiuitorul arată că procentul respectiv nu poate fi mai mic de 30%.
Pentru invenţiile rezultate în urma unor activităţi de cercetare-dezvoltare sau didactice desfăşurate într-o instituţie de învăţământ superior, titulară a dreptului de protecţie, aceasta acordă inventatorului la cerere, cu titlu gratuit, un drept de exploatare a invenţiei în domeniul său de activitate didactică şi de cercetare, în baza unui contract de licenţă neexclusivă, chiar dacă inventatorul nu este salariat. Contractul respectiv are o durată de valabilitate egală cu durata desfăşurării de către inventator a activităţilor didactice şi de cercetare.
În schimb, dreptul asupra invenţiilor prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b din Lege aparţine inventatorului salariat, dacă angajatorul de drept privat sau de drept public nu revendică invenţia în condiţiile art. 4 alin. 3 din Lege.
Pentru invenţiile de serviciu prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b din Lege care au fost revendicate de către angajator, inventatorul salariat are dreptul la o remuneraţie stabilită de către angajator, în condiţiile prevăzute la art. 7 din Lege.
În fine, potrivit art. 5 alin. 4 din Lege, dreptul asupra invenţiilor create de salariaţi şi care nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 3 alin. 1 din Lege aparţine inventatorului salariat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, cu modificările ulterioare.
Criteriile de stabilire a remuneraţiei pentru invenţiile de serviciu prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b din Lege care au fost revendicate de către angajator
Potrivit art. 7 din Lege, angajatorul defineşte prin prevederi specifice din regulamentul intern criteriile de stabilire a remuneraţiei. În lipsa prevederilor specifice, angajatorul are în vedere, în funcţie de fiecare caz concret, unul sau mai multe dintre următoarele criterii:
a) efectele economice, comerciale şi/sau sociale care decurg din exploatarea invenţiei de către angajator sau de către terţi cu acordul angajatorului;
b) măsura în care angajatorul este implicat în realizarea invenţiei de serviciu, inclusiv resursele puse la dispoziţie de angajator pentru realizarea acesteia;
c) aportul creativ al inventatorului salariat, când invenţia a fost creată de mai mulţi inventatori.
* Notă: Salariatul este orice persoană fizică ce prestează, în temeiul unui contract individual de muncă, o activitate remunerată pentru şi sub autoritatea unei persoane din cele prevăzute la art. 1 alin. 1 din Lege.
** Notă: Misiunea inventivă prevăzută la art. 3 alin. 1 lit. a din Lege stabileşte domeniul tehnologic în care se încadrează problema sau problemele tehnice pentru a căror rezolvare inventatorul salariat are o obligaţie contractuală sau care decurge din alte acte obligatorii să aducă o contribuţie creativă corespunzător atribuţiilor de serviciu.
Foto: Stock Vault