23 Februarie, 2019

Învățătorii și educatorii vor putea ieși la pensie sau vor putea preda chiar dacă nu au studii universitare

Proiectul privind abrogarea acestei cerințe, de a avea studii finalizate cu licență pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar a fost adoptat de Camera Deputaților și a fost supus, pe 18 octombrie, dezbaterii publice în Senat, care este forul decizional.

Proiectul legislativ a fost inițiat de mai mulți parlamentari de la PSD, care au motivat că învățătorii și educatorii pot preda și dacă au terminat doar liceul pedagogic. Este vorba despre amendarea unor prevederi din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2012, conform căreia educatorii și învățătorii ar mai fi putut preda fără studii universitare doar până în 2018.

Mai mult decât atât, nu doar cei care predau la catedră ar fi fost afectați, ci și cei care ar fi vrut să își încheie activitatea, deoarece nu ar fi putut ieși la pensie dacă nu îndeplineau cerința studiilor universitare. Printr-o altă ordonanță de urgență, emisă ulterior, în 2014 (OUG nr. 49/2014), guvernul de atunci a reintrodus posibilitatea ca toate cadrele didactice din învățământul preșcolar să poată preda sau să poată ieși la pensie cu studiile liceului pedagogic, dar nu a abrogat în mod clar ordonanța anterioară, care cuprindea această prevedere.
 
Articolul care este propus pentru abrogare prin inițiativa legislativă este următorul:

Art. VI OUG nr. 92/2012
Educatorii și învățătorii încadrați în sistemul național de învățământ au dreptul să își continue activitatea în funcțiile didactice din învățământul preșcolar, respectiv învățământul primar pe care le ocupă, cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. unic
Art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92 din 18 decembrie 2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, se abrogă.

Dacă va fi adoptată și de Senat, inițiativa legislativă va modifica Ordonanța și se va aplica imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Ai nevoie de Ordonanța de urgență nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu