Legea nr. 267/2021 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative intră în vigoare de la 01 ianuarie 2022.

Astfel, potrivit legii, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

„Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin. (1), în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public, prevederile art. 2 alin. (2) şi ale art. 4 aplicându-se în mod corespunzător”, scrie în actul normativ. 

„În Romania, zilnic, se pierd ore întregi alergând pe la institutii făcând copii de buletin, arătând certificate de naştere în original sau certificate de urbanism. Acest demers vine în sprijinul cetăţenilor şi, totodata, este un nou impuls pentru reforma şi modernizarea administraţiei publice.”, se arată în nota de fundamentare care însoţea legea în forma sa de proiect.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here