În motivarea unei excepții de neconstituționalitate, autorii acesteia arată că inspectorii antifraudă sunt detașați de la MFP la Ministerul Public, la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, în baza unui ordin comun. Acest fapt, precum și împrejurarea potrivit căreia, în activitatea lor, inspectorii detașați sunt evaluați, promovați și remunerați de Ministerul Public dau naștere unei suspiciuni rezonabile de lipsă de imparțialitate a acestor inspectori în efectuarea rapoartelor de constatare. Dreptul la un proces echitabil, potrivit autorilor excepţiei ridicate, este încălcat în acest mod, deoarece inspectorii fiscali care lucrează sub îndrumarea organului de urmărire penală exercită astfel o funcție dublă și contradictorie. Pe de-o parte, inspectorii fiscali întocmesc rapoarte de constatare în vederea stabilirii prejudiciului creat bugetului de stat, iar, pe de altă parte, rapoartele întocmite constituie mijloace de probă în procesul penal, iar prin efectul constatării prejudiciului se exercită acțiunea civilă. Lipsa de imparțialitate ar fi accentuată și de dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. Astfel, organul judiciar nu este obligat să solicite efectuarea unei constatări în materie economico-financiară unui organ independent și imparțial. Dimpotrivă, organul de urmărire penală dispune de specialiști care provin dintr-o structură cu interese directe în cauza supusă cercetării și urmăririi penale. Dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare sunt încălcate și prin lipsa unui mecanism concret de a ataca un astfel de raport de constatare efectuat de un specialist din cadrul organului judiciar.  Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) și ale art. 4 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. Dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au fost abrogate, iar cele ale art. 4 alin. (9) au fost modificate prin art. I pct. 1 și 2 din Legea nr. 199/2019 privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul ANAF - Direcția de combatere a fraudelor. Ulterior, dispozițiile art. 4 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au fost abrogate prin art. 2 pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Din analiza motivelor de neconstituționalitate, reiese că autorii excepției critică dispozițiile art. 4 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 în forma anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 199/2019. Dispozițiile criticate au următorul conținut: - Art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală: "Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora."; - Art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013: "(3) În cadrul structurii centrale a Direcției generale antifraudă fiscală funcționează pe lângă structurile de prevenire și control Direcția de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcții sunt detașați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialiști.  (4) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului: a)constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii; b)investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri; c)orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror." - Art. 4 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013: "În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor își vor desfășura activitatea în cadrul parchetelor, prin detașare."  Aprecierile CCR Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate din aceeași perspectivă prin numeroase decizii. Extrăgând concluziile din unele dintre aceste decizii, rezultă, următoarele : - Secțiunea IX din Codul de procedură penală din 1968 reglementa materia constatărilor tehnico-științifice și a celor medico-legale, art. 112 referindu-se la folosirea unor specialiști, iar art. 115 la raportul de constatare tehnico-științifică. Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (10) din noul Cod de procedură penală, "constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora". - Dispozițiile cuprinse în Codul de procedură penală din 1968 ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialiști - atunci când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei - nu sunt de natură să aducă atingere dreptului la apărare al părților, care au posibilitatea de a formula cereri în fața instanțelor judecătorești, de a administra orice probe în apărarea lor și de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea, observând dispozițiile art. 3 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, a reținut că dispozițiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de acești specialiști constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din același cod prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită. Constatările tehnico-științifice efectuate de către acești specialiști constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. - Deși după introducerea în Codul de procedură penală a instituției constatării legiuitorul reglementase obligația dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, acest aspect a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligația organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei, în acest caz, rămâne la aprecierea organului judiciar. - Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reținut că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, constatările tehnico-științifice se dispun când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală. - Dispozițiile art. 3 alin. (3) și alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu dispozițiile Codului de procedură penală aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-științifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepție, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. - De asemenea, dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală au fost, la rândul lor, supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 și ale art. 24 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. - În procesul deliberării judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii prevăzuți de textele de lege criticate, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea, în mod concret, riscul unui abuz de procedură. - Desfășurarea activității acestor specialiști sub directa conducere, supraveghere și sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparțialitate a acestora. Pe de altă parte, soluția legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală. - Constatările tehnicoștiințifice efectuate de către specialiștii care funcționează în cadrul organelor judiciare constituie mijloc de probă, în sensul dispozițiilor art. 172 și următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părțile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepții referitoare la legalitatea și temeinicia actelor de urmărire penală, cât și în etapa judecății, conform dispozițiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor. Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 623/2020 a CCR, pronunţată în data de 22 septembrie 2020 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 46 din 15 ianuarie 2021.  Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.