Activitatea de inspecţie economico-financiară este reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011, aprobată cu modificări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările şi completările ulterioare.
La nivel teritorial, structurile specializate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice teritoriale, care exercită controlul financiar în baza Legii nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii financiare, cu modificările ulterioare, efectuează inspecţia economico-financiară şi se află în coordonarea metodologică a structurii de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Prin excepţie, structurile de inspecţie economico-financiară reprezintă structurile de control care realizează atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice de constatare a neregulilor apărute în utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi de stabilire a creanţelor bugetare, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare.
Verificările se finalizează prin întocmirea actelor de control prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi de normele metodologice de aplicare a acesteia.
În temeiul completărilor aduse la ordonanţa de urgenţă de Legea nr. 107/2012, cu aplicare de la 9 iulie 2012, împotriva actelor de control se poate formula contestaţie în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, care se soluţionează conform prevederilor acesteia.
Împotriva dispoziţiei obligatorii se poate formula plângere prealabilă în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Soluţionarea plângerilor prealabile formulate împotriva dispoziţiei obligatorii se face de către Ministerul Finanţelor Publice. Ministrul finanţelor publice, prin ordin, poate stabili şi în sarcina direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti competenţa de soluţionare a plângerilor prealabile formulate împotriva dispoziţiilor obligatorii emise de structurile prevăzute la art. 5 alin. (2), după caz.
ATENŢIE! Plângerea prealabilă nu suspendă executarea dispoziţiei obligatorii. Această dispoziţie nu aduce, însă, atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului atacat, în temeiul Legii contenciosului administrativ.
Potrivit Normei metodologice aprobate prin H.G. nr. 101/2012 (publicată în Monitorul oficial nr. 148 din 6.03. 2012), plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziţiei obligatorii reprezintă cererea operatorului economic prin care solicită organului de inspecţie economico-financiară reexaminarea dispoziţiei obligatorii, în sensul revocării sau modificării acesteia. Este îndreptăţită să formuleze plângere prealabilă împotriva dispoziţiei obligatorii şi persoana care se consideră lezată în drepturile sale în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Obiectul plângerii prealabile îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul de inspecţie economicofinanciară în dispoziţia obligatorie atacată. În situaţia în care contestatorul precizează că obiectul plângerii prealabile îl formează dispoziţia obligatorie, fără însă a menţiona sumele şi măsurile contestate, după caz, plângerea prealabilă se consideră formulată împotriva întregului act administrativ financiar.
ATENŢIE! În cazul în care contestatorul se află în procedura insolvenţei sau în procedura falimentului, plângerea prealabilă va purta semnătura şi ştampila administratorului judiciar, administratorului interimar sau lichidatorului.
Organul de soluţionare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care a contestat dispoziţia obligatorie.
Soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva dispoziţiei obligatorii se face de structura de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, stabilită prin ordin al ministrului.
În cazul în care plângerea prealabilă este depusă direct la organul competent de soluţionare, acesta o va transmite organului de inspecţie economico-financiară emitent al dispoziţiei obligatorii atacate, în vederea constituirii dosarului plângerii prealabile, a verificării condiţiilor procedurale, precum şi a întocmirii referatului cu propuneri de soluţionare.
Referatul cu propuneri de soluţionare cuprinde precizări privind îndeplinirea condiţiilor de procedură, menţiuni privind sesizarea organelor de urmărire şi cercetare penală, după caz, precum şi propuneri de soluţionare a plângerii prealabile, având în vedere toate argumentele contestatorului şi documentele în susţinere; în caz contrar dosarul se restituie în vederea completării. În referat se va menţiona obligatoriu dacă s-a făcut sau nu sesizare penală.
Plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziţiei obligatorii se depune la direcţia din care face parte organul de inspecţie economico-financiară al cărui act este atacat. Referatul se aprobă de conducătorul organului de inspecţie economico-financiară emitent al dispoziţiei obligatorii atacate.
Plângerea prealabilă poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea acesteia. Organul de soluţionare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renunţarea la plângere. Prin retragerea plângerii prealabile nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă plângere prealabilă în interiorul termenului general de depunere a acesteia.
Prin soluţionarea plângerii prealabile nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului decât cea stabilită iniţial.
În soluţionarea plângerii prealabile, condiţiile de procedură pot fi următoarele: respectarea termenului de depunere a plângerilor prealabile, competenţa organului care a încheiat actul contestat, existenţa semnăturii sau a ştampilei de pe plângerea prealabilă. Condiţiile de fond în procedura de soluţionare a plângerii prealabile pot fi următoarele: lipsa de interes, lipsa calităţii de a contesta, prescripţia, autoritatea de lucru judecat şi imposibilitatea reverificării pentru aceeaşi perioadă şi pentru aceleaşi obligaţii către bugetul general consolidat.
Pentru soluţionarea plângerii prealabile se emite o decizie. Prin decizie, plângerea prealabilă va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial dispoziţia obligatorie atacată, situaţie în care urmează să se încheie o nouă dispoziţie obligatorie care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.
Decizia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, iar noua dispoziţie obligatorie vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al plângerii prealabile pentru care s-a emis decizia de desfiinţare.
În cazul admiterii plângerii prealabile şi revocării în parte a dispoziţiei obligatorii, prin actul administrativ financiar întocmit conform considerentelor deciziei de soluţionare nu se pot stabili în sarcina contestatorului sume mai mari decât cele stabilite iniţial, acesta putând fi contestat potrivit legii.
Decizia emisă în soluţionarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
Eventualele erori materiale din deciziile de soluţionare a contestaţiilor pot fi îndreptate de către organul de soluţionare competent, la iniţiativa acestuia, a organului de inspecţie economico-financiară emitent al actului administrativ financiar contestat, a contestatorului sau a oricărei persoane direct interesate.
