15 Septembrie, 2019

Infracțiunea de terorism, extinsă cu accesarea unor site-uri ilegale. Cei noi prevederi sunt introduse în Legea terorismului

Mai mulți parlamentari, membri ai Comisiei de Control a SRI au inițiat o propunere legislativă care modifică Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea actelor de terorism, prin extinderea unor infracțiuni dacă sunt accesate pagini web care conțin informații despre cum se pot confecționa, ilegal, bombe, sau despre comiterea unor atentate.

O altă modificare a parlamentarilor vizează chiar noțiunea care definește terorismul, în speță art. 1 și art. 2 din lege, prin completarea noțiunii cu cea a terorismului motivat politic, religios și ideologic.

Art. 1

Terorismul reprezintă acele acţiuni, inacţiuni, precum şi ameninţări cu privire la acestea, care prezintă pericol public, afectează viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor, ansamblul relaţiilor sociale, factorii materiali, relaţiile internaţionale ale statelor, securitatea naţională sau internaţională, sunt motivate politic, religios sau ideologic şi sunt săvârşite în unul din următoarele scopuri:

a) intimidarea populaţiei sau un segment al acesteia, prin producerea unui puternic impact psihologic;

b) constrângerea unei autorităţi publice ori organizaţii internaţionale să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act;

c) destabilizarea gravă sau distrugerea structurilor politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii intemaţionale.”

De asemenea, inițiatorii introduce alte noțiuni noi, neincluse în legea din 2004, dar uzate în practica de Securitate: însoțitori înarmați la bordul aeronavelor (art. 22), materiale de propagandă teroristă,  control antiterrorist de Securitate, riposte imediată, interviu de securitate (art. 25).

Actul normative prevede, totodată, că Serviciul Român de Informații poate prelua controlul asupra CSAT în cazul iminenței sau producerii unui act de terrorism pe teritoriul țării.

Accesarea unor site-uri care conțin informații privind posibilitatea comiterii de acte teroriste devine infracțiune.

După articolul 38, se introduc trei noi articole, art. 381 – 383, cu următorul cuprins:

“Art. 381 – Accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, efectuată în scopul însuşirii ideologiei teroriste ori deprinderii unor mijloace, tehnici sau modalităţi de săvârşire a unor acte de terorism, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Proiectul legislativ este în dezbatere publică la Camera Deputaților, prima camera sesizată. Până la finalizarea acestei procedurii, proiectul va fi avizat de comisiile de specialitate, apoi va fi trimis Senatului, pentru votul final.

Ai nevoie de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu