24 Noiembrie, 2017

Infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului. Studiu de caz – programul de vizitare în urma divorţului

În activitatea mea practică, după ce am obținut unuia dintre părinți o soluție favorabilă, executorie, în materia dreptului familiei (de exemplu: stabilirea locuinței minorului sau exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul – adică stabilirea unui program de vizitare minor etc.) am avut de multe ori surpriza neplăcută ca partea adversă (celălalt părinte) să nu dorească să pună în executare de bună-voie dispozițiile hotărârii judecătorești respective.

Partea care este îndreptățită – de exemplu, să aibe un program de vizitare a minorului său sau să preia de la celălalt părinte copilul minor întrucât instanța de judecată a decis prin hotărâre judecătorească ca minorul să domicilieze la părintele respectiv – deși se află în posesia unei hotărâri judecătorești favorabile acesteia, constată – cu supărare îndreptățită –  că nu o poate pune în aplicare și pune, firesc, întrebarea: ce este de făcut într-o astfel de situație?

Pe lângă posibilitatea de a pune hotărârea respectivă în executare silită, adică să se adreseze unui executor judecătoresc pentru a demara procedura executării silite, partea interesată trebuie să cunoască și faptul că poate formula împotriva celuilalt părinte și o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 379 din noul Cod Penal (denumit în continuare NCP). 

Ce trebuie să cunoaștem referitor la infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului?

Potrivit art. 379 alin. 1 din NCP, constituie infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent (art. 379 alin. 2 din NCP).

Aşadar, observăm că articolul 307 din vechiul Cod Penal a fost preluat întocmai şi în NCP – pedeapsa a rămas aceeaşi de o lună la trei luni inchisoare sau amenda penală.

Constatăm şi că în noua reglementare legiuitorul nu a mai prevăzut faptul că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

În cazul acestei infracţiuni, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (în 90 de zile de la data săvârșirii respectivei infracțiuni). 

Concret, în ce situații se poate aprecia că suntem sau nu în prezeța infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului?

De exemplu, fapta mamei unui minor care, într-o perioadă îndelungată de timp (6 luni – 1 an), la mai multe dintre datele fixate prin hotărâre judecătorească executorie, ca date de vizitare a copilului minor de către tată, nu i-a permis fostului soț, tatăl minorului - fără vreun motiv temeinic - să-și viziteze copilul minor, conform programului stabilit de către instanța de judecată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută și pedepsită de art. 379 alin. 2 din NCP. 

În schimb, practica judiciară a statuat că, starea de tulburare emoțională a minorului, refuzul acestuia de a petrece timpul cu partea vătămată (tatăl copilului minor), comportamentul neadecvat al părții vatamate manifestat sub diferite forme (tatăl venea la locuința mamei sub influența băuturilor alcoolice însoțit de una sau chiar mai multe persoane (atitudine care putea fi de natura sa intimideze mama minorului și pe minor), persoane care păreau a fi – de asemenea – sub influența băuturilor alcoolice), constituie suficiente argumente pentru instanța de judecată în a considera ca fapta mamei minorului, chiar dacă evidentă în planul laturii obiective infracționale, este lipsită de vinovația cerută de lege pentru a se angaja răspunderea sa penală.

A reține în sarcina mamei minorului vinovăția penală sub forma intenției ar însemna a denatura spiritul dispozițiilor 379 alin. 2 din NCP, a ignora scopul în considerarea caruia au fost edictate, respectiv acela de a preveni și înlătura starea de pericol ce ar putea aparea în raporturile dintre părinți și copii; ar însemna a recunoaște o preeminență de plano a drepturilor legitime ale părții vătămate (tatăl minorului) de a avea legături cu copilul sau minor în detrimentul interesului superior al minorului, interes care dincolo de abstractul său protejat de dispozițiile legale trebuie înțeles și apărat în concretul împrejurărilor fiecărei cauze în parte.

Așadar, într-o astfel de situație mai sus prezentată, chiar dacă mama minorului nu i-a permis fostului soț, tatăl minorei să-și viziteze copilul minor, conform programului stabilit de către instanța de judecată, nu suntem în prezența infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută și pedepsită de art. 379 alin. 2 din NCP întrucât faptei mamei îi lipsește vinovăția, așadar nu sunt întrunite condițiile în ceea ce privește latura subiectiva a infracțiunii. 

Mai multe informații referitor la infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului 

Pentru existenţa infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, se cere existența unei situaţii premisă, aceea ca un copil minor să fie încredinţat unuia din părinţi sau unei anumite persoane, prin hotărâre judecătorească. 

Obiectul ocrotirii penale

Obiectul juridic special al infracţiunii este constituit de relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală impun respectarea măsurilor luate privitor la încredinţarea minorului, pentru asigurarea creşterii şi educării lui pentru păstrarea legăturii acestuia cu părinţii săi.

Obiectul  material: Infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, de regulă, nu are obiect material, ea nefiind îndreptată asupra unei valori materiale.

În raport de modalitatea concretă de săvârşire a elementului material al laturii obiective, infracţiunea poate avea obiect material corpul minorului, atunci când reţinerea acestuia se realizează prin acţiuni fizice de imobilizare, izolare, exercitate asupra lui.

Acţiunea de reţinere sau împiedicare a minorului de a avea legături cu părinţii săi poate fi realizată fără mijlocirea contactului fizic cu corpul acestuia, situaţie în care infracţiunea este lipsită de obiect material. 

Subiecții infracțiunii

Subiectul activ al infractiunii este calificat de calitatea de părinte – firesc sau adoptiv – al minorului sau persoana căreia i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.

Subiectul pasiv al infracţiunii, în modalitatea prevăzută de art. 379 alin. 1 din NCP, sunt atât părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul, cât şi acesta din urmă.

În varianta prevăzută de art. 379 alin. 2 din NCP, subiecţi pasivi ai infracţiunii sunt deopotrivă minorul, cât şi părintele care este împiedicat să aibă legături personale cu acesta.

Latura obiectivă

Sub aspectul elementului material, infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, se realizează, în cazul art. 379 alin. 1 din NCP prin acţiunea de reţinere a minorului de către un părinte, iar în cazul în cazul art. 379 alin. 2 din NCP, prin acțiunea de împiedicare de către părintele căruia i s-a încredintat minorul ca acesta să aiba legături personale cu celalalt părinte. 

Astfel în cazul prevăzut de art. 379 alin. 1 din NCP, al reţinerii, este vorba despre un minor care a fost încredinţat spre creştere şi educare unuia dintre părinţi sau unei alte persoane. Acest minor, aflându-se temporar la celălalt părinte sau la unul din părinţi, ca urmare a dreptului fiecărui părinte de a avea legături cu copilul său, nu este lăsat să se întoarcă la părintele sau la persoana căreia i-a fost încredinţat potrivit legii.

Este necesar ca reţinerea minorului să se facă fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul.

Dacă celălalt părinte sau persoana căreia i-a fost încredinţat minorul a consimţit ca acesta să fie reţinut, fapta nu constituie infracţiune.

În cazul prevăzut de art. 379 alin. 2 din NCP este vorba de un minor care a fost încredinţat altei persoane (celălalt părinte sau o altă persoană), prin hotărâre judecătorească, iar această persoană îl pune în situaţia de a nu avea contacte personale cu celălalt părinte/părinţii săi.

De asemenea, pentru existența acestei infracțiuni în cazul în cazul art. 379 alin. 2 din NCP, legea cere ca acțiunea de împiedicare a oricăruia dintre părinți de a avea legături cu minorul să fie săvârșită în mod repetat, în așa fel încât să rezulte că este vorba nu de ceva întâmplator, izolat , ci de o tendință sistematică de a îndeparta pe minor de celălalt părinte/părinții săi.

Urmarea imediată constă, în varianta prevăzută de art. 379 alin. 1 din NCP, în crearea unei stări de pericol pentru creşterea şi educarea copilului, iar în varianta prevăzută de art. 379 alin. 2 din NCP în punerea în pericol a legăturilor dintre părinți și copii. 

Latura subiectivă

În ceea ce priveste latura subiectivă, din formularea art. 379 alin. 2 din NCP, în sensul ca fapta trebuie sa fie savârsita “în mod repetat” rezulta necesitatea existenței unei vinovății sub forma intenției directe sau indirecte.

Așadar, sub aspect subiectiv, fapta se comite cu intenție, în sensul că făptuitorul are reprezentarea că prin acțiunile sale de a împiedica pe celălalt părinte să aibă legături cu minorul, urmărește să aducă atingere sentimentelor de afecțiune ale celuilalt părinte și să-l îndepărteze pe copil de el.

Având în vedere cele mai sus prezentate conchidem că, infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului – în ambele variante – se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.

Există intenţia dacă făptuitorul îşi dă seama că încalcă măsurile privind încredinţarea minorului fără consimţământul celor în drept va avea urmări nefavorabile creşterii şi educării copilului şi, totuşi, urmăreşte sau acceptă producerea acestor urmări. 

Formele infractiunii

Actele pregatitoare și tentativa la această infracțiune, deși posibile,  nu sunt pedepsite de lege.

Infracțiunea se consumă  în cazul reţinerii, în momentul în care reţinerea este efectivă şi se epuizează în momentul în care încetează această acţiune.

În cazul împiedicării oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul, infracţiunea se consumă în momentul în care acţiunea s-a săvârşit în mod repetat. 

Regimul sancționator

Infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. 

Punerea în mișcare a acțiunii penale

Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (în 90 de zile de la data săvârșirii respectivei infracțiuni).

Ai nevoie de Codul penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu