Infracțiunea continuă care, potrivit legii penale noi, îndeplinește condițiile unui concurs de infracțiuni

Prin Încheierea din 23.02.2016, în Dosarul nr. 4.079/121/2015, Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (denumită în continuare ÎCCJ) în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept:

„dacă, în aplicarea prevederilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţionale continuate, ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, se are în vedere maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită sau pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni”.

Ce a decis ÎCCJ în cazul mai sus menţionat ?

Analizând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin Decizia nr. 13/18.05.2016 ÎCCJ a admis sesizarea respectivă şi a stabilit că:

“în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanţa se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi. ”

De dată recentă, Decizia ÎCCJ nr. 13/18.05.2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 457/21.06.2016 și, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, adică de la data de 21.06.2016, a devenit obligatorie, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Cum a argumentat în esență ÎCCJ decizia respectivă ?

(….)ÎCCJ a reţinut că, pentru realizarea scopului respectării principiului legalităţii pedepselor, legiuitorul a consacrat în art. 6 alin. (1) din Codul penal o excepţie de la efectul autorităţii de lucru judecat al hotărârilor de condamnare definitive, limitată însă la situaţia în care, până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, respectiv maximul special al acesteia este inferior sancţiunii deja intrate în puterea lucrului judecat, caz în care pedeapsa se reduce la acest maxim.

Ca atare, fiind o excepţie de la principiul securităţii raporturilor juridice care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţă să nu mai poată fi supusă rejudecării, prin aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive nu se poate ajunge la o reanalizare a cauzei, inclusiv sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, al încadrării juridice date acesteia şi al criteriilor de stabilire şi individualizare judiciară a sancţiunii, legiuitorul penal înlăturând de la executare numai acea parte din pedeapsă care depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă.

Cu alte cuvinte, în aplicarea art. 6 din Codul penal este interzisă realizarea unei noi judecăţi a cauzei sub toate aspectele sale pentru identificarea legii penale mai favorabile, operaţiune care este îngăduită în procedura judiciară în curs de derulare, când stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile se fac prin evaluarea şi compararea tuturor instituţiilor de drept penal substanţial incidente.

În spiritul celor de mai sus s-a decis şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, jurisprudenţă care a statuat că, spre deosebire de situaţiile tranzitorii reglementate de art. 5 din Codul penal, în cazul incidenţei aplicării art. 6 din Codul penal, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi se reduce la limitele de pedeapsă şi cauzele legale de modificare a acestora.

Rezultă că, în aplicarea art. 6 din Codul penal, comparaţia între pedepse şi cauzele legale de modificare a acestora nu se poate raporta decât la aceeaşi încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare definitivă, fiind inadmisibilă o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei. O interpretare contrară ar duce la încălcarea autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârea definitivă, schimbarea încadrării juridice operând numai în cursul judecăţii (art. 386 din Codul procedură penală), şi ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează doar modificarea pedepsei definitive.

Excluderea schimbării încadrării juridice în faza executării pedepsei definitive a fost stabilită cu efect obligatoriu de Secţiile Unite ale ÎCCJ prin Decizia nr. VIII din 05.02.2007 care şi în prezent îşi păstrează, sub aspectul menţionat, deplina valabilitate în materia contestaţiei la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 6 din Codul penal.

Cele dezvoltate anterior se aplică şi în cazul determinării legii penale mai favorabile pentru chestiunea de drept care formează obiectul sesizării, art. 6 din Codul penal, neconstituind un temei legal pentru rejudecarea cauzei soluţionate prin hotărâre definitivă de condamnare, pentru reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă sau pentru modificarea acuzaţiei penale, astfel cum a fost stabilită în hotărârea definitivă de condamnare.

Art. 6 din Codul penal constituie o singură variantă de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, cunoscută sub imperiul Codului penal din 1969, ca aplicare obligatorie a legii penale mai favorabile în cauze soluţionate definitiv.

În determinarea maximului special al legii noi instanţa va avea în vedere pedeapsa prevăzută de legea nouă (art. 187 din Codul penal), fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Din punctul de vedere al aplicării legii penale în timp(…) prevederile noului Cod penal referitoare la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se aplică, în mod obligatoriu, dacă una dintre infracţiunile din structura concursului a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noului Cod penal.

Printre cauzele de majorare a pedepsei figurează concursul de infracţiuni.

Art. 6 alin. (1) din Codul penal limitează aplicarea legii penale mai favorabile faptelor definitiv judecate la limitele de pedeapsă, determinarea acesteia făcându-se într-o singură etapă, asp
ect pentru care ar trebui ca faptele să fi fost săvârşite în concurs, din perspectiva ambelor legi penale.

Rejudecarea cauzei, reindividualizarea pedepsei închisorii ori modificarea acuzaţiei în materie penală sunt încălcări ale autorităţii de lucru judecat, nepermise în contestaţie la executare, autoritatea de lucru judecat referindu-se la existenţa faptei, aşa cum apare aceasta din situaţia şi împrejurările stabilite, la identificarea persoanei şi vinovăţia acesteia.

În ipoteza infracţiunii continuate, pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare printr-o hotărâre judecătorească definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, examinarea, în contestaţia la executare, a îndeplinirii noilor condiţii de existenţă ale infracţiunii continuate stabilite de legiuitorul penal în art. 35 alin. (1) din noul Cod penal şi constatarea existenţei unui concurs de infracţiuni sunt operaţiuni care vizează rejudecarea cauzei, acestea aducând atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare.

La fel, în aceeaşi ipoteză, constatarea neîndeplinirii noilor condiţii de existenţă ale infracţiunii continuate prevăzute de art. 35 alin. (1) din noul Cod penal şi constatarea existenţei unui concurs de infracţiuni înseamnă modificarea acuzaţiei în materie penală, aceasta având autoritate de lucru judecat în hotărârea definitivă de condamnare.

Analizând conţinutul textului art. 6 alin. (1) din Codul penal reiese că acesta se referă la maximul special al pedepsei din legea nouă în ceea ce priveşte pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită, iar nu pedeapsa rezultantă. Dacă legiuitorul penal ar fi avut în vedere maximul pedepselor, nu ar fi utilizat expresia „maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită”.

Aşa fiind, respectarea principiului autorităţii de lucru judecat obligă instanţa ca, în ipoteza infracţiunii continuate pentru care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, să se raporteze la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită (în acelaşi sens, Decizia nr. 7/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) şi împiedică instanţa să se raporteze la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, pedeapsă maximă ce ar putea fi determinată ca efect al rejudecării cauzei.

(…)În cauză, stabilirea a câte unei pedepse pentru fiecare din acţiunile sau inacţiunile din conţinutul infracţiunii continuate ar presupune, în contestaţia la executare, o reindividualizare judiciară a pedepsei care nu se regăseşte în hotărârea definitivă de condamnare, reindividualizare ce încalcă autoritatea de lucru judecat.

Considerentele de mai sus sunt subliniate şi în Decizia nr. 12/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409/10.06.2015). În esenţă, în decizia anterior menţionată se arată că aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal nu poate conduce la o reanalizare a cauzei. Or, examinarea îndeplinirii noilor condiţii de existenţă ale infracţiunii continuate prevăzute în art. 35 alin. (1) din Codul penal, constatarea existenţei concursului de infracţiuni şi raportarea la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni implică o reanalizare a cauzei.

Secţia penală a ÎCCJ, în Decizia penală nr. 527/13.02. 2014, pronunţată în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, a arătat că în ce priveşte reţinerea, în contextul legii mai favorabile, a concursului de infracţiuni faţă de infracţiunea continuată, datorită modificării condiţiilor de existenţă a unităţii legale, cu accent pe aspectul unităţii de subiect pasiv, această evaluare ar presupune schimbarea încadrării juridice şi o nouă individualizare judiciară a pedepsei, ce sunt intrate în puterea lucrului judecat, şi, ca urmare, există un impediment obiectiv ce exclude reluarea acestei problematici ce ţine de soluţionarea laturii penale în faza de executare.

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 206/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375/29.05.2015), a reţinut că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal operează cu două noţiuni, respectiv pedeapsa prevăzută de lege şi sancţiunea aplicată, care impun aplicarea dispoziţiilor referitoare la legea penală mai favorabilă după condamnarea definitivă numai dacă sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special al pedepsei prevăzute de lege fără a se lua în considerare alte cauze de reducere sau de majorare a pedepsei care apar valorificate în sancţiunea deja aplicată. (Considerentul nr. 14 al acestei decizii a instanţei de contencios constituţional subliniază că, după condamnare, nu se pot repune în discuţie aspecte legate de individualizarea pedepsei.)

Prin urmare, încadrarea faptei într-un concurs de infracţiuni poate opera doar în cursul judecăţii, deci până la momentul dobândirii autorităţii de lucru judecat, aceasta neîncălcând principiul egalităţii în faţa legii între persoane definitiv judecate la data intrării în vigoare a legii noi şi cele aflate în curs de judecată la acel moment, pentru că determinarea legii penale mai favorabile în cazul art. 6 din Codul penal, respectiv art. 5 din Codul penal implică operaţiuni diferite, cele două categorii de subiecţi neaflându-se în situaţii juridice identice, astfel justificându-se aplicarea unui tratament juridic diferit(…).

Ai nevoie de Noul Cod penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!