Mai jos găsiţi extrase din soluţia pronunţată de CJUE, în materie de TVA, ca răspuns la o întrebare preliminară adresată de instanţele naţionale letone. Cauza priveşte obligaţiile de TVA pentru un bun importat, de natură să vă ofere, şi pe această cale, o imagine mai completă asupra drepturilor şi obligaţiilor, interpretate la nivel comunitar, precum şi reglementările în materie.
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Pakora Pluss SIA (denumită în continuare „Pakora Pluss”), pe de o parte, şi administrația fiscală letonă, denumită în continuare „VID”), pe de altă parte, cu privire la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată la care a fost obligată această societate ca urmare a importului pe cale maritimă în Letonia, la 3 mai 2004, a unui autovehicul provenit din Germania.
Din decizia de trimitere rezultă că, la 30 aprilie 2004, a fost întocmit un manifest de încărcare în Germania în vederea efectuării unui transport pe cale maritimă a unui autovehicul cu destinaţia Letonia. Acestei operaţiuni i‑a fost aplicat un TVA la cota 0% în Germania .
În 2004, Pakora Pluss a supus vehiculul menţionat regimului de tranzit comunitar, în calitate de principal obligat. Procedura vamală nu a fost finalizată.
În 2006, prin decizia adoptată de Direcția generală vamală a VID, Pakora Pluss a fost obligată să plătească în contul administraţiei publice o sumă cu titlu de taxe vamale şi alte taxe pentru motivul că nu prezentase documente care să ateste finalizarea procedurii vamale. Această decizie a fost confirmată de VID la 21 aprilie 2006.
Prin sentinţa din 2007, Curtea Administrativă Districtuală a admis acţiunea formulată de Pakora Pluss împotriva deciziei menţionate, respinsă ulterior de Curtea Administrativă Regională.
Pakora Pluss a declarat recurs în casare la Secţia administrativă a Senatului Curţii Supreme. Pakora Pluss a invocat printre altele că instanţa de apel a aplicat articolele 447 și 448 din Regulamentul de aplicare, privitoare la tranzitul între statele membre, deşi manifestul de încărcare în cauză fusese întocmit înainte de aderarea Republicii Letonia la Uniune. În plus, instanţa de apel ar fi aplicat incorect articolul 96 din Codul vamal prin faptul că a desemnat Pakora Pluss în calitate de principal obligat pentru plata TVA‑ului.
În aceste condiţii, Secţia administrativă a Senatului Curţii Supreme a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
– În cazul în care a fost întocmit un manifest de încărcare, însă nu au fost efectuate actele prevăzute la articolul 448 din Regulamentul nr. 2454/93 (autorităţile vamale germane nu au notificat în mod corespunzător solicitarea companiei maritime autorităţilor vamale letone), se poate considera că formalităţile de export au fost efectuate astfel cum prevede punctul 1 [din capitolul 5 din anexa IV] la Actul de aderare?
– În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, se poate considera, în circumstanţe precum cele din prezenta cauză, că normele aplicabile procedurilor vamale (Regulamentele nr. 2913/92 și 2454/93) nu sunt în mod absolut necesar aplicabile?
– În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, trebuie interpretat punctul 1 din capitolul 5 din anexa IV la Actul de aderare […] în sensul că, dacă un produs transportat în Comunitatea extinsă după ce a făcut obiectul formalităţilor de export nu este pus în liberă circulaţie, acesta nu va beneficia de scutirea de taxe vamale şi alte măsuri vamale, deşi nu există nicio îndoială asupra caracterului comunitar al acestui produs? Altfel spus, întrebarea – dacă procedura de punere în liberă circulaţie a fost sau nu a fost îndeplinită – este sau nu este decisivă în circumstanţele din speţă?
– Este necesar să se includă TVA‑ul printre taxele la import în sensul articolului 4 punctul 10 din Regulamentul nr. 2913/92?
– În cazul unui răspuns afirmativ la a patra întrebare, obligaţia de plată a TVA‑ului datorat, cu titlu de taxe vamale la importul produsului, revine principalului obligat sau destinatarului final al produsului? Obligaţia amintită poate fi divizată şi în ce condiţii?
Prin dispozitivul hotărârii pronunţate, CJUE a răspuns că Articolul 4 alin. (10) din Regulamentul nr. 2913/92 privind reglementarea Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, trebuie interpretat în sensul că taxele de import nu includ taxa pe valoare adăugată care se percepe la importul de bunuri. Pe de altă parte, taxa pe valoarea adăugată fiind datorată pentru o marfă importată, obligaţia privind plata acestei taxe revine persoanei sau persoanelor desemnate sau recunoscute de statul membru destinatar al importului.
(Hotărârea din 29 iulie 2010, în cauza C-248/09 Pakora Pluss (Culegere p.I_7701 cf. paragrafelor 3 şi 4 din dispozitiv)
Cadru juridic comunitar invocat (în vigoare la data pronunţării hotărârii)
Codul vamal comunitar, instituit prin Regulamentul CEE nr. 2913/1992, modificat prin Regulamentul nr. 82/1997
• Potrivit articolului 4 punctul 10 din Codul vamal, „drepturi de import” reprezintă:
„– drepturile vamale și taxele cu efect echivalent prevăzute la importul de mărfuri;
– impuneri la import introduse prin politica agricolă comună sau prin regimuri specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole”.
• Articolul 79 din Codul vamal este redactat după cum urmează:
„Punerea în liberă circulaţie conferă mărfurilor necomunitare statutul vamal de mărfuri comunitare.
Aceasta atrage după sine aplicarea măsurilor de politică comercială, încheierea celorlalte formalităţi prevăzute cu privire la importul mărfurilor şi aplicarea drepturilor legal datorate.”
• Articolul 161 din Codul vamal comunitar prevede:
„(1) Regimul de export permite mărfurilor comunitare să iasă de pe teritoriul vamal al Comunităţii.
Exportul presupune aplicarea formalităţilor de ieşire, inclusiv a măsurilor de politică comercială şi, după caz, a drepturilor de export.
(2) Cu excepţia mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare pasivă sau sub un regim de tranzit în temeiul articolului 163 şi fără a aduce atingere articolului 164, toate mărfurile comunitare destinate exportului sunt plasate sub regimul de export.
[…]
(4) Situaţia şi condiţiile în care mărfurile care ies de pe teritoriul vamal al Comunităţii nu fac obiectul unei declaraţii de export se stabilesc în conformitate cu procedura comitetului.
(5) Declaraţia de export trebuie depusă la biroul vamal autorizat cu supravegherea locului în care este stabilit exportatorul sau în care mărfurile sunt ambalate sau încărcate pentru transportul de export. Derogările se stabilesc în conformitate cu procedura comitetului.”
• Articolul 162 din Codul vamal prevede:
„Liberul de vamă pentru export se acordă cu condiţia ca mărfurile respective să iasă de pe teritoriul vamal al Comunităţii în aceleaşi condiţii ca atunci când a fost acceptată declaraţia de export.”
Regulamentul de aplicare
• Potrivit articolului 448 din Regulamentul de aplicare:
„(1) O companie maritimă poate fi autorizată să folosească un manifest unic (documentul oficial al vasului în care se înscriu toate mărfurile încărcate şi transportate – n. n. – E.S.) ca declaraţie de tranzit dacă operează un număr important de călătorii regulate între statele membre (procedură simplificată – nivelul 2). Prin derogare de la articolul 373 alineatul (1) litera (a), companiile maritime pot să nu fie stabilite în Comunitate dacă posedă un birou regional pe teritoriul acesteia.
(2) De îndată ce primesc cererea de autorizare, autorităţile vamale notifică această cerere celorlalte state membre pe teritoriul cărora se află porturile de plecare şi de destinaţie prevăzute.
În cazul în care nu se primesc obiecţiuni în termen de şaizeci de zile de la data notificării, autorităţile vamale eliberează autorizaţia.
Această autorizaţie este valabilă în toate statele membre respective şi se aplică numai operaţiunilor de tranzit comunitar dintre porturile menţionate în această autorizaţie.
(3) În scopul simplificării, compania maritimă poate folosi un singur manifest pentru toate mărfurile transportate; în acest caz, ea indică pe manifest, în dreptul articolelor respective:
(a) sigla «T1», atunci când mărfurile sunt plasate sub regim de tranzit comunitar extern;
(b) sigla «TF», atunci când mărfurile sunt plasate sub regimul de tranzit comunitar intern în conformitate cu articolul 340c alineatul (1);
(c) sigla «TD», pentru mărfurile care sunt deja plasate sub un regim de tranzit sau care sunt transportate în cadrul regimului de perfecţionare activă, al antrepozitului vamal sau al admiterii temporare; în asemenea cazuri, compania maritimă aplică de asemenea sigla «TD» pe conosament sau pe orice alt document comercial corespunzător, precum şi o trimitere la procedura urmată, numărul de referinţă, data şi biroul care a întocmit documentul de tranzit sau de transfer;
(d) sigla «C» (echivalentă cu «T2L») pentru mărfurile al căror statut comunitar poate fi justificat;
(e) sigla «X» pentru mărfurile comunitare destinate exportului care nu sunt plasate sub regim de tranzit.
Manifestul trebuie de asemenea să conţină indicaţiile prevăzute la articolul 447 alineatul (4).
(4) Se consideră că regimul de tranzit comunitar a fost încheiat odată cu prezentarea manifestului și a mărfurilor autorităţilor vamale ale portului de destinaţie.
Documentele păstrate de compania maritimă în conformitate cu articolul 373 alineatul (2) litera (b) trebuie să conţină cel puţin informaţiile menţionate în alineatul (3) primul paragraf.
Autorităţile vamale ale portului de destinaţie transmit, dacă este cazul, detaliile manifestelor autorităţilor vamale ale portului de plecare, pentru a fi verificate.
(5) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 365 şi 366 și 450a-450d, precum şi titlului VII din Cod, se fac următoarele notificări:
(a) compania maritimă notifică autorităţilor vamale orice infracţiune sau neregulă;
(b) autoritățile vamale din portul de destinaţie notifică de îndată ce este posibil orice infracţiune sau neregulă autorităţilor vamale din portul de plecare, precum şi autorităţii care a eliberat autorizația.”
A șasea directivă
Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al TVA a abrogat şi a înlocuit, începând cu 1 ianuarie 2007, legislaţia Uniunii existentă în materia TVA‑ului, în special A şasea directivă 77/388/CEE a Consiliului privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare. Cu toate acestea, Directiva 2006/112, intrată în vigoare după producerea faptelor din acţiunea principală, nu este aplicabilă în cauza de faţă.
Articolul 2 alineatul (2) din A şasea directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/680/CEE a Consiliului din 16 decembrie 1991, prevede că importurile de bunuri sunt supuse TVA‑ului.
• Articolul 7 din A şasea directivă, intitulat „Importuri”, la alineatul (1) litera (a), prevede următoarele:
„«Importul de bunuri» înseamnă:
(a) intrarea în Comunitate a unor bunuri care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolele 9 şi 10 din Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene […]”
• Articolul 11 partea B din A şasea directivă, privitor la importul de bunuri, la alineatul (3) litera (a), prevede următoarele:
„Suma impozabilă include, în măsura în care nu sunt deja incluse:
(a) taxele, drepturile, prelevările şi alte taxe datorate în afara statului membru importator şi cele datorate pentru import, exclusiv TVA‑ul de perceput;
[…]”
• Articolul 21 din A şasea directivă, intitulat „Persoanele plătitoare de taxă pe valoarea adăugată”, prevede, la alineatul (2), că TVA‑ul este datorat, pentru import, de persoana sau de persoanele desemnate sau recunoscute de statul membru de import.
***
Codul vamal al României, aprobat prin Legea nr. 86/2006, a fost publicat în Monitorul oficial nr. 350/2006.
Notă: Legislaţia europeană şi jurisprudenţa europeană sunt disponibile în Lege5 Online, însă doar pentru abonaţii Lege5.
