Plafonarea, prin acte normative din 2017, a indemnizaţiei pentru creşterea copilului face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate pe care o prezentăm, în sinteză, în materialul de mai jos.
CCR a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului
nr. 55/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, constând că aceste dispoziţii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate
Potrivit constatărilor Curţii, au fost supuse controlului de constituționalitate dispozițiile art. I pct. 1 și ale art. II din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017, textele de lege criticate având următorul conținut:
- Art. I pct. 1:
"Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
- La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
«(2) Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei.»";
- Art. II:
"Prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017."
Constatările şi fundamentarea hotărârii Curţii
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică măsura legislativă care are drept efect limitarea, începând cu luna septembrie 2017, a cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, la suma de 8.500 lei, care este inferioară cuantumului indemnizației acordat anterior, în temeiul art. 2 alin. (2) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 830 din 10 decembrie 2010, înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017.
Astfel, reglementarea anterioară a art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, așa cum fusese modificat prin art. I pct. 3 din
Legea nr. 66/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor a prevăzut că
"indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată."
- Referindu-se la indemnizația pentru creșterea copilului, Curtea, prin
Decizia nr. 788/2012 a reținut că aceasta este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor.
Această prestație este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligației statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susținerea cetățenilor care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului poate fi privită și ca o măsură de protecție a copiilor, așa cum dispune
art. 49 alin. (1) din Constituție.
Cu toate acestea,
acordarea dreptului în discuție reprezintă pentru legiuitor o obligație de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social și economic în care este reglementată și de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcție.
Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituție, dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului reprezintă o
opțiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcție de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice, atunci când realitățile economice și sociale o impun.
Totodată, prin
Decizia nr. 765/2011, Curtea a reținut că, în măsura în care anumite drepturi nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor.
De asemenea va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate,
fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.
- Prin Decizia nr. 417/2012, Curtea, analizând o excepție de neconstituționalitate în care se critica faptul că dispozițiile O.U.G. nr. 111/2010 modificau cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului acordat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, a reținut că, deși poate fi încadrat, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o la art. 1 din Primul Protocol adițional la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", indemnizația pentru creșterea copilului reprezintă totuși, din această perspectivă, un
drept câștigat numai cu privire la prestațiile realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Mai mult, Curtea a observat că dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,
nu garantează obținerea drepturilor de asigurări sociale într-un anumit cuantum nici măcar în situația când aceste drepturi sunt obținute în temeiul plății unei contribuții anterioare la fondurile de asigurări sociale. Cu atât mai puțin a apreciat instanța de contencios constituțional că o astfel de garanție s-ar putea regăsi cu privire la un drept a cărui acordare este lăsată la libera apreciere a legiuitorului.
- Prevederile de lege criticate se conformează prevederilor
art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât
afectează indemnizația pentru creșterea copiilor doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acesteia și nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării lor în vigoare.
- Legiuitorul este singurul în măsură să aprecieze, în funcție de resursele financiare disponibile, condițiile și cuantumul acordării acestor drepturi, astfel încât să realizeze o acoperire cât mai adecvată și echitabilă a diverselor nevoi pe care le invocă diferitele categorii sociale aflate în situații speciale, care justifică acordarea asistenței sociale. Curtea a apreciat că a proceda la o examinare în sensul cerut de autorul excepției de neconstituționalitate ar însemna, în realitate, o analiză asupra oportunității distribuirii unor resurse bugetare, aspect ce excedează însă competenței de control constituțional.
Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020, Decizia nr. 400/2020 a CCR, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 893 din 30 septembrie 2020.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.