20 Noiembrie, 2019

Indemnizația acordată la încetarea contractului de muncă din inițiativa angajatorului

Un angajator reziliază contractele de muncă la mai mulţi angajaţi, unii având contracte de muncă pe perioadă determinată, alţii – pe perioadă nedeterminată. Indemnizaţiile primite de primii a fost mai mică decât a celorlalţi, fapt pentru care speţa a ajuns la Curtea de Justiţie a UE pentru clarificări de conformitate cu reglementările europene. 

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea clauzei 4 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999 (denumit în continuare „acordul‑cadru”), care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, precum și a articolelor 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Aceste cereri au fost prezentate în cadrul a trei litigii între Cobra Servicios Auxiliares SA (denumită în continuare „Cobra”), pe de o parte, și domnii José David Sánchez Iglesias (C‑29/18), José Ramón Fiuza Asorey (C‑30/18) și Jesús Valiño Lopez (C‑44/18) (denumiți în continuare, împreună, „persoanele interesate”), precum și FOGASA (C‑29/18 și C‑44/18) și Incatema SL, pe de altă parte, cu privire la plata unei indemnizații în urma rezilierii contractelor de muncă pentru sarcini ocazionale dintre persoanele interesate și Cobra. 

Litigiile principale și întrebările preliminare 

- La 1 august 2011, Cobra a încheiat cu Unión Fenosa, o societate de distribuție de energie electrică și de gaz, un contract prin care aceasta din urmă i‑a încredințat citirea contoarelor de energie electrică, instalarea și înlocuirea de contoare, controalele periodice, întreruperile și debranșările, precum și citirea lunară a contoarelor de gaz, pe teritoriul provinciei A Coruña (Spania) (denumit în continuare „contractul de prestări de servicii”).

- Cobra a angajat persoanele interesate pe baza unor contracte de muncă pe durată determinată pentru sarcini ocazionale legate de durata contractului de prestări de servicii, printre altele pentru îndeplinirea sarcinilor de citire a contoarelor clienților societății Unión Fenosa.

- La 24 februarie 2015, Unión Fenosa a informat Cobra că contractul de prestări de servicii va fi reziliat începând cu 31 martie 2015.

- Cobra a informat persoanele interesate că, în urma deciziei societății Unión Fenosa de a rezilia contractul de prestări de servicii, raporturile de muncă dintre ele și Cobra vor înceta din cauza dispariție sarcinii care trebuia executată. Cobra a informat de asemenea persoanele interesate că, la data încetării raporturilor de muncă menționate, ele vor beneficia, printre altele, de indemnizația prevăzută la articolul 49 alineatul 1 litera c) din Statutul lucrătorilor.

- Cobra a inițiat, în plus, o procedură de concediere colectivă, întemeiată pe motive legate de producție, a 72 de lucrători pe durată determinată, care îndeplineau de asemenea sarcini în cadrul executării contractului de prestări de servicii.

- Persoanele interesate au introdus acțiuni în contestarea concedierii lor, printre altele împotriva societății Cobra, la Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Santiago de Compostela, Spania.

- Prin hotărâri pronunțate în luna martie a anului 2017, prima instanță a considerat că contractele de muncă ale persoanelor interesate erau frauduloase și că concedierea acestora era, așadar, lipsită de temei juridic și constituia o concediere abuzivă. Instanța menționată a condamnat societatea Cobra fie să reintegreze lucrătorii în cauză, fie să pună capăt raporturilor lor de muncă și să le plătească indemnizația pentru concediere abuzivă prevăzută la articolul 56 alineatul (1) din Statutul lucrătorilor.

- Cobra a declarat apel împotriva acestor hotărâri la Curtea Superioară de Justiție din Galicia, susținând că contractele de muncă pe durată determinată în discuție în litigiile principale erau valabile.

- Persoanele interesate susțin că, în cazul în care se va considera că contractele de muncă sunt valabile, ele ar trebui, în temeiul clauzei 4 din acordul‑cadru și al Hotărârii din 14 septembrie 2016, de Diego Porras (C‑596/14, EU:C:2016:683), să primească indemnizația pentru concediere abuzivă prevăzută la articolul 53 alineatul 1 litera b) din Statutul lucrătorilor.

- Instanța de trimitere arată că, potrivit jurisprudenței Curţii Supreme din Spania), încheierea unui contract de muncă pe durată determinată pentru sarcini ocazionale care privește exercitarea unei activități care face obiectul unui contract de prestări de servicii încheiat între angajator și clientul său nu presupune că respectivul contract trebuie considerat fraudulos Rezilierea, de către clientul menționat, a contractului de prestări de servicii marchează terminarea sarcinii care face obiectul contractului de muncă pentru sarcini ocazionale și conduce, prin urmare, la încetarea acestui din urmă contract.

- În plus, din jurisprudența menționată ar rezulta că durata contractului de muncă pe durată determinată pentru sarcini ocazionale este legată de existența unei nevoi căreia îi răspunde acest contract și că, în general, este dificil să se determine, încă de la încheierea contractului respectiv, data exactă a încetării sale. Curtea Supremă ar fi considerat astfel că, atât timp cât continuă să existe această nevoie, cu alte cuvinte câtă vreme angajatorul este titularul contractului de prestări de servicii, contractul de muncă pentru sarcini ocazionale rămâne valabil, dat fiind că durata acestuia coincide cu nevoia căreia îi răspunde.

- Instanța de trimitere arată că contractele de muncă pe durată determinată în discuție în litigiile principale intră în sfera noțiunii de „contract pentru sarcini ocazionale”, astfel cum a fost interpretată de Curtea Supremă.

- În speță însă, rezilierea contractului de prestări de servicii, care a determinat încetarea raporturilor de muncă dintre Cobra și mai mulți dintre angajații săi, ar conduce, în ceea ce privește lucrătorii pe durată determinată, la plata indemnizației care corespunde unui număr de 12 zile pentru fiecare an se serviciu, prevăzută la articolul 49 alineatul 1 litera c) din Statutul lucrătorilor, iar, în ceea ce privește lucrătorii pe durată nedeterminată care ar presta aceeași muncă, la plata indemnizației care corespunde unui număr de 20 de zile pentru fiecare an de serviciu, prevăzută la articolul 53 alineatul 1 litera b) din Statutul lucrătorilor. Ar exista, așadar, o diferență de tratament între lucrători pe durată determinată și lucrători pe durată nedeterminată comparabili în ceea ce privește o condiție de încadrare în muncă, care ar rezulta din diferența în materia regimului juridic prevăzut de dreptul național pentru beneficiul indemnizației pentru încetarea raporturilor de muncă.

- Arătând că această diferență se explică prin faptul că încetarea contractelor de muncă pe durată determinată și nedeterminată în discuție în litigiile principale, deși își are originea comună în rezilierea contractului de prestări de servicii, intervine, în ceea ce privește primele contracte, la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate iar, în ceea ce le privește pe ultimele, ca urmare a unei concedieri colective, întemeiată pe un motiv care nu are legătură cu durata raportului de muncă, instanța de trimitere se întreabă dacă există motive obiective care să permită justificarea diferenței de tratament expuse la punctul anterior din prezenta hotărâre.

Curtea Superioară de Justiție din Galicia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții întrebări preliminare, CJUE răspunzând la prima dintre acestea, pe care o redăm mai jos:

„Clauza 4 din [acordul‑cadru] trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care, în aceeași situație de fapt (încetarea contractului de prestări de servicii dintre angajator și o societate terță, la solicitarea acesteia din urmă) prevede o indemnizație mai mică pentru încetarea unui contract de muncă pe durată determinată pentru sarcini ocazionale, a cărui durată este egală cu durata contratului de prestări de servicii, decât pentru încetarea contractelor de muncă pe durată nedeterminată ale unor lucrători comparabili, în urma concedierii colective din motive legate de producție, rezultate din încetarea contratului de prestări de servicii menționat?” 

Cu privire la întrebările preliminare 

- În speță, revine instanței de trimitere, care este singura competentă să aprecieze situația de fapt, sarcina de a stabili dacă lucrătorii pe durată determinată angajați de Cobra în temeiul unor contracte pentru sarcini ocazionale se află într‑o situație comparabilă cu cea a lucrătorilor angajați pe durată nedeterminată de același angajator, în aceeași perioadă.

- În aceste condiții, din elementele de care dispune Curtea reiese că persoanele interesate, atunci când erau angajate ale societății Cobra în temeiul acestor contracte, efectuau aceleași sarcini ca cele care erau încredințate lucrătorilor pe durată nedeterminată care au făcut obiectul unei concedieri colective.

- Prin urmare, sub rezerva aprecierii definitive de către instanța de trimitere a ansamblului elementelor pertinente, este necesar să se considere că situația lucrătorilor pe durată determinată precum persoanele interesate era comparabilă cu cea a lucrătorilor pe durată nedeterminată angajați de Cobra pentru a efectua aceleași sarcini ca cele care arau încredințate primilor lucrători menționați.

- Se impune așadar, în al patrulea și ultimul rând, să se verifice dacă există un motiv obiectiv care să justifice faptul că împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele pentru sarcini ocazionale, care rezultă în mod direct din rezilierea contractului de prestări de servicii, determină plata în favoarea lucrătorilor pe durată determinată în cauză a unei indemnizații inferioare celei pe care o primesc lucrătorii pe durată nedeterminată atunci când aceștia din urmă sunt concediați, ca urmare a rezilierii aceluiași contract de prestări de servicii, pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 52 din Statutul lucrătorilor.

- În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, noțiunea „motive obiective”, în sensul clauzei 4 punctul 1 din acordul‑cadru, impune ca inegalitatea de tratament constatată să fie justificată de existența unor elemente precise și concrete ce caracterizează condiția de încadrare în muncă despre care este vorba, în contextul specific în care se aceasta înscrie și în temeiul unor criterii obiective și transparente, pentru a verifica dacă această inegalitate răspunde unor necesități reale, dacă este în măsură să asigure îndeplinirea obiectivului urmărit și dacă este necesară în acest scop..

- În această privință, trebuie arătat că plata unei indemnizații precum cea datorată de Cobra cu ocazia terminări contractelor de muncă pentru sarcini ocazionale în discuție în litigiile principale, în privința cărora se prevăzuse, încă de la încheierea lor, că vor înceta la momentul terminării sarcinii pentru care fuseseră încheiate, se înscrie într‑un context sensibil diferit, din punct de vedere juridic, de cel în care contractul de muncă al unui lucrător pe durată nedeterminată comparabil este reziliat pentru motive legate de producție, în sensul articolelor 51 și 52 din Statutul lucrătorilor, chiar dacă aceste două evenimente își au originea în aceeași împrejurare, și anume, în speță, rezilierea contractului de prestări de servicii.

- Astfel, din definiția noțiunii de „contract pe durată determinată”, care figurează în clauza 3 punctul 1 din acordul‑cadru, reiese că un contract de această natură încetează să își producă efectele pentru viitor la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, acest termen putând fi constituit de faptul că s‑a ajuns la o dată precisă, de producerea unui eveniment determinat sau, precum în speță, de terminarea unei sarcini determinate. Astfel, părțile la un contract de muncă pe durată determinată cunosc, încă de la încheierea sa, data sau evenimentul care determină încetarea sa. Acest termen limitează durata raportului de muncă, fără ca părțile să trebuiască să își exprime voința în această privință după încheierea respectivului contract.

- În schimb, rezilierea unui contract de muncă pe durată nedeterminată pentru unul dintre motivele prevăzute la articolul 52 din Statutul lucrătorilor, la inițiativa angajatorului, rezultă din apariția unor împrejurări care nu au fost prevăzute la data încheierii acestuia și care perturbă derularea normală a raportului de muncă. Astfel cum reiese din explicațiile guvernului spaniol, tocmai pentru a compensa caracterul inopinat al încetării raportului de muncă pentru un astfel de motiv și, prin urmare, dezamăgirea lucrătorului în raport cu așteptările legitime pe care le putea avea la acea dată în ceea ce privește stabilitatea raportului respectiv, articolul 53 alineatul 1 litera b) din Statutul lucrătorilor impune, în‑un asemenea caz, ca respectivului lucrător concediat să îi fie plătită o indemnizație echivalentă cu 20 de zile de salariu pentru fiecare an de vechime. 

Răspunsul CJUE la întrebarea preliminară 

Având în vedere ansamblul considerațiilor (din care am reţinut unele extrase în acest material de prezentare – n.n. LegeStart), Curtea declară:

Clauza 4 punctul 1 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale potrivit căreia, într‑o situație precum cea în discuție în litigiile principale, în care rezilierea contractului de prestări de servicii încheiat de angajator cu unul dintre clienții săi, pe de o parte, a avut drept consecință încetarea contractelor de muncă pentru sarcini ocazionale dintre acest angajator și anumiți lucrători și, pe de altă parte, a determinat concedierea colectivă, întemeiată pe un motiv obiectiv, a unor lucrători pe durată nedeterminată angajați de respectivul angajator, indemnizația pentru încetarea raportului de muncă plătită primilor lucrători menționați este inferioară celei acordate lucrătorilor pe durată nedeterminată. 

Hotărârea CJUE din 11 aprilie 2019 în cauzele conexate C‑29/18, C‑30/18 și C‑44/18, având ca obiect trei cereri de decizie preliminară formulate de Curtea Superioară de Justiție din Galicia, Spania, în procedurile Cobra Servicios Auxiliares SA împotriva José David Sánchez Iglesias (C‑29/18), José Ramón Fiuza Asorey (C‑30/18), Jesús Valiño Lopez (C‑44/18), FOGASA (C‑29/18 și C‑44/18), Incatema SL

 comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu