Indaco Systems vă aşteaptă în perioada 13-15 martie la noua ediţie IMM Forum - cel mai complex eveniment B2B din România adresat întreprinderilor mici şi mijlocii, susţinut la Romexpo.
Indaco va prezenta în cadrul IMM Forum 2014 noua generaţie de produse de informare legislativă: Lege5.
Soluţiile Lege5 pot fi utilizate de pe orice dispozitiv: desktop, online, mobile, cloud, fiind considerate repere în alegerea softului de lucru ideal datorită funcţionalităţilor unice care revoluţionează documentarea legislativă:
- Identificaţi rapid orice act normativ, actualizat, la zi, prin intermediul căutării rapide;
- Vedeţi modificările la nivel de paragraf, comparând versiunea veche cu cea nouă prin funcţia unică de evidenţiere a modificărilor;
- Reconstituiţi cadrul legal al domeniului din care face parte actul normativ şi vizualizaţi grafic şi cronologic toate modificările actului normativ, de la emitere până în prezent, prin intermediul istoricului legislativ;
- Identificaţi toate conexiunile, modificările, aplicările, referinţele şi alte relaţii pe care actul respectiv le are cu alte acte;
- Căutaţi orice dosar în instanţă. Urmăriţi dosarele care prezintă interes şi sunteţi notificat asupra şedinţelor de judecată.
„Anul acesta aducem în atenţia reprezentanţilor mediului de afaceri soluţii legislative de ultimă generaţie, care să ofere mai mult decât o simplă informare legislativă. Lege5 permite realizarea corectă şi rapidă a sarcinilor pe care le aveţi de îndeplinit datorită instrumentelor de lucru intuitive, uşor de folosit”, a precizat Ioana Popa, PR Manager al Indaco Systems.
Pentru a vedea funcţionalităţile pe care Indaco Systems le-a lansat pe piaţa produselor de documentare legislativă prin intermediul Lege5, accesaţi: http://www.prezentare.lege5.ro/.