Prin Încheierea din 17.10.2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.485/62/2015, Curtea de Apel Brașov – Secția civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) , în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept – modul de aplicare a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă acestea sunt aplicabile în toate cazurile condamnării unui salariat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv cu suspendarea executării pedepsei.
Cu alte cuvinte, chestiunea de drept de dezlegat a privit întrebarea dacă încetarea de drept a contractului individual de muncă prevăzută în art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) se aplică tuturor situațiilor în care un salariat este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, inclusiv în situația suspendării executării pedepsei ?
Care este conținutul normei de drept intern ce a format obiectul sesizării ÎCCJ ?
Norma de drept intern ce a format obiectul sesizării ÎCCJ cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile:
Art. 56 din Codul muncii:” (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:(. . .)
f) ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;(. . .)”.
Ce a decis ÎCCJ în cazul mai sus menţionat ?
Analizând sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, prin Decizia nr. 15/2017, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea respectivă şi a stabilit că:
Dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că sunt aplicabile numai în situația în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă.
De dată recentă, Decizia ÎCCJ nr. 15/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 470/22.06.2017 și, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, adică de la data de 22.06.2017, a devenit obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Care a fost parcursul litigiului cu care a fost învestită instanţa care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile?
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov – Secția I civilă, contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu angajatorul său, anularea deciziei emise de intimată prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere și obligarea intimatei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea deciziei atacate privind încetarea de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate.
Prin Sentința civilă nr. 251/MAS/24.02.2016, Tribunalul Brașov – Secția I civilă a respins contestația, reținând că suspendarea condiționată a executării pedepsei reprezintă o măsură judiciară de individualizare a pedepsei, ce nu are ca efect modificarea calificării juridice a pedepsei aplicate, în sensul înlăturării caracterului său privativ de libertate, ci are ca efect provizoriu neexecutarea pedepsei privative de libertate pe perioada termenului de încercare.
Această interpretare a fost dată prin Decizia nr. 18/08.06. 2015, pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469/29.06.2015. Deși aceste dezlegări au privit situația condamnării, prin hotărâri judecătorești definitive, a aleșilor locali, soluția de principiu este aplicabilă și speței de față. De aceea, prima instanță a constatat că, în mod corect, angajatorul a reținut incidența dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, susținând că, prin dezlegările date cu privire la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii, instanța de fond a ignorat toată literatura de specialitate, apreciind în mod simplist că doctrina nu constituie izvor de drept, și a reținut în mod greșit că hotărârea amintită, pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aplicabilă în cauză, deși viza o altă ipoteză, aceea a încetării mandatului consilierilor locali. De asemenea, au fost criticate considerentele hotărârii, ca depășind competențele unei instanțe civile, iar prin prisma încălcării normelor de drept material s-a invocat amestecul nepermis între două instituții de drept.
Prin cererea de apel contestatoarea a solicitat și sesizarea ÎCCJ, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru dezlegarea modului de aplicare a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. f) din Codul muncii.
Sesizarea a fost considerată admisibilă prin încheierea pronunțată la data de 17.10.2016, prin care s-a dispus și suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!
