Încetare CIM. Pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare

De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 786/27.09.2019 a fost publicată Decizia CCR nr. 321/21.05.2019 și menţionăm faptul că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, de la data publicării (în cazul de față de la data de 27.09.2019) decizia CCR este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Menționăm faptul că, prin decizia mai sus-amintită, CCR, cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua ultima ipoteză din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate. 

Care este conținutul textului legal menționat de CCR în Decizia nr. 321/21.05.2019? 

Obiectul excepției de neconstituționalitate l-a constituit, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345/18.05.2011.

Examinând critica de neconstituționalitate, CCR a constatat că aceasta vizează doar dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua, ultima ipoteză, potrivit căreia „contractul individual de muncă existent încetează de drept […] la data comunicării deciziei de pensie în cazul [….] pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare„, astfel că doar acestea au constituit obiectul analizei controlului de constituționalitate. 

Cum și-a motivat autorul-în esență- excepţia de neconstituţionalitate? 

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a susținut că dispozițiile de lege care prevăd încetarea de drept a contractului individual de muncă la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare sunt contrare art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 47 alin. (2) și art. 53 din Constituție. În acest sens a arătat că aceste dispoziții de lege nu sunt clare pentru că nu stabilesc cine, când și cum face comunicarea deciziei de pensionare către angajator pentru a declanșa încetarea de drept a contractului individual de muncă. Totodată, nu stabilesc dacă angajatul, ca titular al deciziei de pensionare, are obligația de a comunica sau nu angajatorului această decizie. Formularea neclară justifică aplicarea principiului de drept „dacă legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge”, fapt ce duce la imposibilitatea înfăptuirii corecte a actului de justiție.

Totodată, autorul excepției a arătat că dispozițiile de lege criticate intervin într-un contract de muncă dispunând încetarea acestuia, fără a ține cont de actul de voință al părților contractante. Acest fapt constituie o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Codul muncii, precum și a dispozițiilor art. 1.169 și art. 1.170 din Codul civil.

Autorul excepției a mai arătat și că angajatorul are la dispoziție alte norme juridice prevăzute de Codul muncii prin care să dispună încetarea contractului individual de muncă al unui angajat care nu mai dă randamentul necesar în muncă. Vârsta nu poate fi o cauză de încetare dacă angajatul este apt din punct de vedere medical și psihologic, corespunde din punct de vedere profesional și își realizează corespunzător sarcinile de serviciu prevăzute de fișa postului. Totodată, dacă angajatul dorește încetarea raporturilor de muncă are la dispoziție instituția demisiei, chiar cu prestarea muncii în termenul legal de preaviz, fără a pune în dificultate angajatorul prin plecarea sa. 

Cum a motivat CCR -în esență- decizia sa? 

Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a constatat că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua ultima ipoteză au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 840/13.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224/22.03.2019, CCR a reținut, în esență, că „acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor persoanelor care au lucrat în condiții solicitante sau periculoase, ce au avut drept efect o deteriorare mai accentuată a sănătății și capacității de muncă, ori care au lucrat în condiții defavorizante, ceea ce a presupus un efort sporit, așa cum sunt cei care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap sau nevăzătorii. Prin urmare, reducerea vârstei de pensionare are valoarea unei reglementări cu caracter compensatoriu” (paragraful 17). În ipoteza textului de lege criticat „încetarea are loc ca urmare a exprimării opțiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condițiile permise de lege. În aceste condiții este evident că derularea în continuare a raportului de muncă ar fi contrară voinței exprimate de cel care solicită deschiderea dreptului la pensie, astfel că încetarea de drept a contractului individual de muncă este justificată, fără a avea semnificația încălcării dreptului la muncă al salariatului” (paragraful 18).

Cât privește critica vizând caracterul neclar și lipsit de previzibilitate al dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza a doua ultima ipoteză din Legea nr. 53/2003, CCR, prin aceeași decizie, a observat că „reglementările referitoare la condițiile pentru acordarea dreptului la pensie și procedura de pensionare nu constituie obiectul Codului muncii, ci al unor acte normative distincte, așa cum este Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852/20.12.2010, sau alte acte normative cu caracter special, vizând doar anumite categorii profesionale, așa cum este, spre exemplu, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556/27.07.2015. Prin urmare, pretinsa omisiune a reglementării, criticată de autorul excepției, nu privește cadrul reglementării supuse controlului de constituționalitate„ (paragraful 19).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a CCR, soluția și considerentele Deciziei nr. 840/13.12.2018 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Ai nevoie de Decizia nr. 321/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!