Curtea de Justiţie a UE a fost sesizată pentru a clarifica dacă, atunci când un angajator, acordă unui angajat, împreună cu soția acestuia, un împrumut ipotecar în vederea cumpărării locuinței lor, societatea poate fi calificată drept „vânzător sau furnizor”, iar recurenții drept „consumatori”, în sensul prevederilor din Directiva nr. 13/1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

La întrebările formulate de Curtea de Casaţie din Franţa avem, într-o primă etapă, concluziile Avocatului General al CJUE, Michal Bobek, prezentate la 15 noiembrie 2018 în Cauza C‑590/17 Henri Pouvin Marie Dijoux împotriva Electricité de France (EDF).

Domnul Pouvin și doamna Dijoux au încheiat un contract de împrumut ipotecar cu Electricité de France (EDF), angajatorul domnului Pouvin. Contractul de împrumut cuprindea o clauză de reziliere automată: în cazul în care împrumutatul înceta să mai fie angajat al acestei societăți, împrumutul devenea imediat rambursabil.

După ce domnul Pouvin a plecat din societate, refuzând rambursarea în continuare a împrumutului, EDF l‑a chemat în judecată. Domnul Pouvin și doamna Dijoux au contracarat argumentând că, având în vedere normele naționale de transpunere a Directivei nr. 13/1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, clauza de reziliere automată a contractului era abuzivă. EDF consideră însă că Directiva nu se aplică, deoarece aceasta nu poate fi considerată „vânzător sau furnizor” în sensul acestei directive.

Considerând că soluționarea litigiului depinde de interpretarea Directivei nr. 13/1993, Curtea de Casaţie din Franţa a suspendat procedura și a adresat Curții următoarele întrebări:

„1) Articolul 2 din [Directiva 93/13] trebuie interpretat în sensul că o societate, precum societatea EDF, atunci când acordă unui salariat un împrumut imobiliar care intră sub incidența dispozitivului de ajutor pentru cumpărarea unei locuințe, pentru care sunt eligibili doar membrii personalului societății, acționează în calitate de vânzător sau furnizor?

2) Articolul 2 din [directiva 93/13] trebuie interpretat în sensul că o societate, precum societatea EDF, atunci când acordă un asemenea împrumut imobiliar soțului unui salariat, care nu este membru al personalului societății respective, ci co‑împrumutat solidar, acționează în calitate de vânzător sau furnizor?

3) Articolul 2 din [directiva 93/13] trebuie interpretat în sensul că salariatul unui societăți, precum societatea EDF, care contractează cu aceasta un asemenea împrumut imobiliar, acționează în calitate de consumator?

4) Articolul 2 din [directiva 93/13] trebuie interpretat în sensul că soțul acestui angajat, care subscrie același împrumut nu în calitate de salariat al societății, ci de co‑împrumutat solidar, acționează în calitate de consumator?”

Chestiunile urmărite

Prin intermediul celor patru întrebări, Curtea de Casație din Franța dorește să afle dacă, atunci când un angajator, precum societatea EDF, acordă unui angajat, împreună cu soția acestuia (care nu este angajată a acestei societăți), un împrumut ipotecar în vederea cumpărării locuinței lor, societatea poate fi calificată drept „vânzător sau furnizor”, iar recurenții drept „consumatori”, în sensul articolului 2 litera (b) și al articolului 2 litera (c) din Directiva 93/13.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, Avocatul General a urmărit, în principal :

– interpretarea generală pentru noțiunea „vânzător sau furnizor” și noțiunea „consumator” și, prin urmare, și domeniul de aplicare al Directivei nr. 13/1993 ;

– dacă societatea angajatoare EDF poate fi considerată „vânzător sau furnizor” în împrejurările prezentei cauze;

– dacă recurenții pot să fie considerați „consumatori” în sensul directivei.

A. Noțiunea „consumator” și noțiunea „vânzător sau furnizor”

– Directiva nu definește domeniul său de aplicare prin intermediul unei liste a tipurilor de contracte sau a obiectelor care trebuie să intre sub incidența unor astfel de contracte. În schimb, domeniul de aplicare al acestei directive poate fi dedus din articolul 1 alineatul (1) din directivă: aceasta se aplică „contracte[lor] încheiate între un vânzător sau furnizor și un consumator”. Noțiunea „vânzător sau furnizor” și noțiunea „consumator” sunt, la rândul lor, definite la articolul 2 litera (b) și la articolul 2 litera (c) prin referire la aspectul dacă o persoană acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională sau care se află în afara activității sale profesionale. Astfel, Directiva definește contractele cărora aceasta li se aplică prin referire la calitatea în care părțile contractante acționează.

– În primul rând, examinarea domeniului de aplicare al Directivei 93/13 cu ajutorul noțiunilor „consumator” și „vânzător sau furnizor” se bazează pe un criteriu funcțional. Aceasta înseamnă că noțiunea „vânzător sau furnizor” și noțiunea „consumator” trebuie examinate pe baza aspectului dacă raportul contractual a apărut în cadrul unor activități „legate de” sau „care se află în afara” unei activități profesionale.

– În al doilea rând, examinarea trebuie să fie efectuată în mod concret, ținând seama de calitatea în care părțile au acționat într‑un anumit contract. Cu alte cuvinte, statutul de „consumator” și cel de „vânzător sau furnizor” nu este fix: aceeași persoană poate fi calificată drept având una sau alta dintre aceste calități sau niciuna dintre acestea, în funcție de cadrul specific al contractului.

B. Aspectul dacă EDF reprezintă un „vânzător sau furnizor”

– Toate părțile care au prezentat observații, cu excepția EDF, sunt de acord cu faptul că EDF a acționat, în scopul contractului în litigiu, în calitate de „vânzător sau furnizor” în sensul Directivei 93/13.

– EDF susține că nu are statutul de „vânzător sau furnizor” în ceea ce privește contractul de împrumut în cauză. Aceasta nu a încheiat acest contract specific în calitate de profesionist. Acordarea de împrumuturi nu intră în sfera competenței sale profesionale. EDF nu reprezintă o bancă. Aceasta acordă doar împrumuturi în beneficiul angajaților săi, ca parte a politicii sale sociale.

– Acest argument se întemeiază pe trei aspecte: (1) contractul de împrumut nu se încadrează în sfera de competență profesională a EDF, (2) contractul este legat de un contract de muncă și (3) contractul face parte dintr‑o politică în sensul că EDF trebuie să acorde asistență angajaților săi. În această secțiune, vom aborda aceste trei aspecte pe rând.

C. Aspectul dacă recurenții reprezintă consumatori

– În prezenta cauză, domnul Pouvin a încheiat contractul de împrumut cu EDF în scopul achiziționării unei locuințe. Acest contract nu reprezintă un contract de muncă. Nu există nicio îndoială că contractul de împrumut a fost încheiat în alte scopuri decât cele legate de activitatea sa profesională. De fapt, niciuna dintre părțile care au prezentat observații în prezenta cauză nu a susținut că domnul Pouvin ar fi putut acționa în scopuri legate de activitatea sa profesională.

– Prin urmare, domnul Pouvin trebuie să fie considerat, în scopul contractului de împrumut încheiat cu EDF, ca fiind consumator în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13.

– A fortiori, aceeași concluzie trebuie să fie valabilă și în ceea ce o privește pe doamna Dijoux, care nu a avut niciodată legătură cu EDF în vreo altă calitate decât aceea de împrumutat într‑un contract de împrumut încheiat în scopul cumpărării unei locuințe. 

Concluzie

În urma consideraţiilor (din care am reţinut în această prezentare scurte extraseE.S.), Avocatul General propune Curții să răspundă la întrebările preliminare ce i-au fost adresate după cum urmează:

– Articolul 2 litera (c) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o societate, precum societatea EDF, atunci când acordă unui angajat și soțului acestuia un împrumut imobiliar care intră sub incidența unui dispozitiv de ajutor pentru cumpărarea unei locuințe, pentru care sunt eligibili doar membrii personalului acestei societăți, acționează în calitate de „vânzător sau furnizor”.

– Articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că angajatul unei societăți și soțul unui astfel de angajat care încheie un contract de împrumut cu societatea angajatoare în vederea cumpărării unei locuințe acționează în calitate de „consumatori”.

comentarii

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici