Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport ce trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru acesta, cu excepția cazurilor speciale reglementate de Codul fiscal. Impozitul auto se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România şi se plătește la bugetul local al unității administrativ- teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
Scutiri de la plata impozitului auto
Potrivit actualelor reglementări din Codul fiscal, nu se datorează impozitul auto pentru:
• mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
• mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat, cele pentru transportul persoanelor cu handicap sau invaliditate, aflate în proprietatea sau coproprietatea reprezentanților legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat și ai minorilor încadrați în gradul I de invaliditate, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
• mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor persecutate din motive politice/etnice, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
• mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea Luptătorilor pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;
• navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței;
• mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
• mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;
• vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;
• mijloacele de transport folosite exclusiv pentru transportul stupilor în pastoral;
• mijloacele de transport folosite exclusiv pentru intervenții în situații de urgență;
• mijloacele de transport ale instituțiilor sau unităților care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice sau a Ministerului Tineretului și Sportului;
• mijloacele de transport ale fundațiilor înființate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;
• mijloacele de transport ale organizațiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte persoane aflate în dificultate, în condițiile legii;
• autovehiculele acționate electric;
• autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă și care nu sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;
• mijloacele de transport deținute de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale.
Cum calculăm impozitul auto?
Pentru mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, articolul 470 din Codul Fiscal prevede că impozitul se calculează în funcție de capacitatea cilindrică, prin înmulțirea fiecărei grupe de cm3 sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare, după cum urmează:
Vehicule înmatriculate
- motociclete, tricicluri, cvadricicluri și autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3 inclusiv: 8 lei/200 cm3
- motociclete, tricicluri și cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 cm3: 9 lei/200 cm3
- autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 și 2.000 cm3 inclusiv: 18 lei/200 cm3
- autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm3 și 2.600 cm3 inclusiv: 72 lei/ 200 cm3
- autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm3 și 3.000 cm3 inclusiv: 144 lei/ 200 cm3
- autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3: 290 lei/ 200 cm3
- autobuze, autocare, microbuze: 24 lei/ 200 cm3
- alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone, inclusiv: 30 lei/ 200 cm3
- tractoare înmatriculate: 18 lei/ 200 cm3
Vehicule înregistrate
- vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cm3: 2-4 lei/ 200 cm3
- vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică > 4.800 cm3: 4-6 lei/ 200 cm3
- vehicule fără capacitate cilindrică evidențiată: 50-150 lei/an
ATENŢIE! În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu minimum 50%, conform hotărârii consiliului local.
În cazul unui ataș, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru motocicletele respective.
Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deține dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
Plata impozitului auto
Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice și juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiași unități administrativ- teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de transport cumulat al acestora.
Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
Ma asteptam ca impozitul auto sa aiba criteriul puterii motorului si nu capacitatea. Suntem ultima tara din Europa care mai aplicam criteriul cilindreei motorului. Acum 50 ani pentru a limita concurenta neloiala in formula 1, s-a introdus doua clase pe baza criteriului capacitatii cilindrice (3000cmc motor aspirat si 1500cmc motoare supraalimentate). Bineinteles caregula nu a functionat prea mult timp si constructorii au gasit alte metode de a creste puterea motoarelor. in Germania, Italia, si alte tari de mai bine de 20 ani impozitul se determina in functie de puterea motorului. Exemplific:pentru BMW 1998cmc si putere 177 CP se plateste impozit cca 200 ron, iar pentru Mercedes clasa C 2143cmc si putere 136 CP se plateste….900 ron. Care este mai mare, caci ambele vehicule sunt in aceasi clasa ? Strict dupa putere este BMW care plateste mai putinde 4ori, iar dupa capacitate Mercedes (cu putere mai mica si impozit marit).
Vorbesti din vise…referitor strict la germania
Ce logică are această lege:timbrul de mediu se restituie în termen de 120de zile dar nu mai devreme de septembrie 2018?Dacă persoana depune cererea de restituire în august 2017,cum se restituie în termen de 120 de zile?Din câte știu eu din august până în septembrie e 1 an,adică aproape 366zile….
Buna. Va rog sa ma ajutati cu o problema. Am cumparat in decembrie din belgia un autoturism, l am declarat in ianuarie 2018 iar inmatricularea a fost in 12 februarie 2018. Va rog sa ma lamuriti daca pe 2018 trebuie sa achit impozitul pe autoturism. Multumesc!
Datorati impozit incepand cu data de 1 Ianuarie a anului urmator celui in care s-a efectuat inmatricularea ( adica incepand cu 01.01.2019 ) .
Daca vand o masina ca persoana juridica (pe baza de factura), data facturii fiind 28 decembrie 2018 (pana pe 9 ianuarie nemaiavand acces la serviciul taxe si impozite locale) mai datorez impozit pe anul 2019?
Va multumesc
Primaria din Agigea, Constanța a mărit această valoare fixă din codul fiscal de la 72lei/200cmc la 96lei/200cmc în cazul meu.Este corecta si legală aceasta mărire?
Din totdeauna
Dintotdeauna impozitul la um motor de 2500cmc a fost in jur de 850lei iar acum am primit înștiințare cum ca am de plata 1260lei,deci o majorare de 50%.As dori sa stiu daca au procedat corect cu aceasta mărire.
buna seara!
am doua intrebari :
1. am depus dosarul la adm fin fagaras pt recuperarea taxei auto in 07.sept 2017(anul trecut) pt un autoturism cumparat in 2016.Cand voi recupera c/v taxei?
2. am vandut luna aceasta(iunie) un autoturism pt care am apucat sa platesc impozitul auto pt tot anul 2018. Pot solicita restituirea partiala a impozitului sau macar compensarea pt anul 2019 la auto detinut in prezent>?
Multumesc!
Cu respect, ion mota
impozitul nu il mai poti recupera ! de ex :daca ai platit impozitul chiar si in februarie si radiezi masina in aprilie …nu il mai poti recupera ! experienta proprie
Intr-un fel sau altul, vor sa ne jupoaie de bani. Pe de o parte au dreptate, pentru ca toti pustii au acum bmw din 80, care au noxe, nu se incurca, dar pe alta, parca nu recompenseaza prea mult pe cei care respecta aceste lucruri.
Buna ziua,
Știți cumva care este modalitatea de calcul a impozitelor mai mari in cazul proprietarilor persoane vârstnice, începând cu ce etate?
Am un auto cu capacitate 2500-3000 cmc și ma gândeam sa îl dau tatălui meu.
Multumesc!
Buna ziua .Am achiziționat în ianuarie 2019 o mașină trebuie să mai plătesc impozit pe anu 2019 dacă fostul proprietar a plătit impozitul? Si cum se calculează impozitul la un X de 3200 Vă Mulțumesc
Salutare tuturor.
Incerc sa gasesc un raspuns la o intrebare si nu am gasit pe nimeni care sa ma poata lamuri la ce am sa scriu imediat mai jos. Intentinez sa cumpar anul acesta o masina care are motor de peste 5000 cm3, mai exact un x. Vreau ca masina sa nu intentionez sa o declar masina la fisc si nici sa o inmatriculez pentru a circula cu ea pe drumurile publice pana cand nu ajunge sa poata fi bagata ca masina Oldtimer / Retromobil. Stiu ca impozitul la un astfel de motor este urias de mare ( peste 6.500 Lei / an ) si de aceea nu vreau sa o inmatriculez ( nici macar cu numere rosii ). Pur si simplu o cumpar si mi-o garez in curte.
Intrebarea este :
Daca o tin astfel cativa ani pana ajunge sa fie pusa ca vehicul istoric, se mai poate inmatricula?
Si daca da, sunt obligat in vre-un fel sa platesc din urma impozit la masina daca masina nu am declarat-o la fisc si deci implicit nu este inmatriculata pe Romania niciodata si deci nici nu am mers cu ea pe drumurile publice?
Din ce am citit si eu in lege, scrie ca orice vehicul detinut si pe care vrei sa-l inmatriculezi necesita a fi impozitat. D eu nu declar masina pentru ca vreau sa o tin in curte cativa ani pana sa vreau sa o inmatriculez.
Pentru un vehicol electric total nou se plateste impozit la stat
Buna ziua
Al o masina si anul acesta nu i am facut verificarea nici nu am circulat cu ea .in acest caz mai trebuie plpatit impozitul pe anul acesta ?
Bună. Vin în față dumneavoastră cu un caz mai neobișnuit și cu speranța că poate cineva are vreo soluție. .. Am primit acum mulți ani în urmă o mașină cu o capacitate a motorului mare. Mașina fiind veche… (in 2 ani intră in categoria old timer), nedispunand de catalizator, nu am putut s-o înmatriculez pt. că era o taxă enormă.
În 2014 a picat taxa și am început demersurile pt. a o înmatriculat. Acum însă îmi cereau impozit din urmă pe toată perioada în care ea a stat în garaj. La fel… O sumă uriașă…. Ce pot sa fac? Mașina este o bijuterie, dar nu pot sa plătesc din urma un impozit atât de mare. Există vreo „portiță”?
Cite?te mai mult despre impozite locale, impozit auto, impozit masina, impozite locale 2020, bine de stiut 2020
Calculator impozit auto 2019 in func?ie de motorizare. Cat costa ?i cand se plateste? Cum se calculeaza si cine il plateste? Daca esti proprietarul unui transport ce trebuie inmatriculat sau inregistrat in Romania, trebuie sa platesti anual impozit pentru el, dupa noile reguli ale Codului fiscal. In cazul in care ai cumparat o masina in leasing tot trebuie sa platesti impozit.