Impozitarea la microîntreprinderi, în noul Cod fiscal

Eugen Staicu
13 aprilie 2016 4 min read
Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2015 au fost modificate dispoziţiile din alin. (1) al articolului 51 Cod fiscal, inclusiv derogarea de aplicare, de la 8 septembrie 2015 la 1 ianuarie 2016. Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt...

În materie, atât la Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015, cât şi la Normele de aplicare au apărut modificări pe care le reluăm în materialul de mai jos.

Cotele de impozitare

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2015 au fost modificate dispoziţiile din alin. (1) al articolului 51 Cod fiscal, inclusiv derogarea de aplicare, de la 8 septembrie 2015 la 1 ianuarie 2016.

Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

  • 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi, inclusiv;
  • 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;
  • 3%, pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi.

Excepţii. Persoanele juridice române nou-înfiinţate, care au cel puţin un salariat şi sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acţionarii/asociaţii lor nu au deţinut titluri de participare la alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei juridice române, potrivit legii. Cota de impozitare se aplică până la sfârşitul trimestrului în care se încheie perioada de 24 de luni.

ATENŢIE! Excepţiile de mai sus se aplică dacă, în cadrul unei perioade de 48 de luni de la data înregistrării, microîntreprinderea nu se află în următoarele situaţii:

  • lichidarea voluntară prin hotărârea adunării generale, potrivit legii;
  • dizolvarea fără lichidare, potrivit legii;
  • inactivitate temporară, potrivit legii;
  • declararea pe propria răspundere a nedesfăşurării de activităţi la sediul social/sediile secundare, potrivit legii;
  • majorarea capitalului social prin aporturi efectuate, potrivit legii, de noi acţionari/asociaţi;
  • acţionarii/asociaţii săi vând/cesionează/schimbă titlurile de participare deţinute.

Condiţia privitoare la salariat se consideră îndeplinită dacă angajarea se efectuează în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.

În cazul în care persoana juridică română nou-înfiinţată nu mai are niciun salariat în primele 24 de luni, aceasta aplică cota de 3% începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Pentru persoana juridică cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, cota de impozit de 1% - în regimul de excepţie - se consideră îndeplinită dacă în cursul trimestrului respectiv este angajat un nou salariat.

Pentru scopurile materiei de faţă, prin salariat se înţelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Codului muncii. Condiţia se consideră îndeplinită şi în cazul microîntreprinderilor care:

  • au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parţial dacă fracţiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;
  • au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remuneraţia acestora este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Modificarea numărului de salariaţi. OUG nr. 50/2015 a introdus, în Codul fiscal, următoarele completări:

  • În cazul în care, în cursul anului fiscal, numărul de salariaţi se modifică, cotele de impozitare generale, prezentate la începutul materialului, se aplică în mod corespunzător, începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea, potrivit legii.
  • Pentru microîntreprinderile care au 2 salariaţi, respectiv un salariat şi care aplică cotele de impozitare de 1% sau 2%, iar raportul de muncă încetează, condiţia referitoare la numărul de salariaţi se consideră îndeplinită dacă în cursul aceluiaşi trimestru sunt angajaţi noi salariaţi.

Normele de aplicare a Codului fiscal, astfel cum au fost recent modificate prin HG nr. 159/2016 precizează că “în cazul în care, în cursul unui trimestru, numărul de salariaţi se modifică, cotele de impozitare se aplică în mod corespunzător, având în vedere numărul de salariaţi existent la sfârşitul ultimei luni a trimestrului respectiv.”

Tot prin OUG nr. 50/2015 a fost introdusă în Codul fiscal dispoziţia potrivit căreia pentru microîntreprinderile care nu au niciun salariat sau au unul sau 2 salariaţi, în situaţia în care numărul acestora se modifică, în scopul menţinerii/modificării cotelor de impozitare, noii salariaţi trebuie angajaţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puţin 12 luni.

Reguli de ieşire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderii în cursul anului

Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale este de peste 20% inclusiv, aceasta datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare dintre aceste limite.Dispoziţia apare astfel în urma modificărilor aduse prin OUG nr. 50/2015.

Limitele fiscale se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent.

Microîntreprinderile care în cursul unui trimestru încep să desfăşoare activităţi de natura celor prevăzute la art. 48 alin. (6) (vezi caseta foto) datorează impozit pe profit începând cu trimestrul respectiv.

impozit_micro

Sursa foto: Lege5.ro

Calculul şi plata impozitului pe profit de către microîntreprinderile care se încadrează la prima categorie de limite fiscale sau încep activităţile prevăzute de art. 48 (6) se efectuează luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv.

Ai nevoie de Noul Cod fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo