Ordonanța de urgență nr. 30/2021 privind unele măsuri fiscale a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ prevede că suma reprezentând cheltuieli cu educația timpurie, efectuate în perioada noiembrie 2020-martie 2021, care depășește impozitul pe profit datorat, se scade, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, pe baza unei declarații de regularizare.

Declarația de regularizare se depune până la data de 25 aprilie 2021 inclusiv, cu următoarele excepții:

a) în cazul contribuabililor care intră sub incidența prevederilor art. 16 (5) din Legea nr. 227/2015, declarația se depune la fiecare termen de declarare a impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42 din aceeași lege, dar nu mai târziu de data de 25 august 2021 sau de data de 25 a celei de-a șasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat, după caz;

b) în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit, potrivit art. 41 și 42 din Legea nr. 227/2015, declarația se depune până la data de 25 martie 2022 inclusiv sau până la data de 25 iunie 2022 inclusiv, după caz.

Suma se scade, în ordine, din impozitul pe salarii reținut de contribuabil pentru angajați, din taxa pe valoarea adăugată datorată sau din accizele datorate, cu data scadenței acestora, declarate în Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, în decontul de TVA, respectiv în declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat, care au același termen de depunere cu cel al declarației prin care s-a efectuat scăderea acestor cheltuieli din impozitul pe profit datorat.

În cazul în care termenul de depunere a declarației prin care s-a efectuat scăderea cheltuielilor cu educația timpurie din impozitul pe profit datorat este același cu termenul trimestrial de depunere a Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, suma care depășește impozitul pe profit datorat se scade din impozitul pe salarii aferent ultimei luni din trimestru.

Declarația de regularizare trebuie oficializată prin ordin al Fiscului pentru a putea fi depusă până la 26 aprilie 2021.

Amintim ca, începand cu luna aprilie, prin OUG 19/2021, a fost suspendata măsura privind educatia timpurie (1.500 lei pentru cresa sau gradinita) pana la sfârşitul anului.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here