Impozit datorat pentru maşina înstrăinată

Autorul excepției de neconstituționalitate din speţa de mai jos a solicitat restituirea impozitului achitat în avans, pentru tot anul fiscal 2016, în calitate de proprietar al unui autoturism. Întrucât a înstrăinat autoturismul la data de 27 iunie 2016, făcând dovada scoaterii din evidență a mijlocului de transport prin procesul-verbal eliberat de Direcția de Impozite și Taxe Locale, acesta a solicitat restituirea sumei achitate în plus, având în vedere faptul că a fost proprietar al bunului mobil impozabil doar pentru o perioadă de 6 luni, considerând că această sumă reprezintă, în fapt, un impozit nedatorat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care impun persoanelor care nu mai au calitatea de proprietar asupra bunului impozitat obligația de a plăti impozitul pe mijlocul de transport înstrăinat. Având în vedere că pentru plata impozitelor pe proprietate nu se aplică regimul plăților anticipate, ci impozitul se plătește pentru anul fiscal în curs, fiind stabilite două termene de plată, 31 martie și 30 septembrie inclusiv, măsura instituită de legiuitor apare ca fiind neadecvată și disproporționată față de scopul urmărit, prin aceea că afectează patrimoniul personal al cetățeanului care este obligat să plătească impozit pentru bunuri care nu mai sunt în proprietatea sa la data efectuării plății, în cadrul termenelor de scadență. 

Obiectul excepției de neconstituționalitate

Codul fiscal

– Art. 471. – „Declararea și datorarea impozitului pe mijloacele de transport”:

(1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deține dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

(2) În cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii și datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport.

[…]

(4) În cazul radierii din circulație a unui mijloc de transport, proprietarul are obligația să depună o declarație la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competență își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, și încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.”

Criticile au fost respinse de CCR

Examinând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că prevederile art. 471 alin. (1), (2) și (4) din Codul fiscal au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate în această cauză și prin raportare la aceleași dispoziții din Constituţie, în acest sens fiind Decizia nr. 293/2018 și Decizia nr. 568/2018 prin care s-a constatat că aceste prevederi de lege sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Iată care au fost principalele considerente în acest sens, reluate în mare parte din deciziile precitate.

– Prevederile de lege criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidența lor, de la momentul de referință stabilit de legiuitor, respectiv începutul anului calendaristic și pe tot parcursul anului calendaristic. Raportarea legiuitorului la o anumită dată, respectiv 31 decembrie a anului fiscal anterior, pentru a identifica/preciza contribuabilul care datorează contribuțiile fiscale pentru anul fiscal în curs, nu se poate converti însă în motive care ar conduce la o încălcare a principiului egalității.

– Reglementarea criticată a fost adoptată în virtutea principiului anualității bugetare și fiscale, întrucât, în ceea ce privește impozitele și taxele locale, s-a introdus anualitatea plății pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport, în sensul că impozitul este datorat pe întregul an fiscal de cel care are în proprietate bunul respectiv la data de 31 decembrie a anului anterior, chiar dacă bunul din proprietate este înstrăinat în anul fiscal curent. De asemenea, în cazul dobândirii unui bun în cursul anului fiscal, impozitul aferent se va datora începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor, măsuri care au drept scop simplificarea modului de determinare a materiei impozabile și reducerea cheltuielilor de administrare cu privire la eventualele aspecte ce țin de circulația bunurilor într-un timp determinat, respectiv un an fiscal.

– Rațiunea care a stat la baza unor asemenea soluții legislative a fost crearea unui climat de stabilitate și securitate juridică, precum și preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să își execute obligațiile fiscale indiferent de natura și cuantumul lor.

– Scopul măsurii legislative cuprinse în prevederile criticate este unul legitim, și anume asigurarea ritmicității și certitudinii alimentării bugetului statului și bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecție a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, precum și eficientizarea colectării impozitelor pe proprietatea bunurilor (vehicule) la bugetele locale și, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce țin de regularizarea sumelor încasate și care ar trebui restituite ca urmare a schimbării titularului dreptului de proprietate care cade sub incidența normelor criticate. Cum într-o economie de piață persoanele fizice și juridice încheie o multitudine de acte juridice translative de proprietate, Curtea a evidențiat faptul că este posibil ca un bun, de natura celor prevăzute de textele contestate (în speță un autoturism), să își schimbe proprietarul chiar și de mai multe ori într-un an calendaristic. Într-o atare situație, a ține statul (fiscul) obligat ca, de fiecare dată când un astfel de bun își schimbă proprietarul în decursul unui an fiscal, să întocmească alte documentații, atât de impozitare a noului proprietar, cât și de restituire a sumelor plătite în plus de vechiul proprietar, ar echivala cu impunerea unei obligații excesive și oneroase în sarcina statului, fiind astfel înfrântă egalitatea juridică a părților în raportul juridic fiscal.

– Măsura instituită prin normele criticate este una necesară atât pentru a se crea o rigoare în evidențele fiscale și a se evita o eventuală dezordine fiscală, ca urmare a operațiunilor privind schimbarea frecventă a titularilor dreptului de proprietate, respectiv circulația bunurilor într-un an fiscal, cât și pentru evitarea unor inconveniente legate de costuri excesive în sarcina statului ce ar decurge din asemenea operațiuni, în raport cu diferența pe care contribuabilul/proprietarul ar urma să o primească în urma restituirii de către stat a sumelor deja plătite, care este numai o fracție a acestor impozite, mai ales că aceste categorii de impozit sunt, în general, de valori mici, precum și pentru previzibilitatea impunerii și certitudinea acesteia. În acest context, Curtea a reținut că nu este lipsit de relevanță faptul că persoanele ce cad sub incidența prevederilor criticate, spre exemplu, în circuitul civil, printr-o operațiune de vânzare-cumpărare a acestor bunuri, au la îndemână modalități de recuperare a impozitului plătit pentru perioada viitoare, când nu mai sunt titularii dreptului de proprietate.

– În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Curtea reține că potrivit acestor prevederi de lege, în cazul dobândirii unui mijloc de transport, proprietarul acestuia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, și datorează impozit pe mijloacele de transport începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înmatriculării sau înregistrării mijlocului de transport. În acest context, având în vedere faptul că autorul excepției de neconstituționalitate se află în ipoteza normei cuprinse în art. 471 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv în cazul radierii/scoaterii din circulație a unui mijloc de transport, iar nu în ipoteza prevăzută de art. 471 alin. (2) din același act normativ, respectiv în cazul dobândirii unui mijloc de transport, Curtea constată că aceste din urmă prevederi nu au incidență în cauză. Așa fiind, întrucât potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor (…) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei (…)”, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 471 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este inadmisibilă.

Prin hotărârea pronunţată, Curtea:

– a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 471 alin. (1) și (4) din Codul fiscal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

– a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 471 alin. (2) din Codul fiscal, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleași instanțe. 

Pronunțată în ședința din data de 10 octombrie 2019, Decizia nr. 606/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 27 din 15 ianuarie 2020

Ai nevoie de Codul fiscal ? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!