Guvernul a adoptat în ședința de joi, o hotărâre pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie – IMM INVEST ROMÂNIA, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 282/2020.  

Amintim că în această vară, prin Ordonanța de urgență nr. 67/2021 a fost prelungit programul IMM Invest: “Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2021, acordarea grantului se realizează conform Schemei de ajutor de stat prevăzute la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 75/2020, cu modificările și completările ulterioare. Perioada în care se poate efectua plata grantului este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și data de 31 decembrie 2022″, scrie în textul OUG 67/2021.   

Iar acum, după această prelungire, Guvernul a actualizat normele de aplicare prin prezenta hotărâre care prevede:

  •  modificarea articolului 1 alineatul (1), litera a) punctul iii), acesta  va avea următorul cuprins: “(iii) o valoare care să rezulte din nevoile sale de lichidităţi; acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât şi costurile cu investiţii, cu condiţia prezentării unor documente justificative de către beneficiar, situaţie în care cuantumul împrumutului nu poate depăşi nevoile de lichidităţi de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni în cazul IMM-urilor sau pentru următoarele 12 luni în cazul întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie. ” 
  • Se modifică, de asemenea, termenul de transmitere a raportării privind valoarea de plată a grantului. Instituţia de credit va asuma şi va transmite FNGCIMM lunar, până pe data de 15 a lunii curente, pentru luna anterioară, raportarea privind valoarea de plată a grantului – componenta de dobândă, respectiv până la data de 7 decembrie a anului de utilizare din credit pentru componenta nerambursabilă în valoare de maximum 10% aplicată la valoarea finanţării garantate, acordate beneficiarilor în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST. Formatul raportărilor, modalitatea de asumare a acestora, precum şi modul de transmitere către FNGCIMM sunt agreate şi detaliate în convenţia de garantare şi plată a granturilor încheiată cu instituţiile de credit, respectiv în convenţia privind implementarea Programului.
  • O altă prevedere se referă la instituţiilor de credit înscrise în Program, care nu au beneficiat de alocări de plafoane de garantare în anul precedent, sau care au beneficiat de plafoane de garantare dar nu au acordat garanții în anul precedent. În cazul acestor instituții, FNGCIMM formulează propuneri de alocare pro-rata a plafonului de garantare alocat în anul curent, în baza solicitărilor formulate de acestea, pe care le transmite Ministerului Finanţelor în vederea aprobării.

Prezenta hotărâre mai prevede că nu pot fi garantate în cadrul Programului creditele pentru realizarea de investiţii şi/sau creditele/liniile de credit acordate pentru finanţarea unei activităţi din următoarele sectoare/domenii: 

a) intermedieri financiare, cu excepţia: 6499 – Alte intermedieri financiare n.c.a.; 

b) asigurări, cu excepţia activităților agenților și brokerilor de asigurare: Cod CAEN 6430 – Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare; Cod CAEN 6511 – Activităţi de asigurări de viaţă;

c) tranzacţii imobiliare, cu excepţia: Cod CAEN 6810 – Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii; 

d) 920 – Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri;

e) producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope: Cod CAEN 110 – Fabricarea băuturilor, cu excepţia clasei 1102 – Fabricarea vinurilor din struguri, 1103 – Fabricarea cidrului şi a altor vinuri din fructe, 1104 – Fabricarea altor băuturi nedistilate, obţinute prin fermentare, 1105 – Fabricarea berii, 1106 – Fabricarea malţului şi 1107 – Producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; Cod CAEN 1200 – Fabricarea produselor din tutun; Cod CAEN 2540 – Fabricarea armamentului şi muniţiei; Cod CAEN 2051 – Fabricarea explozivilor; Cod CAEN 4635 – Comerţ cu ridicata al produselor din tutun; Cod CAEN 4726 – Comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate; 3

f) activităţi de investigare şi protecţie: Cod CAEN 803 – Activităţi de investigaţii;

g) 77 – Activităţi de închiriere şi leasing.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here