23 Octombrie, 2019

ÎCCJ: Suntem în prezența infracțiunii de mărturie mincinoasă sau a celei de favorizare a făptuitorului?

Într-un articol anterior semnalam pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a Deciziei nr. 1 din 14.01.2019, decizie prin care instanța supremă a stabilit, printr-un recurs în interesul legii, că: 

Fapta unei persoane audiată ca martor, de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată, întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal”. 

Având în vedere că decizia amintită a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 187 din 08.03.2019, iar, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică în acest caz de la data de 08.03.2019), în articolul de față ne-am propus să prezentăm cum s-a ajuns de către instanța supremă să pronunțe decizia mai sus amintită. 

De ce a decis procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să formuleze recursul respectiv în interesul legii? 

Recursul în interesul legii mai sus menționat s-a impus a fi formulat având în vedere că problema de drept ce a format obiectul recursului respectiv fusese soluţionată diferit de către instanţele judecătoreşti, constatându-se existenţa mai multor orientări jurisprudenţiale divergente.

Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că fapta martorului care face declarații mincinoase sau nu spune tot ce știe, sub prestare de jurământ, întrunește doar elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal[1].

Într-o a doua orientare a practicii, instanțele de judecată au stabilit că ajutorul care constituie obiectul material al infracțiunii de favorizare a făptuitorului, atunci când reprezintă o acțiune care realizează conținutul unei alte infracțiuni, se poate reține concursul formal, în condițiile art. 38 alin. (2) din Codul penal.

Ca urmare a verificării jurisprudenței naționale, judecătorul – raportor a identificat chiar și o a treia orientare a practicii, cea în care s-a considerat că fapta martorului care face declarații mincinoase sau nu spune tot ce știe, sub prestare de jurământ, întrunește doar elementele de tipicitate ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută de dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul penal[2]

Cum a motivat – în esență- instanța supremă decizia mai sus amintită – Decizia nr. 1 din 14.01.2019 ?

Față de multitudinea de hotărâri judecătorești definitive, invocate în sesizarea de recurs în interesul legii (…), instanța supremă a constatat că problema de drept ce a fost soluționată diferit de instanțele de judecată (existând la nivelul instanțelor practică judiciară neunitară în acest sens) și asupra căreia ÎCCJ a fost chemată să se pronunțe prin intermediul mecanismului de unificare a practicii a posteriori a recursului în interesul legii se referă la încadrarea juridică a faptei unei persoane audiate ca martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată în dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal (mărturie mincinoasă) sau în dispozițiile art. 273 alin. (1) din Codul penal în concurs formal cu art. 269 alin. (1) din Codul penal (favorizarea făptuitorului), cu aplicarea art. 38 alin. (2) din același cod.

Astfel, ÎCCJ – Completul competent să judece recursul în interesul legii a constatat că în analiza acestei chestiuni de drept se impun a fi avute în vedere deopotrivă aspectele teoretice și practice legate de tipicitatea infracțiunilor de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal și, respectiv, de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din Codul penal.

Potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul penal, favorizarea făptuitorului constă în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Obiectul juridic general al infracțiunii de favorizare a făptuitorului îl constituie relațiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin apărarea activității de înfăptuire a justiției. Această infracțiune are și un obiect juridic special constituit din relațiile sociale a căror existență este ocrotită împotriva acțiunilor de imixtiune a terților în actul de justiție penală sau în exercitarea până la capăt a dreptului statului de a pedepsi.

Subiectul activ al infracțiunii de favorizare a făptuitorului poate fi orice persoană, cu excepția celui care a săvârșit infracțiunea sau a participat la săvârșirea infracțiunii la care se referă favorizarea, autofavorizarea nefiind incriminată.

Favorizarea are caracterul de incriminare generală, dar subsidiară, ajutorul dat unui făptuitor primind calificarea de favorizare numai atunci când alte dispoziții de lege nu incriminează ipoteze speciale de favorizare (Vintilă Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. IV, Editura Academiei Române, București, 1972, p. 214, ultimul alineat).

Mărturia mincinoasă este incriminată prin dispozițiile art. 273 din Codul penal și constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.

Obiectul juridic general constă în relațiile sociale referitoare la înfăptuirea justiției, relații care presupun sinceritate din partea celor ascultați ca martori în orice procedură în care se ascultă martori. Obiectul juridic special al infracțiunii constă în acele relații sociale a căror existență este asigurată prin apărarea activității de înfăptuire a justiției împotriva faptelor de natură să împiedice sau să zădărnicească aflarea adevărului de către organele judiciare.

Subiectul activ este calificat prin calitatea de martor, calitate pe care o au “numai persoanele ce au o sarcină judiciară (…) care decurge din existența unui raport special în care aceste persoane se găsesc față de organul judiciar” (Vintilă Dongoroz, Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială. vol. IV, Ediția a II-a, Editura Academiei Române, Editura All Beck, București, 2003, p. 157). Tot în ceea ce privește sfera de cuprindere a calității de martor, în doctrină s-a arătat că “declarațiile neadevărate făcute de o persoană care nu are calitatea de martor (…) nu îndeplinesc condițiile de tipicitate” (Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 339).

Concluziile sunt în sensul că infracțiunea de favorizare a făptuitorului are caracterul de incriminare generală, neputându-se reține un concurs ideal de infracțiuni în ipoteza unei pretinse declarații mincinoase între infracțiunea de favorizare a făptuitorului și infracțiunea de mărturie mincinoasă, aceasta din urmă având caracterul unei norme speciale, astfel că se aplică principiul specialia generalibus derogant.

Favorizarea are caracterul de incriminare generală, dar subsidiară, între infracțiunile de favorizare a făptuitorului și cea de mărturie mincinoasă existând un raport de subsidiaritate de tipul infracțiune generală – infracțiune specială, astfel că presupusul ajutor dat de către inculpatul X nu poate primi calificarea juridică de favorizare a făptuitorului, câtă vreme legiuitorul, prin dispozițiile Codului penal, a incriminat o ipoteză specială de favorizare, în cazul nostru, cea de mărturie mincinoasă.

Infracțiunea de favorizare a făptuitorului nu poate fi reținută decât atunci când nu există alte incriminări speciale ale favorizării, cum este și mărturia mincinoasă. În cazul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției care prin specificul lor se pot prezenta ca formă aparte de favorizare, ele își păstrează autonomia și nu pot da naștere unui concurs de infracțiuni doar pentru că, în urma efectelor produse, au împiedicat sau îngreunat cercetările într-o cauză penală.

Ca aspect juridic general, favorizarea făptuitorului nu poate fi calificată ca o normă generală față de orice altă incriminare din Codul penal sau din legislația specială, prin urmare, în ipoteze în care fapta comisă întrunește și elementele constitutive ale unei infracțiuni care aduce atingere altor valori sociale, de pildă, ale unei infracțiuni de serviciu sau de corupție, aceasta va fi reținută în concurs cu infracțiunea de favorizare a făptuitorului.

De altfel, aceasta este opinia unanim acceptată în doctrină – V. Dongoroz, citat supra, Sergiu Bogdan, Doris Alina Șerban, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și contra înfăptuirii justiției, Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 321, M. Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Editura C.H. Beck, București, 2014 sau M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, București, 2018, V. Dobrinoiu, N. Neagu, Drept penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2014, cât și majoritară, în practica judiciară.

Prin urmare, din perspectiva celor expuse, în raport cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor din conținutul normelor legale ce definesc infracțiunile de mărturie mincinoasă și de favorizarea făptuitorului, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii a stabilit că fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată întrunește numai elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal (…).



[1]    Art. 273 din Codul penal – Mărturia mincinoasă

      (1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

      (2) Mărturia mincinoasă săvârșită:

      a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecție a martorilor;

      b) de un investigator sub acoperire;

      c) de o persoană care întocmește un raport de expertiză ori de un interpret;

      d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață ori închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

      (3) Autorul nu se pedepsește dacă își retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reținere, arestare sau de punerea în mișcare a acțiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție, ca urmare a mărturiei mincinoase.

[2]    Art. 269 din Codul penal – Favorizarea făptuitorului

      (1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

      (2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.

      (3) Favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.

Ai nevoie de O.U.G. nr. 34/2008? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu