În cadrul şedinţei de ieri, 15 martie 2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în materia penală) a decis că profesorii din învăţământul preuniversitar de stat sunt funcţionari publici. ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, într-un dosar de luare de mită.
Potrivit informării emise de instituţie, s-a stabilit că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II- a din Codul penal.
Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
Luarea de mită reprezintă fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta. Decizia ÎCCJ este obligatorie de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României. Ai nevoie de Codul penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!