10 Decembrie, 2018

ÎCCJ: Din nou despre primul termen al recidivei

Prin Încheierea de ședință din data de 21.06.2018 pronunțată în Dosarul nr. 676/267/2017, Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: “în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă «executată sau considerată ca executată» se are în vedere pedeapsa astfel recalculată urmare a aplicării art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicată anterior prin hotărârea definitivă de condamnare calculată conform dispozițiilor art. 71 din Codul penal raportat la art. 186 din Codul penal”. 

Ce a decis ÎCCJ în cazul mai sus menţionat ? 

Analizând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secția penală și pentru cauze cu minori prin Decizia nr. 15/26.09.2018 ÎCCJ a admis sesizarea respectivă şi a stabilit că:

În interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) şi alin. (5) Cod penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013.

Decizia ÎCCJ nr. 15/26.09.2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.  975/19.11.2018 și, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, adică de la data de 19.11.2018, a devenit obligatorie, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală

Cum a argumentat în esență ÎCCJ decizia respectivă ? 

Potrivit art. 41 alin. (1) din Codul penal, există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

Recidiva postcondamnatorie există în ipoteza în care noua infracțiune este comisă înainte de executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară.

Recidiva postexecutorie există în ipoteza în care noua infracțiune este săvârșită după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară.

Prin urmare, ceea ce diferențiază cele două tipuri de recidivă este momentul în care a fost comisă infracțiunea care formează al doilea termen al recidivei, prin raportare la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei ce constituie primul termen al recidivei.

Prin “pedeapsă executată” se înțelege acea parte din durata pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă care a fost executată efectiv, prin privare de libertate, după încarcerarea condamnatului în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, dar și perioada în care aceeași persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate (reținere, arestare preventivă și arest la domiciliu) în cursul procesului penal finalizat prin hotărârea de condamnare.

Prin “pedeapsă considerată ca executată” se înțelege acea parte din durata pedepsei aplicate prin hotărârea rămasă definitivă care, deși nu a fost executată efectiv, este asimilată acesteia, în baza unor dispoziții legale.

În această categorie se încadrează perioada în care condamnatul s-a aflat în stare de liberare condiționată, în ipoteza în care conform art. 106 din Codul penal acesta nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Tot astfel, în aceeași categorie se încadrează și perioada de timp executată în condiții necorespunzătoare în regim de detenție, pentru compensarea căreia a fost instituit mecanismul prevăzut de art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit textului de lege sus-menționat, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

Fiind vorba despre zile considerate ca executate, acestea se vor adăuga perioadei executate efectiv de condamnat, cu consecința reducerii sau chiar înlăturării restului rămas neexecutat din pedeapsa aplicată.

Cum această măsură compensatorie se calculează, conform art. 55 indice 1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada executată în condiții necorespunzătoare începând cu 24.07.2012, rezultă că de aceasta beneficiază nu doar persoanele aflate în executarea efectivă a pedepsei la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care a prevăzut această compensare, ci și persoanele liberate condiționat anterior acestui moment.

Dacă în cazul persoanelor aflate în executarea pedepsei această măsură compensatorie are urmări în ce privește liberarea lor condiționată (prin adăugarea zilelor considerate ca executate la cele executate efectiv, cu consecința împlinirii mai rapide a fracției cerute de lege pentru ca acestea să aibă vocația la liberare), în cazul persoanelor deja liberate condiționat la momentul intrării în vigoare a legii măsura va avea ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii cu partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii.

În acest ultim caz, în acord cu Decizia nr. 7/26.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548/02.07.2018, în situația săvârșirii unei noi infracțiuni în perioada liberării condiționate, indiferent că aceasta a fost acordată în baza Codului penal din 1969 sau a Codului penal în vigoare, revocarea liberării condiționate și executarea restului de pedeapsă presupune recalcularea perioadei executate efectiv prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate ca măsură compensatorie pentru condițiilor de detenție necorespunzătoare.

Această operațiune poate avea drept consecință nu doar reducerea restului rămas neexecutat, ci chiar înlăturarea acestuia, în situația în care, de pildă, perioada zilelor considerate ca executate este mai mare sau egală cu termenul de supraveghere al liberării condiționate.

În cea din urmă ipoteză, săvârșirea unei noi infracțiuni pe durata liberării condiționate ridică problema felului recidivei [presupunând a fi îndeplinite condițiile prevăzute în art. 41 alin. (1) din Codul penal], căci, pe de o parte, fapta a fost comisă în interiorul termenului de supraveghere (ceea ce ar atrage starea de recidivă postcondamnatorie), iar, pe de altă parte, ca efect al recalculării pedepsei în urma aplicării art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, aceasta ar fi considerată ca executată (ceea ce ar atrage starea de recidivă postexecutorie).

Așa cum s-a arătat anterior, ceea ce diferențiază cele două tipuri de recidivă este momentul în care a fost comisă infracțiunea care formează al doilea termen al recidivei, adică dacă aceasta a fost săvârșită până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei ce constituie primul termen al recidivei sau ulterior.

Cu alte cuvinte, aprecierea asupra pedepsei ce constituie primul termen al recidivei, respectiv dacă aceasta este executată/considerată ca executată ori în curs de executare, se face prin raportare la data la care s-a comis infracțiunea care constituie cel de-al doilea termen al recidivei.

Dacă la acea dată pedeapsa anterioară nu era executată sau considerată ca executată, vor fi incidente dispozițiile art. 43 alin. (1) din Codul penal privind tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii, care presupun cumulul aritmetic între pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară neexecutată ori restul rămas neexecutat din aceasta.

Dacă, dimpotrivă, pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, vor fi incidente dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal privind tratamentul sancționator al recidivei postexecutorii, care presupun majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune.

Având în vedere Decizia nr. 7/26.04.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548/02.07.2018, recalcularea perioadei executate efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată, prin luarea în considerare și a zilelor calculate ca executate, ca măsură compensatorie, în condițiile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, este obligatorie și poate conduce inclusiv la concluzia că la data comiterii noii infracțiuni pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei era considerată ca executată.

Împrejurarea că în hotărârea prin care s-a dispus anterior liberarea condiționată a fost stabilită o altă dată la care pedeapsa urma a fi considerată ca executată nu are relevanță, căci modificarea acestei date este rezultatul aplicării art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, fiind voința legiuitorului ca măsura compensatorie prevăzută în acest text de lege să fie aplicată retroactiv, adică și persoanelor care nu se mai aflau în detenție la data intrării în vigoare a acestei modificări legislative, cu consecința recalculării perioadei executate efectiv din pedeapsa din a cărei executare fusese dispusă liberarea condiționată.

În ipoteza în care, drept urmare a acestei recalculări, se constată că nu mai există niciun rest rămas neexecutat până la data săvârșirii noii infracțiuni, pedeapsa anterioară fiind considerată executată, nu mai pot fi incidente dispozițiile legale privind tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii, căci de esența acestuia este existența unui rest din pedeapsa anterioară care se cumulează cu pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune săvârșită.

În caz contrar, s-ar ajunge la o situație sui generis, în care, deși se reține că noua infracțiune a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, tratamentul sancționator nu ar fi cel prevăzut de art. 43 alin. (1) din Codul penal, în condițiile în care, ca efect al aplicării art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, nu mai există un rest neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei.

Ai nevoie de Codul penal? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu