Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o hotărâre prealabilă pentru interpretarea dispoziţiei art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990: “Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.”

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: “Dacă, în interpretarea prevederilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, termenul de 10 zile începe să curgă de la data expedierii/depunerii la oficiul poștal a convocării prin scrisoare recomandată sau de la data recepționării efective a acesteia de către asociați.”

Procesul care a generat chestiunea de drept

Prin acțiunea în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul A a solicitat anularea Hotărârii adunării generale a asociaților din 29 mai 2018, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 31/1990 și ale actului constitutiv. În motivarea acțiunii s-a susținut că hotărârea adunării generale a asociaților este lovită de nulitate, printre altele, și pentru că nu a fost respectat termenul de 10 zile pentru convocarea adunării generale a asociaților prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, având în vedere că nu a recepționat efectiv în acest termen convocatorul ce i-a fost comunicat de intimați.

– Tribunalul Bihor a admis acțiunea și a dispus anularea Hotărârii adunării generale a asociaților din 29 mai 2018. Totodată, s-a arătat că hotărârea adunării generale a asociaților luată cu nelegala convocare este nulă absolut pentru lipsa de consimțământ a asociatului reclamant al cărui drept a fost încălcat prin lipsa de informare, iar nu lovită de nulitate relativă, cum susține pârâta, nefiind respectate prevederile art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

– Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul B, arătând că prima instanță a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu s-a făcut dovada încălcării efective a dreptului la informare și, în mod greșit, s-a reținut că, în speță, ar fi incident un caz de nulitate absolută a hotărârii.

Sesizarea Înaltei Curţi – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Curtea de Apel Oradea a hotărât sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, exprimând următorul punct de vedere.

– În opinia completului de judecată, termenul de 10 zile prevăzut de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 curge de la recepționarea efectivă a convocatorului de către asociați.

– Astfel, s-a apreciat că la stabilirea acestui termen intenția legiuitorului a fost aceea de a permite asociaților să fie informați/să se informeze în mod corespunzător despre problemele înscrise pe ordinea de zi și de a putea vota în deplină cunoștință de cauză în adunarea generală pentru care au fost convocați, în caz contrar fiind afectată însăși voința socială, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii astfel adoptate.

– Într-o interpretare contrară, scopul reglementării ar putea fi golit de conținut, de exemplu, în situația în care unul din asociații convocați ar domicilia în altă țară, fiind evident că scrisoarea recomandată conținând convocatorul nu are cum să și ajungă efectiv la destinatar în termenul de 10 zile.

– Într-adevăr, potrivit art. 291 din Legea nr. 31/1990, “Prevederile din prezenta lege se completează cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”, iar conform art. 183 alin. (1) din același act normativ, “actul de procedură depus înlăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la serviciul de curierat ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail este socotit a fi făcut în termen”.

– Cu toate acestea, s-a considerat că dispozițiile înscrise în art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu edictează vreun termen procedural în sensul Codului de procedură civilă, ci termenul de convocare a asociaților pentru adunările generale este un termen stabilit în favoarea asociaților pentru ca aceștia să poată fi informați în mod real și efectiv despre problemele înscrise pe ordinea de zi.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Instanţele care au răspuns la consultarea cerută de Înalta Curte au dat răspunsuri diferite, situându-se pe una sau pe cealaltă din orientările de interpretare la chestiunea în discuţie.

Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, termenul de 10 zile începe să curgă de la data la care convocarea adunării generale prin scrisoare recomandată a ajuns la destinatari, dacă în actul constitutiv sau în baza unei dispoziții speciale a legii nu se prevede altfel. 

Interpretarea dată de Înalta Curte

ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că:

În interpretarea dispozițiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de 10 zile începe să curgă de la data la care convocarea adunării generale prin scrisoare recomandată a ajuns la destinatari, dacă în actul constitutiv sau în baza unei dispoziții speciale a legii nu se prevede o altă modalitate de comunicare.

Reţinem câteva din argumentele Curţii.

– Este necesar ca asociații, oricât de dispersați sunt în raport cu locul unde adunarea generală este desfășurată, să cunoască și, într-un mod concret și util, să poată participa la această adunare pentru exprimarea votului. Comunicarea convocatorului este deci o condiție naturală a exercitării dreptului de vot al fiecăruia dintre asociați, cu toate prerogativele pe care acest drept le conține (dreptul de informare asupra ordinii de zi și cu privire la date și documente, dreptul de participare etc.).

– În societățile pe acțiuni, dispersia acțiunilor este mult mai mare, acțiunile pot fi depersonalizate, iar termenul de 30 de zile prezumă o durată suficientă pentru recepția corespondenței de către acționari, dincolo de împrejurarea că această modalitate de convocare a adunării generale rămâne totuși subsecventă publicării convocatorului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și va fi apreciată cazual, în funcție de numărul de acționari și de acțiunile deținute de aceștia.

– În măsura în care atât dispozițiile art. 195 alin. (3), cât și cele ale art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 au caracter special, analogia nu se poate aplica dacă rațiunile avute în vedere la edictarea normelor corespunzătoare au fost diferite. De aceea, dispozițiile art. 195 alin. (3), care presupun convocarea acționarilor în societatea cu răspundere limitată, caracterizată ca având o importantă componentă personală, nu pot avea ca fundament aceleași principii cu cele care guvernează o societate de capitaluri în care componenta personală este estompată.

– În interpretarea art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi, termen care se va calcula regresiv de la data comunicării sale asociaților, iar nu de la data expedierii.

– Deși aparent s-ar putea considera că această interpretare nu lasă posibilitatea unei aprecieri obiective și instituie un arbitrar pentru destinatarii legii, în mod special pentru administrația societății care nu ar putea controla data ajungerii corespondenței la asociați ori data la care aceștia au luat cunoștință de conținutul său, acest argument este contrazis prin prescrierea, în lege, a unei reguli precise prin care data comunicării poate fi determinată dincolo de acest aleatoriu.

– Astfel, actul juridic unilateral supus comunicării produce efecte, în conformitate cu art. 1.326 alin. (3) din Codul civil, “din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoștință de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile”, instituind un reper legal obiectiv, care reprezintă o adecvare în drept a teoriei recepției, pentru a elimina imprecizia determinată de atitudinea destinatarului/receptorului comunicării.

– Legea instituie în condițiile legalei comunicări, de la data recepției, echivalentă ajungerii actului transmis la destinatar, o prezumție absolută de încunoștințare a destinatarului asupra conținutului actului.

– Așadar, convocatorul adunării generale a acționarilor societății cu răspundere limitată, potrivit analizei realizate, este un act juridic supus comunicării, ca o condiție de efectivitate a acesteia, și presupune aducerea sa la cunoștința destinatarilor, identificați în persoana asociaților. Forța sa juridică nu poate astfel fi opusă până la data comunicării, prezumată de lege ca realizată la data la care comunicarea ajunge la destinatari.

Pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2020, Decizia nr. 55/2020 a ÎCCJ a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 21 octombrie 2020.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here