ÎCCJ a decis referitor la infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice

Prin Încheierea de şedinţă din data de 05.02.2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.287/290/2013, Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (denumită în continuare ÎCCJ) în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept:

“Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă, în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană, operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal”.

Cum s-a ajuns la necesitatea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept în discuţie?

Prin Sentinţa penală nr. 2.808/17.11.2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 5.287/290/2013, în baza art. 371 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, în condiţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatului R.L.C. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniștii publice, cu executare în regim de detenţie (…).

Ca situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 29.03.2013 numitul M.A.A. a mers la sala de sport S.C. SUPERFIT – S.R.L., situată în municipiul Reşiţa, al cărei abonat era şi a început să se antreneze la diferite aparate.

La ora 19,37, în sală a intrat şi inculpatul R.L.C. care iniţial a rămas în apropierea pultului, timp în care lângă acesta a trecut şi numitul M.A.A., fără a-l fi abordat în vreun fel pe inculpat.

Inculpatul R.L.C. s-a schimbat în echipamentul sportiv şi s-a deplasat în sală pentru a se antrena la aparate.

La un moment dat, inculpatul şi numitul M.A.A. au început să facă exerciţii la două aparate apropiate.

La scurt interval de timp, numitul M.A.A. a încetat să se mai antreneze la aparatul respectiv şi s-a deplasat pe culoar, în direcţia pultului. Imediat în spatele său a venit inculpatul R.L.C. care a început să-l împingă violent.

Imediat, în locul în care era căzută victima, lângă care se afla numitul L.R. s-au deplasat şi martorele G.N. şi G.B.A., iar inculpatul s-a îndreptat agitat spre zona pultului. În momentul în care martora G.N. a dorit să apeleze numărul unic de urgenţă inculpatul R.L.C. s-a întors la locul agresiunii şi a împiedicat-o pe martoră să vorbească la telefon, îndepărtându-i cu mâna telefonul de la ureche şi spunând să nu sune la poliţie.

În urma loviturilor primite, victima a necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale conform Certificatului medico-legal nr. 133/A2/02.04.2013 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin.

După câteva minute, respectiv la ora 19,56, numitul M.A.A. s-a ridicat de la podea, ajutat fiind de numitul L.R., şi s-a deplasat apoi la grupul sanitar al sălii de sport, întrucât în urma loviturilor îi curgea sânge din zona capului.

Inculpatul R.L.C. a intrat şi el în baia sălii de sport.

Împotriva Sentinţei penale nr. 2.808/17.11.2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara, a formulat apel inculpatul R.L.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală, care a pus în discuţie admisibilitatea cererii de sesizare a ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept motivat de succesiunea în timp a normei penale şi de modul în care legiuitorul a înţeles să incrimineze în conţinutul art. 371 din Codul penal o parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii din vechea reglementare a art. 321 din Codul penal, respectiv dacă pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal se impune în mod necesar ca violenţele, ameninţările sau atingerea gravă adusă demnităţii să vizeze una sau mai multe persoane.

Ce a decis ÎCCJ în cazul mai sus menţionat ?

Analizând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală prin Decizia nr. 9/12.04.2016 ÎCCJ a admis sesizarea respectivă şi a stabilit că:

“1. În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.

2. În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal”. 

De dată recentă, Decizia ÎCCJ nr. 9/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 356/10.05.2016 și, de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, adică de la data de 10.05.2016, a devenit obligatorie, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Cum a argumentat în esență ÎCCJ decizia respectivă ?

(…) ÎCCJ a reţinut următoarele: Legiuitorul a incriminat în Codul penal, intrat în vigoare la 01.02.2014, în titlul VIII intitulat „Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială”, cap. I „Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice”, în conţinutul art. 371 tulburarea ordinii şi liniştii publice, în sensul că „fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă„.

În prevederile art. 375 a fost incriminat ultrajul contra bunelor moravuri, în sensul că „fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă„.

În Codul penal anterior, în conţinutul art. 321 era reglementată fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, astfel: „Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea publică, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.„

Aşa cum se poate observa, în actuala reglementare, legiuitorul a ales să incrimineze în două norme distincte fapta prevăzută în Codul penal anterior, conferind din această perspectivă mai multă predictibilitate şi calitate incriminărilor.

În conţinutul incriminării prevăzute la art. 371 din Codul penal, legiuitorul a delimitat modalităţile alternative de săvârşire a faptei, la violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, ameninţări, atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.

Astfel, cele trei modalităţi alternative, respectiv violenţele, ameninţările şi atingerile grave, asigură tipicitatea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice atunci când fapta este comisă în public, astfel cum noţiunea este definită în art. 184 din Codul penal, şi tulbură ordinea şi liniştea publică.

De esenţa incriminării nu este numărul de persoane vizate de acţiunile autorului, ci tulburarea ordinii şi liniştii publice prin conduitele comise în public şi care au aceste caracteristici (violenţa asupra persoanelor, violenţe asupra bunurilor, ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor).

Elementul esenţial rămâne, la fel ca în legislaţia penală anterioară, tulburarea ordinii şi liniştii publice prin acţiunile din structura laturii obiective, şi nu aspectul legat de pluralitatea subiecţilor pasivi secundari.

În măsura în care acţiunea de lovire, ameninţare etc. este îndreptată împotriva unei singure persoane, împrejurarea că fapta este comisă în public nu va conduce automat la reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, atâta vreme cât nu se identifică o tulburare a ordinii şi liniştii publice. Identificarea acestei consecinţe ţine inclusiv de prezenţa altor persoane la locul comiterii faptei, fără a fi însă necesar ca asupra acestora să fie exercitate violenţe, ameninţări etc.

Din perspectiva limbajului folosit, legiuitorul a ales pluralul general al substantivelor (persoanelor sau bunurilor), şi nu singularul.

Conform regulilor interpretării literale sau gramaticale a legii penale – elementul sintactic – folosirea singularului unui cuvânt implică şi pluralul acestuia şi, invers, folosirea pluralului unui cuvânt implică şi singularul acestuia.

Singularul exclude pluralul sau invers numai atunci când legea le reglementează separat sau atunci când legea foloseşte o formulă cantitativă de excludere.

Construcţiile care conţin substantive la numărul plural, forma nearticulată, au un sens generic şi se folosesc pentru a desemna o categorie, şi nu un număr de părţi sau componente ale acelei categorii.

Interpretarea logică a acestui tip de construcţii semantice are în vedere orice act din respectiva categorie şi nu în mod necesar mai multe acte din acea categorie. Spre exemplu, „violenţe împotriva persoanelor” desemnează orice act de violenţă îndreptat împotriva oricărei persoane, şi nu neapărat mai multe acte de violenţă împotriva mai multor persoane.

Legiuitorul foloseşte aceeaşi tehnică legislativă şi în cazul altor norme de incriminare, fără a se putea trage concluzia că pluralitatea constituie o condiţie necesară pentru existenţa infracţiunii (….).

În cazul dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, legiuitorul nu reglementează separat singularul şi pluralul şi nici nu utilizează o formulă cantitativă de excludere.

Aşadar, dispoziţiile art. 371 din Codul penal sunt aplicabile atât faptei persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanei ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanei, tulbură ordinea şi liniştea publică, cât şi faptei persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică (…).

În concluzie, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.

Potrivit art. 4 din Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, caz în care executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Dezincriminarea unei infracţiuni operează, de obicei, prin abrogarea expresă a dispoziţiilor de incriminare, însă trebuie apreciată în concret, fiind posibil ca în legea nouă fapta să constituie infracţiune, dar sub o altă denumire sau să fie absorbită de o altă infracţiune.

Dezincriminarea va opera numai atunci când fapta comisă de inculpat, potrivit legii noi, nu mai atrage răspunderea penală, respectiv persoana nu mai poate fi constrânsă să răspundă în faţa organelor de urmărire penală sau instanţelor de judecată. În acest sens s-a statuat că: suntem în prezenţa legii de dezincriminare în două situaţii: atunci când legea nouă suprimă o incriminare, aceasta nemaiavând un corespondent în legea nouă; şi, respectiv, în ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta (….).

Nu există dezincriminare atunci când, deşi norma de incriminare din legea veche nu se mai regăseşte în legea nouă, conţinutul ei a fost preluat de o altă normă din Codul penal sau din legislaţia specială ori este acoperit de o incriminare generală existentă.

Faţă de considerentele anterioare, îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 din Codul penal referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal sau dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, ci dispoziţiile art. 3 alin. (2) din legea menţionată(…).

Ai nevoie de Codul penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!