Guvernul va adopta săptămâna viitoare o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că toate posturile neocupate vor fi desfiinţate odată cu introducerea regulii de angajare în sistemul bugetar a unei persoane la un post vacantat, spre deosebire de sistemul actual care permite angajarea unei persoane la şapte posturi vacantate.

“Săptămâna viitoare o să adoptăm ordonanţa prin care desfiinţăm toate posturile neocupate şi introducem posibilitatea de angajare 1 la 1. Acum este 1 la 7 din cauza creşterii de personal. Deci, practic, de săptămâna viitoare, la orice post eliberat se poate angaja o nouă persoană în primul rând în sănătate şi educaţie, dar şi pentru poliţie vom face acelaşi lucru”, a declarat prim-ministrul României, citat de Agenţia Mediafax.

În urmă cu patru ani, Guvernul a decis, ca urmare a negocierilor purtate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), să suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administraţie şi să permită angajarea unui singur funcţionar la şapte posturi vacantate.

Excepţii de la această măsură au fost acceptate doar pentru funcţiile de conducere, înalţi funcţionari şi administraţii subdimensionate.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here