Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul pentru modificarea legislației pentru „Prima Casă”, astfel încât Strategia programului pentru 2017-2021, adoptată recent de Guvern, care prevede stimularea achiziției de locuințe mai noi de cinci ani, să intre în vigoare de la data de 1 ianuarie 2017.

Noile reglementări țin de garantarea de către stat în procent de 50% din valoarea creditelor destinate achiziției de locuințe (exclusiv principalul) a locuințelor noi și/sau consolidate, iar pentru locuințele care nu se încadrează în această categorie, procentul garantat de stat va fi de 40% în valoarea creditelor destinate achiziției de locuințe (exclusiv principalul), se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Potrivit proiectului, se propune ca termenul de 5 ani aplicabil în cazul locuințelor noi și/sau consolidate să fie calculat în funcție de data efectuării recepției la terminarea lucrărilor, având ca punct final data solicitării creditului garantat. Prin locuință nouă se înțelege orice imobil care respectă cerințele pentru a fi încadrată în categoria imobilelor cu destinația de locuință, recepționată la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. În această categorie intră și locuințele consolidate în sensul reducerii riscului seismic cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

După alineatul (1^1) se introduc două alineate noi, alin. (12) – (13), cu următorul cuprins:

“(12) Prin locuință nouă în sensul programului „Prima casă” se înțelege orice imobil care se încadrează în condițiile prevăzute la alin. (1^1), recepționat la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

(13) În sensul programului “Prima casă”, locuințele supuse unor lucrări de intervenție în vederea  consolidării și/sau reducerii riscului seismic cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență sunt asimilate locuințelor noi.

Prin stimularea achiziției de locuințe noi în cadrul Programului se urmărește interesul general de dinamizare a activității de construcții cu efecte antrenante în economie și asupra creării de noi locuri de muncă și de implementare a unor măsuri menite să prevină accentuarea dezechilibrelor existente între cererea și oferta de locuințe, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului.

După alineatul (32) se introduce un alineat nou, alineatul (33), cu următorul cuprins:

“(33) Creditele destinate achiziției locuințelor prevăzute la alin.(12) și alin.(13) pot fi garantate de către stat în procent de maximum 50% din valoarea finanțării, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare. Pentru creditele destinate achiziției celorlalte categorii de locuințe, procentul garantat de către stat poate fi de maximum 40% din valoarea finanțării, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare.”

De la lansarea Programului în anul 2009, au fost acordate 201.080 garanții, în valoare totală de 17,24 miliarde lei, precizează ministerul de Finanțe. Prima Casă a devenit principalul credit ipotecar în România, deoarece în cazul creditelor ipotecare obișnuite, acordate de bănci, avansul este de la 15% în sus, plus dobânzi. Instituția mai estimează că anual, populația are nevoie de 300.000 locuințe noi, iar construcția unor imobile noi acoperă doar 50.000 din acest necesar.

Potrivit calculelor, 200.000 de noi locuințe și/sau locuințe consolidate vor fi cumpărate cu garanții de stat, cu o medie de aproximativ 40.000/an, la o valoare medie a locuinței de circa 60.000 euro.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here