Guvernul schimbă legea ajutoarelor sociale

Traian Dobre
27 septembrie 2016 3 min read
Proiectul de lege privind venitul minim de incluziune se adresează familiilor cu venituri reduse și va ajuta peste 580.000 de persoane, conform evidențelor oficiale ale Executivului...

Guvernul a inițiat o lege nouă de ajutoare sociale, care le va include pe cele existente deja în privința stimulentelor, reducerilor de impozite sau a acordării de sume de bani pentru familiile nevoiașe. Proiectul de lege privind venitul minim de incluziune se adresează familiilor cu venituri reduse și va ajuta peste 580.000 de persoane, conform evidențelor oficiale ale Executivului.

Practic, noua lege include ajutoarele deja existente dar și altele noi, cum ar fi beneficiile acordate adulților în căutarea activă a unui loc de muncă sau cele acordate copiilor în cazul participării școlare a acestora:

Venitul minim de incluziune este destinat asigurării nivelului de trai minimal definit ca limita exprimată în lei care asigură nevoile de bază, cum ar fi hrană, îmbrăcminte, igienă personal, menținerea și salubrizarea locuinței“, susține Guvernul în expunerea de motive.

Formele de ajutor social incluse în noul proiect sunt:

  • ajutorul de incluziune – ajutor financiar acordat familiilor cu venituri reduse;
  • ajutorul pentru familia cu copii – ajutor financiar acordat familiilor care au în întreținere unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 18 ani, în scopul prevenirii riscului de sărăcie a copilului și a stimulării participării acestuia în sistemul de educație;
  • supliment pentru locuire – ajutor financiar acordat ca măsură a combaterii sărăciei energetice, destinat persoanelor singure sau familiilor cu venituri reduse, în scopul acoperirii integrale sau parțiale a cheltuielilor cu încălzirea locuinței în perioada sezonului rece;
  • stimulente – măsuri speciale de stimulare pentru participarea pe piața muncii sau de sănătate, acordate în bani sau care reprezintă deduceri aplicate veniturilor persoanelor;
  • facilități contributive – transferuri financiare pentru plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de beneficiari ai măsurilor prevăzute de prezenta lege;
  • alte drepturi complementare – transferuri financiare pentru plata asigurării obligatorii a locuinței împotriva cutremurelor, inundațiilor, alunecărilor de teren (Legea nr. 260/2008) ;
  • ajutoare comunitare și de urgență – ajutoare financiare și/sau în natură, destinate sprijinirii familiei/persoanei singure pentru depășirea unor situații de dificultate temporară ce pot conduce la riscul sărăciei și excluziunii sociale, cum ar fi cele cauzate de calamități natural, incendii, pierderea locuinței, afecțiuni ale sănătății care necesită tratamente ce nu pot fi acoperite din asigurarea socială de sănătate.

Condițiile de acordare a ajutoarelor financiare sunt prevăzute la fiecare categorie în parte, sumele fiind calculate pe baza veniturilor familiilor și a coeficientului ISR, indicatorul social de referință.

Efortul bugetar va fi, conform guvernului, de peste 2.087,4 milioane lei, deoarece, pentru fiecare dintre categoriile enumerate se vor încadra alte câteva mii de persoane în noile condiții de acordare a acestor ajutoare, plus că vor crește și sumele alocate:

  • ajutorul de incluziune – va crește cu 58% (de la 221 lei cât este în prezent, la 349 lei), numărul de beneficiari va crește cu 34% (257.000 câți sunt în prezent, la 344.600)
  • component de ajutor pentru familia cu copii – va crește cu 30% (de la 142 lei la 185 lei), numărul de beneficiari va rămâne constant, aprox. 281.000
  • componenta de locuire – va crește cu 96% (de la 54 lei la 106 lei), numărul de beneficiari va scădea cu 18% (de la 789.700 la 650.000 familii și persoane singure)

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat și este acum în dezbatere publică la Camera Deputaților, în procedură de urgență. Guvernul mai așteaptă avizele comisiilor de specialitate, care pot face amendamente la articolele propuse, urmând ca ele să fie apoi votate în plenul Camerei, forul decizonal.

comentarii

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo