22 Septembrie, 2019

Guvernul nu e de acord ca mamele să obțină venituri în timpul concediului pentru creșterea copilului

Guvernul a aprobat, în ședința din 31 iulie, punctul de vedere cu privire la inițiativa legislativă care prevede ca mamele care primesc indemnizații pentru creșterea copilului să poată obțină și alte venituri din desfășurarea de „activități independente, drepturi de proprietate intelectuală și activități agricole, silvicultură și piscicultură”. 

Proiectul de lege aflat în dezbatere în Senat, care modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost detaliat de legestart AICI

Argumentul Executivului este acela că noile prevederi încalcă prevederile Constituției, deoarece actuala legislație are deja 3 situații în care plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă:

- mama primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu

- mama primește indemnizația de consilier local sau județean, indiferent de nivelul acestora

- mama realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, al căror nivel net nu depășește de 5 ori cuantumul minim al indemnizației (6.250 lei) 

În ceea ce privește norma propusă în prezenta inițiativa legislativă, apreciem că aceasta contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată. În plus, menționăm faptul că soluția propusă anulează parțial voința Parlamentului referitoare la limitarea cuantumului veniturilor, voința exprimată recent prin Legea nr. 89/2019, în cadrul căreia se modifică lit. c) a art. 16 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/20104. În acest context, menționăm că prin măsurile preconizate se creează privilegii pentru anumite categorii de persoane, și anume, cele care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală și din activități agricole, silvicultură și piscicultură, fără o justificare obiectivă. Drept consecință, norma astfel propusă încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României. Mai mult, apreciem că justificarea inițiatorilor din Expunerea de motive este insuficientă, întrucât nu doar în aceste domenii de activitate, suspendarea activității poate genera respectivele consecințe”, a mai argumentat Executivul. 

Indiferent de avizele pozitive sau negative primite pentru proiectul de lege, după votul din Senat, Camera Deputaților va vota definitiv asupra validării sau respingerii măsurilor.

Ai nevoie de Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu