Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care interzice vânzarea locuințelor ANL destinate exclusiv închirierii de către tinerii specialiști din învățământ sau sănătate. Prin modificarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, s-a impus un termen de cel puțin 6 ani consecutivi de la încheierea contractului de închiriere, înainte ca aceste locuințe să poată fi vândute.

 Prin acest act normativ, s-au stabilit tarifele minime de închiriere pentru locuințele ANL, iar autoritățile locale vor fi sancționate dacă nu transferă la timp sumele de chirie la buget. Plafonul minimal al chiriilor a fost stabilit, ținându-se cont de:

  • aplicarea coeficienților de ierarhizare a localităților pe ranguri, stabilită conform prevederilor Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a IV – a – Rețeaua de localități, şi a celor rezultați din veniturile medii nete pe membru de familie ale titularului contractului de închiriere, realizate în ultimele 12 luni;
  • aplicarea ponderărilor în funcție de venitul mediu de bază net lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în raport de salariul net rezultat din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, în condițiile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, s-a stabilit un nivel maxim al chiriei, care nu poate fi mai mic decât limitele stabilite prin noile reguli, pentru a preveni situațiile în care chiria era sub noile standarde.

Guvernul a impus autorităților publice locale sau centrale din domeniul sănătății/învățământului obligația de a repartiza locuințele ANL în termen de 90 de zile de la preluare, urmând să vireze sumele reprezentând recuperarea investiției în contul ANL. În cazul neachitării acestor sume, ANL are dreptul să impună penalități de întârziere.

Vezi aici Ordonanța de Urgență 24/2024

Vezi aici Legea 152/1998

Vezi aici Legea 351/2001

Vezi aici alte articole despre locuinte ANL

www.lege5.ro

Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here