Guvernul a aprobat HOTĂRÂREA nr. 32 din 27.05.2021 care stabileşte  noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Astfel, începând dela această dată, se reiau petrecerile private, se redeschid cluburile și discotecile, cu program limitat. Totodată, competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori și în spații închise.

  • Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măștii de protecție și doar dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • Începând cu data de 01.06.2021, se propune creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 6 persoane la 8 persoane,
  • Se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.06.2021, cu participarea a maxim 70 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 50 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
  • se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.
  • se propune permiterea organizării de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și cu obligativitatea purtării măștii de protecție.
  • Se redeschid locurile de joacă în spații închise, începând cu data de 01.06.2021, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • Se propune reluarea activității operatorilor economici care gestionează piscine în spații închise, începând cu data de 01.06.2021, cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • Se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-24,00, începând cu data de 01.06.2021, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here