Executivul a aprobat ieri „rectificarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2011, modificările reflectând preocuparea Guvernului pentru susţinerea investiţiilor şi crearea locurilor de muncă”, se arată într-un comunicat de presă prezent pe site-ul instituţiei.

Primul-ministru Emil Boc a precizat că rectificarea bugetară are loc în contextul în care România înregistrează creştere economică pentru al patrulea trimestru consecutiv şi în condiţiile în care, în trimestrul trei, România a înregistrat creştere economică de 4,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, poziţionându-se pe locul patru între statele membre UE în ceea ce priveşte acest indicator.

Totodată, premierul a menţionat că, în ceea ce priveşte rectificarea bugetului, domeniul sănătăţii a primit o alocare suplimentară de 1,23 miliarde de lei din care: cheltuieli suplimentare pentru plata arieratelor 483 milioane de lei, 560 de milioane de lei acoperirea nerealizării unor venituri la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi 240 de milioane de lei pentru programele gestionate de Ministerul Sănătăţii.

Un alt obiectiv al rectificării bugetare este susţinerea investiţiilor, a arătat primul-ministru, obiectiv susţinut prin suplimentarea bugetelor Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

De asemenea, a fost majorat cu 250 de milioane de lei capitalul social al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, măsură ce va permite acordarea de credite firmelor, în scopul păstrării şi creării locurilor de muncă.

În acelaşi timp, prin rectificarea bugetară adoptată ieri de Guvern, s-au asigurat resursele necesare pentru plata indemnizaţiei îngrijitorilor personali ai persoanelor cu handicap, prin suplimentarea fondurilor necesare cu 208 milioane de lei, precum şi pentru plata pensiilor agricultorilor, prin suplimentarea cu 60 de milioane de lei a fondurilor necesare.

Nu în ultimul rând, un alt obiectiv al rectificării bugetare a vizat plata arieratelor, măsură convenită în Acordul cu instituţiile financiare internaţionale. În acest sens, pentru plata arieratelor, au fost alocate suplimentar 500 de milioane de lei Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, 268 de milioane de lei Ministerului Apărării Naţionale şi 99 de milioane de lei Ministerului Administraţiei şi Internelor.

 Sursa : Guvernul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here