Firmele vor putea să își monitorizeze angajații prin sistem de supraveghere video sau prin e-mailul de serviciu doar în cazuri excepționale, care vor fi prevăzute de lege, conform un proiect legislativ pus în dezbatere publică la Senat, inițiat de senatorul PSD Nicolae Șerban și actualul ministru de interne, Carmen Dan.

Parlamentarii vor ca proiectul să fie dezbătut de urgență, deoarece până la data de 25 mai, România trebuie să transpună noile directive europene privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR).

“În același timp, față de dispozițiile art. 88 din Regulamentul UE 2016/679, au fost stabilite condițiile de prelucrare a datelor cu caracter personal în contextul relațiilor de muncă, în cazul în care sunt utilizate sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicații electronice și/sau prin supraveghere video la locul de muncă prelucrarea datelor cu caracer personal ale angajaților, în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator”, mai argumentează parlamentarii inițiatori, în exunerea de motive.

Practic, proiectul prevede că reprezentanții salariaților vor putea decide împreună cu conducerea firmei dacă se impune supraveghere video, în cazurile importante pentru companie.

Lege privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului UE nr. 679/2016 (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR)

“Art. 5 – Prelucrarea datelor cu caracter personal în contextul relațiilor de muncă

În cazul în care sunt utilizate sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicații electronice și/sau prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților, în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator, este permisă numai dacă:

a) interesele legitime urmărite urmărite de angajator vizează activități de importanță deosebită, temeinic justificate și prevalează asupra intereselor sau drepturilor și libertăților persoanelor vizate;

b) angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie, completă și în mod explicit a angajaților;

c) angajatorul a consultat sindicatul sau, după caz, reprezentanții angajaților înainte de introducerea sistemelor de monitorizare;

d) alte forme și modalități mai puțin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu și-au dovedit anterior eficiența și

e) durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporțională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepția situațiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate.”

Contravențiile prevăzute pentru încălcarea acestor norme, conform proiectului, reprezintă 4% din cifra de afaceri mondială totală anuală corespunzătoare exercițiului financiar anterior.

Proiectul legislativ va fi dezbătut de urgență la Senat, apoi în Camera Deputaților, pentru adoptare.

Ai nevoie de GDPR – Regulamentul nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

2 COMENTARII

  1. Dacă un angajat are dreptul sa ceara filmarea din o anumită zi, acesta fiind monitorizat non stop, având un motiv temeinic. Mentionez ca este vorba de o casa de pariuri .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here