Ministerul de Finanțe a publicat un proiect de hotărâre de guvern, de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care prevede ca posturile de inspectori antifraudă să fie desființate, urmând ca angajații agenției să devină funcționari publici, la fel ca ceilalți bugetari.

Și Statutul angajaților antifraudă va fi schimbat, astfel încât să permită detașarea de personal: “Prezentul act normativ stabilește încadrarea personalului DGAF în cadrul general aplicabil funcționarilor publici, dând posibilitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală să atragă funcționari publici potriviți activității de antifraudă fiscală și care au dovedit de-a lungul carierei, prin rezultatele obținute și respectarea principiilor de integritate, că pot ajuta la o mai bună colectare a veniturilor la bugetul general consolidat. Se propune așadar transformarea de urgență a funcțiilor publice specifice din cadrul DGAF în funcții publice generale care să asigure redistribuirea personalului specializat în mod fluent și fără barierele impuse inerent de «funcția specifică»”, se arată în proiectul de HG. Măsura ar aduce, conform inițiatorilor, o reducere a deficitului de personal, care este, la ora actuală, de peste 40% în ANAF.

De asemenea, sunt desființate și posturile de conducere – inspector general, inspector general adjunct, inspector antifraudă și inspector șef antifraudă.

Alineatul (1) al articolului 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul din cadrul Agenţiei care ocupă funcţii publice în cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi beneficiază de protecţie, potrivit legii.”

Alineatele (3) – (6) ale articolului 7 se abrogă.

Alineatul (1) al articolului 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

”(1) La orice acţiune de control participă minimum 2 inspectori.”

ART. III. (1) Funcţiile publice specifice de inspector general antifraudă, inspector general adjunct antifraudă, inspector şef antifraudă şi inspector antifraudă se desfiinţează.

(2) Încetarea numirii persoanelor care ocupă funcţiile publice specifice de inspector general antifraudă şi inspector general adjunct antifraudă se face prin decizie a prim-ministrului.

(3) Persoanele cărora le-a încetat numirea conform alin.(2) revin în funcţiile publice deţinute .

(4) Pentru funcţionarii publici numiţi în funcţii publice specifice prevăzute la alin. (1), altele decât cele menţionate la alin. (2), se aplică în mod corespunzător prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare.

(5) Încadrarea personalului antifraudă pe funcţii publice generale se realizează în termenele şi cu respectarea regimului juridic aplicabil acestei categorii de personal.

(6) Personalul prevăzut la alin. (4) își menţine drepturile salariale de care beneficiază la data încadrării pe funcţii publice generale.

Proiectul mai prevede și reorganizarea la nivelul conducerii ANAF – scade numărul de vicepreședinți și Departamentul Antifraudă trece în subordinea Inspecției. Se înființează, în schimb, Direcția generală de strategie și monitorizare a proceselor, în subordinea directă a președintelui ANAF și  Direcția generală de Analiză de Risc,  prin preluarea activității și a unei părți a personalului Direcției generale de informații fiscale.

Nu în ultimul rând, toate direcțiile județene vor intra în analiză, pentru ca repartizarea posturilor să se facă în conformitate cu următoarele criterii:

– Ponderea veniturilor colectate

– Venituri realizate în total

– Numărul și dispersia în teritoriu a contribuabililor administrați de organele fiscale din subordine

– Costul colectării înregistrat la fiecare unitate fiscal.

Reprezentanții ministerului susțin că aceste măsuri vor conduce la o colectare mai eficientă a veniturilor la buget, cu un câștig de circa 2 miliarde de lei pentru stat.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here