În condiţiile în care, la executarea silită, executorul judecătoresc decide singur, fără controlul instanţei, s-a ridicat întrebarea dacă debitorul are garanţia că nu există posibilităţi de abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor.

Practic, în speţa pe care o prezentăm, într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare s-a pus în discuţie dreptul executorului judecătoresc de a aprecia singur asupra existenţei şi legalităţii cererii creditorului, caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, întocmai ca o instanţă de judecată.

Debitorul  urmărit într-un contract de credit bancar a apreciat că executarea silită nu trebuie privită unilateral, numai din perspectiva creditorului şi a drepturilor acestuia, ci şi din perspectiva debitorului. În speţă, afirmă debitorul, executorul judecătoresc a apreciat în mod greşit îndeplinirea condiţiilor punerii în executare, întrucât creanţa nu era certă, lichidă şi exigibilă, iar, în acest context, a fost încălcat şi dreptul de proprietate, întrucât "pentru o greşeală imputabilă creditorului şi necorectată de executor" prin formularea unei contestaţii la executare este nevoit să plătească o cauţiune substanţială.

Debitorul urmărit în instanţă a apreciat că sunt neconstituţionale prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, potrivit cărora "contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii."

În soluţionarea criticii de neconstituţionalitate, CCR arată că, potrivit dispoziţiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătoreşti şi al înscrisurilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. Aşa fiind, prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 nu aduc nimic nou, ci se limitează să dea expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale.

De asemenea, Curtea a reţinut că, în materia la care se referă excepţia de neconstituţionalitate, calificarea contractelor încheiate de o instituţie de credit, care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ca fiind titluri executorii, a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanţe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părţilor. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor asemenea contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voinţă al părţilor cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părţile şi le însuşesc în mod liber şi se obligă să le respecte.

După cum subliniază Curtea Constituţională, în măsura în care contractul de credit sau contractul de garanţie reală sau personală sunt puse în executare silită, acestea pot face obiectul unei contestaţii la executare.

Notă: Vedeţi, în acest sens, dispoziţiile din Codul de procedură civilă, pe care le prezentăm în caseta foto de mai jos.

În aceste condiţii, Curtea a considerat nefondată susţinerea potrivit căreia, sub imperiul reglementării deduse controlului, contractul încheiat de către instituţia de credit scapă controlului instanţelor judecătoreşti. Mai mult, cu această ocazie, dat fiind că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond, împrejurare care este de natură a-i garanta dreptul la un proces echitabil.

Curtea nu a reţinut nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie prin aceea că partea este obligată să plătească o cauţiune. În opinia CCR, aceasta reprezintă o garanţie în vederea evitării abuzului de drept, cât şi o garanţie pentru prejudiciile cauzate creditorului, iar instituirea unei cauţiuni nu aduce atingere principiului constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată.

Procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei la executare şi desfiinţării titlului executoriu sau al executării însăşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare, sens în care este şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.

Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Găsiţi mai multe detalii şi întreaga argumentaţie a CCR în Decizia nr. 295/2014, pronunţată în 25 mai, în vigoare din 10 iulie, data publicării în Monitorul Oficial nr. 514/2014.