15 Noiembrie, 2019

Formularul 2% va putea fi depus şi de către beneficiarii sumei redirecţionate

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Finanţelor Publice, procedura depunerii formularului 230 (cunoscut în spaţiul public ca Formularul 2%) va fi modificată, în sensul în care şi beneficiarii sumei redirecţionate vor avea posibilitatea depunerii acestui document fiscal.

De altfel, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat ieri că formularele 230 vor putea fi depuse individual sau de ONG-uri – centralizat, pe baza unui borderou.

Astfel, prin circulara transmisă structurilor teritoriale ale ANAF, se clarifică posibilitatea depunerii cererii privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii şi de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a sumei redirecţionate.

Măsura este tranzitorie, până la generalizarea depunerii tuturor formularelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă prin intermediul SPV care reprezintă un alt obiectiv strategic al Ministerului Finanțelor Publice.

Mai exact, se prevede:

  • centralizarea de către entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară a formularelor 230, semnate de contribuabili;
  • depunerea acestora la ANAF în baza unui borderou în condiţiile asumării de către reprezentantul ONG/unităţii de cult a răspunderii sub sancţiunea privind falsul în declaraţii şi uzul de fals.

În baza rolului activ şi ca măsură de securizare, ANAF va notifica contribuabilii cu privire la opțiunea exercitată prin formularul 230 primit, astfel încât aceștia să cunoască faptul că se dă curs cererii de direcţionare a cotei de 2%.

De reţinut faptul că persoana fizică poate anunța administrația fiscală, într-un termen rezonabil de 30 de zile, dacă sunt inadvertențe cu privire la opțiunea exercitată.

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu