Prin Ordin al preşedintelui ANAF, a fost modificat formularul 230 şi instrucţiunile de aplicare pentru virarea sumei cotei de 2%, aprobate iniţial prin OPANAF nr. 52/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Recentul Ordin nr. 4018/2014 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 952/2014, în vigoare din 29 decembrie.

Reamintim că OPANAF nr. 52/2012 a aprobat modelul  şi conţinutul unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Prin Ordinul nr. 4018/2014, formularul 230 este modificat (vezi aici) şi este definit ca „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor”, cod 14.13.04.13.

Notă: În caseta foto puteţi vedea o parte dintre modificările aduse de OPANAF nr. 4018/2014 (stânga – forma veche, dreapta – forma nouă). Atenţie: Urmărirea modificărilor la nivel de paragraf este disponibilă doar abonaţilor Lege5.

formular230a

Sursa foto: Lege5.ro

În ce priveşte instrucţiunile de completare, reţinem ca modificări următoarele:

  • se introduce precizarea că formularul se poate transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • din instrucţiunile de completare a fost scoasă secţiunea având ca titlu “Deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ din veniturile impozabile din salarii, obţinute la funcţia de bază”.

(P) Aveţi nevoie de acte normative actualizate la zi? Le puteţi cumpăra online (format PDF, MOBI) de pe Lege5.ro! Lege5 este cel mai performant soft de documentare legislativă din România şi este creat pentru a fi utilizat pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile, Desktop şi Cloud.

comentarii

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,
    Numele meu este Andreea Petre si fac parte dintr-un ONG.
    Avand in vedere modificarea legii prin care se specifica faptul ca nu se mai poate transmite prin mijloace electronice aceasta declaratie, va rog sa ma ajutati cu cateva informatii. Din ce am inteles de la cei de la ANAF, in cazul in care contribuabilul nu duce personal declaratia si colectarea lor ramane in sarcina ONG-ului ar trebui completata sectiunea ” Imputernicit” ( nu stiu daca aceasta sectiune se refera la cel care duce declaratia sau la altceva). Acolo vor fi scrise datele unui membru al ONG care va duce personal aceste declaratii? Au precizat ca ar mai trebui si imputernicire separat. Ar trebui numar de inregistrare pe aceste declaratii de la ONG? Sau declaratia se duce in dublu exemplar la ANAF si un exemplar cu numar de inregistrare se returneaza contribuabilulu? Trebuie facut un proces verbal atunci cand vom duce aceste declaratii? SI daca da, ce ar trebui sa contina?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here