Preşedintele ANAF a aprobat modelul şi conţinutul formularului 110 "Declaraţie de regularizare/cerere de restituire privind impozitul pe venit reţinut la sursă".
Ordinul nr. 2779/2017 este în vigoare din 6 octombrie, data publicării în Monitorul Oficial nr. 793/2017.
Ordinul pune în aplicare prevederile art. 170 din Codul de procedură fiscală - Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe venit reţinut la sursă:
Ce prevede Codul de procedură fiscală
(1) În situaţia în care plătitorul a reţinut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitor, la cererea contribuabilului.
Cererea se depune în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire.
(2) Sumele restituite de către plătitor se regularizează de către acesta cu obligaţiile fiscale de acelaşi tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea prin depunerea unei declaraţii de regularizare/cerere de restituire.
Declaraţia de regularizare/cererea de restituire poate fi depusă şi ulterior, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea.
Pentru diferenţele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 (Compensarea) sau 168 (restituiri de sume), după caz.
În cazul contribuabililor nerezidenţi care depun certificatul de rezidenţă fiscală ulterior reţinerii la sursă a impozitului de către plătitorul de venit, restituirea şi regularizarea se efectuează chiar dacă pentru perioada fiscală în care creanţa fiscală restituită a fost datorată s-a ridicat rezerva verificării ulterioare, ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale.
Pentru impozitul pe venit care se regularizează, plătitorul nu depune declaraţie rectificativă.
În situaţia în care plătitorul nu mai există sau acesta se află în procedura insolvenţei, restituirea impozitului pe venit reţinut la sursă în cuantum mai mare decât cel legal datorat se efectuează de către organul fiscal central competent, în baza cererii de restituire depuse de contribuabil.
Plătitorul are obligaţia de a corecta, dacă este cazul, declaraţiile informative corespunzătoare regularizării efectuate.
Formularul 110
ANAF a pus în aplicare dispoziţiile de mai sus, prin aprobarea formularului 110 "Declaraţie de regularizare/cerere de restituire privind impozitul pe venit reţinut la sursă".
Declaraţia se completează şi se depune de către plătitorii de venit care au reţinut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat şi efectuează regularizarea sumelor restituite beneficiarilor de venit cu obligaţiile fiscale de acelaşi tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea.
Formularul se depune atât în cazul în care, în perioada fiscală în care a avut loc restituirea sumelor către beneficiarii de venit, impozitul datorat este mai mare decât suma restituită, cât şi în situaţia în care suma restituită beneficiarilor de venit este mai mare decât impozitul datorat, rezultând astfel diferenţe de plată sau diferenţe de recuperat de la bugetul de stat.
În situaţia în care în urma regularizării rezultă diferenţe de recuperat de la bugetul de stat, formularul are rolul unei cereri de restituire.
Declaraţia de regularizare/cererea de restituire privind impozitul pe venit reţinut la sursă se depune la organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de către plătitor.
Formularul se depune pentru perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea sumelor beneficiarului de venit de către plătitor, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea sumelor.
Declaraţia se completează cu ajutorul programului de asistenţă şi se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
În cazul în care plătitorii corectează declaraţia depusă, declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular.
Ai nevoie de Codul de procedură fiscală? Îl poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI!

Ai nevoie de Codul de procedură fiscală? Îl poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând AICI!
