Ordinul experţilor contabili (Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas, OTOC) este un ordin profesional portughez, de natură asociativă, la care experţii contabili se afiliază în mod obligatoriu. OTOC are obligaţia de a reprezenta interesele profesionale ale membrilor săi şi de a supraveghea toate aspectele legate de exercitarea funcţiilor lor.
În Portugalia, în temeiul unui regulament adoptat de OTOC, experţii contabili trebuie să obţină pe parcursul ultimilor doi ani o medie anuală de 35 de credite de formare asigurată sau omologată de OTOC. Regulamentul privind obţinerea de credite pentru formare, adoptat de asemenea de OTOC, prevede în acest sens două tipuri de formare.
Pe de o parte, este vorba despre formarea instituţională (având o durată maximă de 16 ore) al cărei obiectiv este de a sensibiliza specialiştii cu privire la iniţiativele şi la modificările legislative, precum şi cu privire la problemele de natură etică şi deontologică. Această formare poate fi asigurată numai de OTOC. Fiecare expert contabil trebuie să obţină 12 credite de formare instituţională pe an.
Pe de altă parte, este vorba despre formarea profesională (având o durată minimă mai mare de 16 ore), care cuprinde sesiuni de studiu a unor teme specifice profesiei. Această formare poate fi asigurată de OTOC, dar şi de organizaţiile înregistrate la OTOC. Decizia de admitere sau de respingere a înregistrării unei organizaţii de formare, precum şi de a omologa sau de a nu omologa acţiunile de formare propuse de aceste organizaţii este de competenţa OTOC, în urma plăţii unei taxe.
Prin decizia din 7 mai 2010, Autoritatea în domeniul concurenţei din Portugalia a declarat că regulamentul privind obţinerea de credite pentru formare a cauzat o denaturare a concurenţei pe piaţa formării obligatorii a experţilor contabili pe întreg teritoriul naţional, prin încălcarea dreptului Uniunii. Prin urmare, OTOC i s-a aplicat o amendă. Astfel, această piaţă ar fi fost segmentată în mod artificial prin rezervarea unei treimi din aceasta pentru OTOC (12 credite dintr-un total de 35) şi prin impunerea unor condiţii discriminatorii pe cealaltă parte a acestei pieţe, în detrimentul concurenţilor ordinului respectiv.
OTOC a solicitat anularea acestei decizii în faţa instanţelor portugheze. În acest context, Curtea de Apel din Lisabona, sesizată în apel cu soluţionarea litigiului, a adresat Curţii de Justiţie întrebări cu privire la aplicarea dreptului Uniunii în domeniul concurenţei în cazul unor ordine profesionale.
În hotărârea pronunţată, Curtea de Justiţie declară, în primul rând, că un regulament adoptat de un ordin profesional precum OTOC trebuie considerat o decizie adoptată de o asociere de întreprinderi, în sensul dreptului Uniunii în materia concurenţei. Pe de altă parte, împrejurarea că un ordin profesional precum OTOC are obligaţia legală de a institui un sistem de formare obligatorie destinat membrilor săi nu poate să excludă din domeniul de aplicare al dreptului european al concurenţei normele adoptate de acest ordin, în măsura în care acestea îi sunt imputabile în exclusivitate.
În plus, împrejurarea că normele respective nu au o influenţă directă asupra activităţii economice a ordinului profesional menţionat nu aduce atingere aplicării dreptului Uniunii în materia concurenţei întrucât încălcarea reproşată aceluiaşi ordin profesional priveşte o piaţă pe care el însuşi desfăşoară o activitate economică.
În al doilea rând, Curtea declară că un regulament adoptat de un ordin profesional care instituie un sistem de formare obligatorie a experţilor contabili pentru a garanta calitatea serviciilor oferite de aceştia constituie o restrângere a concurenţei interzisă de dreptul Uniunii în măsura în care, aspect care trebuie verificat de instanţa de trimitere, acesta elimină concurenţa pe o parte semnificativă din piaţa relevantă în beneficiul acestui ordin profesional şi impune, pe cealaltă parte a pieţei menționate, condiţii discriminatorii în detrimentul concurenţilor ordinului respectiv.
Astfel, pentru a analiza efectele regulamentului asupra concurenţei, instanţei portugheze îi revine obligaţia de a analiza mai întâi structura pieţei pentru a decide dacă este justificată distincţia operată între cele două tipuri de formare în funcţie de obiectul şi de durata lor şi de organismele autorizate să le asigure.
Cu privire la obiectul lor, unele elemente pot demonstra că aceste două tipuri de formare ar putea fi considerate, cel puţin în parte, inteschimbabile (de exemplu, nu este exclus ca evoluţiile legislative să poată face obiectul nu numai al unei formări instituţionale, ci şi al unei formări profesionale).
Cu privire la organismele autorizate să asigure aceste două tipuri de formare, Curtea observă că regulamentul în discuţie rezervă OTOC o parte care nu este neglijabilă din piaţa formării obligatorii a experţilor contabili.
Cu privire la durata lor, instanţa va trebui să verifice dacă alte organisme care doresc să propună programe de formare de scurtă durată sunt împiedicate să acţioneze în acest sens, împrejurare care ar afecta funcţionarea normală a cererii şi ofertei. Instanţa va trebui de asemenea să verifice dacă împrejurarea că experţii contabili trebuie să obţină în mod obligatoriu un minim de 12 credite pentru formare instituţională pe an – deşi , în ceea ce priveşte formarea profesională nu este prevăzută nicio cerinţă analogă - poate să aducă un avantaj concurenţial acţiunilor de formare asigurate de OTOC.
Instanţa portugheză va trebui în continuare să verifice condiţiile de acces pe piaţă al altor organizaţii decât OTOC pentru a stabili dacă este asigurată egalitatea de şanse între diferiţi operatori economici. În acest sens, Curtea arată că formarea profesională asigurată de OTOC nu este supusă unei proceduri de omologare, spre deosebire de organismele de formare în privinţa cărora, pe de altă parte, condiţiile care trebuie îndeplinite sunt formulate de regulament în mod neclar.
Astfel, OTOC şi-a atribuit competenţa de a se pronunţa în mod unilateral cu privire la cererile de înregistrare sau de omologare, fără ca pentru această competenţă să fie prevăzute limite, obligaţii şi un control, ceea ce l-ar putea determina să denatureze concurenţa prin favorizarea propriilor acţiuni de formare.
De asemenea, Curtea subliniază că procedura de omologare a acţiunilor de formare, astfel cum este organizată de OTOC, poate limita oferta propusă de alte organisme de formare, întrucât impune ca cererea de omologare să fie depusă cu cel puţin trei luni înainte de începerea formării, ceea ce, în fapt, le împiedică posibilitatea să ofere într-un timp scurt acţiuni de formare de actualitate.
În sfârşit, Curtea observă, pe de o parte, că asemenea restricţii par să depăşească ceea ce este necesar pentru a asigura calitatea serviciilor oferite de experţii contabili şi, pe de altă parte, că acestea nu se încadrează în domeniul excepţiilor prevăzute de tratat.
Sursa: www.curia.europa.eu – pentru comunicatul de presă din 28 februarie 2013 privind hotărârea pronunţată în cauza C-1/12 Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas. Să mai facem menţionea că trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.