Camera Consultanților Fiscali din România a propus Parlamentului României și Ministerului Finanțelor, soluțiile legislative pe care le apreciază necesare și oportune pentru evitarea colapsului societăților românești din domeniul transporturilor și construcțiilor a căror activitate se caracterizează prin detașarea/delegarea sau mobilitatea angajaților, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, soluțiile propuse autorităților au la bază o amplă analiză a legislației din România care a avut o incidență directă în modul de abordare al organelor fiscale cu privire la taxarea diurnelor plătite angajaților în perioada 2015 – 2021, în paralel cu analiza situației practice, de incertitudine și disperare în care se află zeci de mii de angajatori români din aceste sectoare.

“Apreciem abuzive acțiunile de control fiscal derulate la societăți importante din România prestatoare de servicii de transport internațional de bunuri, în care s-a apreciat că acești angajați nu ar avea dreptul să primească indemnizații parțial neimpozabile întrucât ei nu își schimbă temporar locul muncii, neavând un loc fix de activitate, în condițiile în care art. 9 din Legea 16/2017 precizează în mod expres ca aceștia beneficiază de indemnizația de delegare prevăzută de art. 44 alin. 2 din Codul muncii”, spune Camera Consultanților Fiscali.

Conform Uniunii Transportatorilor din România, chiar și în cadrul controalelor derulate în ultimul an sumele acordate au fost reclasificate drept venituri de natură salarială, subiect al impozitul pe venit și contribuțiilor sociale obligatorii indiferent de suma zilnică acordată (nu s-a considerat aplicabil plafonul neimpozabil).

• Înțelegem totodată că operatorilor economici controlați li s-au impus sarcini fiscale suplimentare de până la nivelul cifrei de afaceri anuale (materialitatea sumelor s-a datorat faptului că perioada controlată a fost de până la 5 ani).

Astfel, spune CCF, deși în cadrul acțiunilor de control fiscal se fac reîncadrări ale indemnizațiilor, interpretând speculativ și abuziv tocmai legislația muncii, asupra căreia în documente oficiale afirmă că nu ar avea dreptul să se exprime, autoritățile fiscale nu își asumă în mod public o opinie și nu trasează un set de instrucțiuni, ghiduri, principii de bune practici pe care angajatorii români să le poată avea în vedere la stabilirea tratamentului fiscal al indemnizațiilor acordate.

Starea de incertitudine, lipsa de transparență și confuzie în rândul autorităților implicate se menține și este dovedită de ineficacitatea dialogului acestor autorități cu transportatorii organizat în cadrul grupului de lucru comun constituit în acest an, de corespondența formală cu aceste instituții precum și de acțiunile de control cu abordări neunitare la nivel național organizate de ANAF cu această tematică.

Conform CCF:

• Situația de vulnerabilitate în care se afla angajatorii români s-a deplasat spre disperare și nemulțumire în condițiile în care dialogul cu instituțiile statului nu a dat rezultate în timp ce în urma acțiunilor de control fiscal li se impune plata unor sume impresionante pe care niciodată nu le-au avut incluse în tarifele prestațiilor către clienți, deci nu le-au încasat și evident că nici nu au de unde să le plătească nici măcar cu prețul falimentului și disponibilizării angajaților. Astfel, starea de fapt a devenit explozivă.

• Este imperios necesară reglementarea clară și nediferențiată, în Codul fiscal, a modului de fiscalizare a celor patru categorii de sume suplimentare față de salariul de bază, care au aceeași natură și aceleași caracteristici, pe care angajatorii le plătesc angajaților în același scop (respectiv prestația suplimentară prevăzută la art. 25 alin. (1) din Codul muncii, indemnizația de delegare prevăzută de art. 44 alin. (2) din Codul muncii, indemnizația de detașare prevăzută de art. 46 alin. (4) din Codul muncii, indemnizația specifică detașării transnaționale prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h din Legea 16/2017), așa după cum am demonstrat în cele de mai sus.

• Apreciem că regimul fiscal al acestor patru forme de sume suplimentare, generic numite diurne, trebuie stabilit explicit în Codul fiscal și nu în alte acte normative, având în vedere că:

  1. sediul materiei pentru stabilirea regimului fiscal este evident Codul fiscal așa cum rezultă chiar din prevederile generale ale acestuia;î
  2.  Ministerul Finanțelor a insistat în decursul timpului să evite și să elimine prevederile fiscale din alte acte normative, tocmai din motive de coerență, predictibilitate și aplicare unitară;
  3.  prezența unor reglementari de natură fiscală în alte acte normative care presupune o interpretare coroborata precum și o colaborare interinstituțională perfectă, s-a dovedit total neadecvată și chiar dezastruoasă dacă luăm în considerare doar problema fiscalizării diurnei, dar care din nefericire nu este singura.â

Toate cele trei modificări legislative prezentate anterior, care au avut ca și scop declarat în fundamentarea lor tocmai evitarea reîncadrării diurnelor de către organele fiscale, nu au avut practic niciun efect, astăzi fiind în aceeași situație ca în 2015.

• Reglementarea efectivă a regimului fiscal al diurnei se poate face în cadrul articolelor corespunzătoare din Codul fiscal, care și la această dată conțin prevederi privind taxarea diurnei dar incomplete, respectiv art. 76, art. 142 și art. 157, ținând seama de următoarele elemente esențiale de conținut:

1. să vizeze în mod explicit, cu tratament unitar toate cele 4 forme ale diurnei enumerate la pct. 5 de mai sus

2. plafonul neimpozabil să fie stabilit prin raportare la nivelul de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului dar nu mai mult decât 3 ori nivelul salariului de baza aferent locului de muncă ocupat de salariat,

3. reîncadrarea fiscală a diurnelor plătite de angajatori, situate în limita plafonului neimpozabil, în salarii sau în venituri asimilate salariului, în vederea impozitării acestora, să poată fi realizată de organele fiscale doar în baza constatărilor Inspecției Muncii (ITM) privind neîncadrarea celor 4 forme de diurnă în prevederile legislației muncii.

• Avantajele unei astfel de soluții legislative pentru viitor constau în:

1. asigurarea unei clarități superioare a regimului fiscal al diurnei prin tratarea nediferențiată și explicită a variantelor de diurnă reglementate sub diferite denumiri de legislația muncii
2. eliminarea „mizei fiscale” pentru angajatori care i-a determinat să caute formule cu o sarcină fiscală cât mai redusă, prin stabilirea aceluiași regim fiscal pentru toate formele de diurnă,

3. stimularea angajatorilor de a crește salariul de bază care este taxabil, pentru a putea acorda și o diurnă mai mare netaxabilă, prin introducerea celui de al doilea element de raportare în stabilirea plafonului neimpozabil (salariul de baza).

• Având în vedere absența unui cadrul fiscal cert și predictibil în perioada 2015-2021, așa după cum am arătat pe larg în cele de mai sus și constatând că pe acest fond nu pot fi identificate alte soluții rezonabile de ieșire din această situație, fără mari pierderi economice pentru angajatorii români și pentru România de altfel, dar și pierderi de credibilitate și încredere pentru autoritățile statului atât cele executive, cât și cele legislative, considerăm că se impune adoptarea unui act normativ similar Legii 209/2015 care să prevadă interdicția efectuării de reîncadrări ale indemnizațiilor în venituri salariale integral impozabile și să anuleze obligațiile fiscale principale și accesorii stabilite de organele de inspecție fiscală în urma reîncadrării acestor indemnizații pentru perioade controlate ulterioare datei de 1 iulie 2015.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here