Executarea silită şi suspendarea executării actului administrativ fiscal

Cele două teme puse în discuţie sunt tratate distinct în Codul de procedură fiscală, respectiv prin articolele 142 şi 215 din actul normativ aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

■ În ce priveşte executarea silită, art. 142 din actul normativ prevede, în principal, următoarele:

● Această procedură se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

● Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:

a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;

b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit;

c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;

d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158 din Cod;

e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;

f) produse finite.

● Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute mai sus, ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.

● Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimează.

● Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.

● Potrivit alineatului (6) al articolului 142, în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.

● Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

■ Suspendarea executării actului administrativ fiscal pe calea contestaţiei este reglementată prin art.215 din Codul de procedură fiscală. Pentru o mai bună înţelegere, considerăm necesar să ne raportăm la capitolul din Cod referitor la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale. Astfel, în ce priveşte drerptul la contestaţie şi posibilitatea de contestare, art.205 prevede împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie, potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

Revenind la suspendarea executării, art. 215 prevede, la lineatul 1), că introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

Prin alineatul următor se precizează că aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.

■ Critică de neconstituţionalitate. Articolele prezentate au făcut obiectul unui dosar înaintat Curţii Constituţionale, spre a se pronunţa asupra constituţionalităţii, ca urmare a Încheierii din 29 aprilie 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, excepţia fiind ridicată de o societate comercială într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a susţinut că, potrivit art.142 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, atunci când consideră că are dreptul să încaseze anumite sume, organul fiscal are posibilitatea de a-şi constitui şi pune în aplicare un titlu executor, în mod unilateral, fără participarea contribuabilului şi/sau a justiţiei, omiţând împrejurarea că atunci când fiscul datorează bani plătitorilor de taxe şi impozite aceştia au nevoie de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru a putea recupera sumele la care au dreptul. Astfel, se creează un dezechilibru şi o inegalitate de tratament, fapt ce contravine art. din Constituţie.

În acelaşi timp autorul a susţinut că, potrivit art.215 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, contestaţia administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar posibilitatea contestării în justiţie pe calea contenciosului administrativ nu rezolvă în fond chestiunea, întrucât, chiar în caz de câştig, sumele încasate nu se restituie, ci se compensează cu datorii ale plătitorului de taxe şi impozite, fiscul beneficiind de posibilitatea utilizării banilor anumite perioade de timp, fără dobândă. Pe această cale, se conturează o procedură paralelă de administrare a justiţiei, contrar prevederilor art.1 alin. (4) din Constituţie.

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

– Art. 142 alin. (6): „În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.”

– Art. 215 alin. (1): „Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.”

● Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte art. 142 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, textul se referă la o operaţiune strict contabilă, şi anume calcularea de către organul de executare a cuantumului exact al dobânzilor, penalităţilor, majorărilor etc., luând în considerare nivelul prevăzut în titlul executoriu şi întinderea în timp a acestor accesorii. Aşadar, organul de executare nu stabileşte noi impozite şi taxe sau accesorii, ci doar le actualizează potrivit titlului executoriu existent. De altfel, Codul de procedură fiscală, la capitolul II cu denumirea „Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare şi restituire”, instituie şi reglementează procedura de stingere, compensare şi restituire a creanţelor statului sau unităţilor administrativteritoriale ori subdiviziunilor acestora ce reprezintă impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului, nefiind necesară în acest caz o hotărâre judecătorească.

● În ceea ce priveşte prevederea cuprinsă în art. 215 alin. (1), Curtea a observat că aceasta este o normă de procedură, pe care legiuitorul este liber să o edicteze în considerarea anumitor motive sau cerinţe de natură fiscală. Deşi contestaţia pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, partea are la îndemână posibilitatea oferită de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, respectiv suspendarea executării actului administrativ fiscal cu plata unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei, potrivit art.215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art.1 alin. (4) din Constituţie, Curtea a apreciat că acestea nu au incidenţă în prezenta cauză.

Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 150 din 8 februarie 2011, definitivă şi general obligatorie. Decizia a fost publicată în M.Of.nr. 314 din 6 mai a.c.