18 Septembrie, 2018

Executarea silită şi măsurile executorii din procesul penal

Pe fondul unui proces între bancă şi garanţi ipotecari, cu implicarea executării silite, Tribunalul Sibiu a cerut completulului ÎCCJ dezlegarea unor chestiuni de drept legate de modul de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 711 şi următoarele din Codul de procedură civilă, pentru soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât temeiul de drept arătat produce efectul suspendării executării silite şi al anulării actelor de executare.

A fost pusă în discuţie următoarea chestiune de drept: în aplicarea art. 711 şi următoarele din Codul de procedură civilă, existenţa unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice:

  • suspendă executarea silită începută de un creditor garantat, al cărui drept de ipotecă asupra aceloraşi bunuri a devenit opozabil terţilor anterior înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal?
  • determină nulitatea actelor de executare ulterioare înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra aceloraşi bunuri, împiedicând astfel executarea silită începută de un creditor garantat?

S-a luat act că după renumerotarea textelor, ca urmare a republicării Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă în Monitorul Oficial nr. 247/2015, art. 711 din Codul de procedură civilă a devenit art. 712. Ca urmare, toate referirile din cuprinsul prezentei decizii la art. 711 şi următoarele din Codul de procedură civilă se vor considera ca fiind făcute la art. 712 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Expunerea succintă a procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, contestatoarea Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii BRD – GSG – S.A. – Sucursala S. şi garanţii ipotecari C. I. şi C. I. C., anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. . . . al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Asociaţi H. R. şi P. I., anularea publicaţiei de vânzare imobiliară din acelaşi dosar, vizând vânzarea prin licitaţie publică a unui imobil, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Prin Sentinţa civilă pronunţată, Judecătoria Sibiu a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii completării contestaţiei, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes a contestatoarei şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare. A respins contestaţia la executare formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în contradictoriu cu intimaţii BRD – GSG S.A. – Sucursala S. şi C. I. şi C. I. C. ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că s-a comunicat contestatoarei un exemplar din publicaţia de vânzare, întocmită de executorul judecătoresc, cu privire la imobilul înscris în cartea funciară, ce urma a fi scos la licitaţie publică în data de 3 decembrie 2013, preţul de pornire fiind fixat … euro. Proprietarii acestui imobil erau numiţii C. I. şi C. I. C., în calitate de garanţi ipotecari.

În cuprinsul publicaţiei de vânzare imobiliară se arată că vânzarea imobilului în litigiu se realizează la solicitarea creditoarei S.C. BRD – GSG – S.A., întrucât debitorii-garanţi ipotecari datorează acesteia suma totală de … euro reprezentând credit-dobânzi şi comisioane calculate şi neîncasate, în temeiul titlurilor executorii constând în contract de credit-novaţie, contracte de ipotecă, la care se adaugă cheltuielile de executare.

În acelaşi timp, imobilul urmărit era grevat şi de alte sarcini, notate în cartea funciară.

Faţă de această stare de fapt, instanţa de fond a apreciat că trebuie să analizeze care dintre cele două proceduri va avea întâietate: desfăşurarea procedurii executării silite conform normelor de procedură civilă sau sechestrul asigurător instituit potrivit Codului de procedură penală.

Aşa fiind, a reţinut că executarea silită a fost încuviinţată prin Încheierea pronunţată (art. 666 alin. (3) din Codul de procedură civilă după renumerotare), în temeiul art. 665 alin. (3) din Codul de procedură civilă, la solicitarea creditoarei S.C. BRD – GSG – S.A. împotriva debitorilor garanţi, că la acel moment nu s-a reţinut niciun impediment care să conducă la respingerea cererii de încuviinţare a executării silite şi că, odată încuviinţată executarea silită, este permis creditorului să ceară executorului judecătoresc să recurgă simultan ori succesiv la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale.

Instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 163 din Codul de procedură penală din 1968, conform căruia măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru asigurător, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, precum şi în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune. Ca atare, sechestrul este instituit pentru a se asigura despăgubirea părţilor civile din dosarul penal.

Or, în prezenta cauză, părţile civile din dosarul penal vin în concurs cu intimata S.C. BRD – GSG – S.A., creditor ipotecar.

La momentul instituirii sechestrului penal, imobilul era afectat deja de o ipotecă, drept urmare a unui contract de împrumut cu garanţie imobiliară. De aceea, sechestrul instituit potrivit art. 163 din Codul de procedură penală din 1968 nu poate să constituie un impediment la iniţierea şi/sau continuarea executării silite, ci, ulterior valorificării bunului şi adjudecării acestuia liber de orice sarcini, sechestrul se va menţine asupra sumei de bani rezultate din diferenţa dintre preţul de vânzare şi valoarea creanţei garantate.

Executarea silită demarată de creditorul ipotecar ce deţine un titlu executoriu, prin care încearcă recuperarea creanţei sale, nu are nicio legătură cu cauza penală în care a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului. Aşadar, este vorba despre un fals conflict între acţiunea penală în care a fost dispus sechestrul şi executarea silită demarată de creditor pentru recuperarea unei creanţe certe, lichide şi exigibile.

Chiar dacă sechestrul asigurător se poate transforma, ca urmare a unei hotărâri de condamnare, într-un sechestru definitiv executoriu – şi astfel creanţa statului dintr-una eventuală sau sub condiţie într-una simplă -, în niciun caz legalitatea măsurii asigurătorii nu are vreo înrâurire asupra posibilităţii de executare silită a creanţei puse în executare.

În concluzie, instanţa de fond a reţinut că prin instituirea sechestrului şi indisponibilizarea bunului potrivit art. 163 din Codul de procedură penală nu s-a realizat în mod automat o blocare a demarării sau a continuării executării silite iniţiate de către un creditor ipotecar.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel contestatoarea, care a solicitat modificarea în parte a sentinţei şi anularea executării silite iniţiate de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Asociaţi în dosarul de executare şi a publicaţiei de vânzare imobiliară din 2013. Cererea de apel a fost întemeiată pe aceleaşi considerente promovate prin contestaţia la executare.

La 11 decembrie 2014, intimata S.C. BRD – GSG – S.A. a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea problemei de drept pe care am prezentat-o la începutul acestui material de prezentare.

În urma unor discuţii preliminare, s-a stabilit că rămâne atributul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

Titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale pe care le apreciază ca fiind noi, ca urmare a faptului că sunt cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Însă, analizând comparativ dispoziţiile art. 711 şi următoarele din Codul de procedură civilă, indicate de titularul sesizării şi care sunt cuprinse în cartea a V-a titlul I capitolul VI, intitulat “Contestaţia la executare”, cu dispoziţiile art. 399-404 din cartea V capitolul I secţiunea a VI-a, intitulată “Contestaţia la executare”, din Codul de procedură civilă de la 1865, se constată că noile dispoziţii preiau vechile reglementări şi le aduc anumite completări care vin să valorifice soluţii ale doctrinei şi jurisprudenţei anterioare şi care sunt irelevante sub aspectele care interesează prezenta cauză.

Or, împrejurarea că aceleaşi dispoziţii sunt cuprinse într-o altă reglementare, chiar dacă mai detaliată şi nuanţată decât cea anterioară, nu conferă acestor dispoziţii caracter de noutate în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă.

Mai mult, reglementările anterioare au fost analizate în doctrina mai veche, problema de drept cercetată în prezentul raport fiind soluţionată în sensul că în situaţia în care sechestrul asigurător nu a devenit definitiv, chiar dacă creanţa respectivă are un grad de preferinţă superior, în lipsa altor bunuri urmăribile, nu va putea fi împiedicată urmărirea pornită de către un creditor chirografar sau pentru o creanţă cu un rang de preferinţă inferior, dar care posedă un titlu executoriu.

În consecinţă, câtă vreme problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a mai fost analizată în doctrină, în interpretarea unui act normativ mai vechi, dar care cuprindea o reglementare similară sub aspectele care interesează în prezentul raport, caracterul de noutate se pierde şi face inadmisibilă sesizarea Înaltei Curţi în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele reţinute în acest sens, Completul ÎCCJ a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă, prin Decizia nr. 8/2015, al cărei text este disponibil în Monitorul Oficial nr. 431/2015.

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu