Hotărârea Consiliului UNBR nr. 230 din 10-11 decembrie 2021 privind organizarea examenului de primire în profesie – sesiunea aprilie 2022 prevede că data desfășurării examenului este 3 aprilie 2022, pentru toți candidații. Examenul se va desfășura la București, în sistem fizic (față în față), la Complexul expozițional ROMEXPO.

În cazul în care, în virtutea unor dispoziții normative impuse de protecția sănătății populației, organizarea în sistem fizic a examenului nu va fi posibilă, acesta nu se va mai desfășura.

Cererile de înscriere a candidaților la examen, se depun în intervalul 14 februarie 2022 (ora 8.00) – 11 martie 2022 (ora 16.00) la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-și desfășoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis.

În perioada 11 martie 2022 – 18 martie 2022 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen iar rezultatul verificărilor se afișează conform prevederilor Regulamentului de examen. Contestațiile formulate de candidații cărora li s-a respins înscrierea la examen se vor soluționa în conformitate cu prevederile Regulamentului de examen.

În cazuri temeinic justificate, cu aprobarea Comisiei Permanente a U.N.B.R., dosarul poate fi completat cu actele ce nu au putut fi procurate din motive imprevizibile și insurmontabile, cu cel mult 5 zile înainte de data examenului.

Exclusiv pentru candidații care au susținut examenul de licență în anii 2021 și 2022 și numai dacă unitățile de învățământ absolvite de aceștia nu au emis diplomele de licență, se admite depunerea adeverinței de absolvire a examenului de licență, eliberată de unitatea de învățământ, în locul diplomei de licență prevăzută la art. 15 alin. 2 lit. b) din Statutul profesiei de avocat; în acest caz, nu se cere ca adeverința de absolvire să fie însoțită de foaia matricolă.

Cererile de înscriere la examen, precum și înscrisurile însoțitoare se transmit de către candidați baroului în format electronic, prin internet la adresa https://www.ifep.ro/CandidateFolder.aspx, adresă ce va fi făcută cunoscută candidaților de către barou prin publicarea pe pagina web proprie a anunțului privind examenul.

După data examenului, candidații declarați admiși vor depune la barou, la data cererii de înscriere pe tabloul avocaților, originalele înscrisurilor transmise, ocazie cu care baroul va efectua confruntarea dintre acestea și cele transmise de candidați în format electronic.

Taxa de examen este de 1400 lei și este interzisă perceperea de către I.N.P.P.A. sau barouri, cu orice titlu, de sume suplimentare pentru operațiuni care au legătură cu înscrierea candidaților la examen sau cu susținerea acestuia.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here