De dată relativ recentă în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1015/29.11.2018 a fost publicată Decizia CCR nr. 490/17.07.2018 și menționăm faptul că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, de la data publicării (în cazul de față de la data de 29.11.2018) decizia CCR este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor. 

Menționăm faptul că, prin decizia mai sus-amintită, CCR, cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 alin. (12) lit. d) și art. 10 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate. 

Care este conţinutul textelor de lege declarate constituţionale de Curtea Constituţională?

Art. 4 alin. (12) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999: Utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale sunt obligați:(...) d) să încheie cu furnizorii consumabilelor contracte ferme conținând clauze de livrare numai a consumabilelor de tipul și cu caracteristicile tehnice prevăzute în manualul de utilizare, care să asigure menținerea lizibilității datelor pe perioada de arhivare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, clauze privind daunele la care sunt îndreptățiți utilizatorii în cazul nerespectării clauzelor contractuale de către furnizori și să asigure arhivarea datelor;

Art. 10 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999: "Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: (...) j) încălcarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a dispozițiilor art. 4 alin. (12) lit. a) -d);". 

Cum și-a motivat autoarea-în esență- excepţia de neconstituţionalitate ?

Excepția a fost ridicată, din oficiu, de Judecătoria Bacău - Secția civilă într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției, emis la data de 02.12.2015, întemeiat pe art. 4 alin. (12) lit. d) și art. 10 lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999.

În motivarea excepției de neconstituționalitate s-a arătat că sunt încălcate principiul accesului liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Astfel, în motivarea excepției de neconstituționalitate s-a arătat că textele de lege criticate sunt neclare, deoarece "stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie contravenții este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile și condițiile necesare operațiunii de constatare și sancționare a contravențiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a caracterului ferm al unui contract, judecătorul însuși nu dispune de reperele necesare în aplicarea și interpretarea legii, cu prilejul soluționării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției". Prevederile legale criticate sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis, explicit și cu claritate ce înseamnă "contract ferm" sau clauze privind daunele la care sunt îndreptățiți utilizatorii, în cazul nerespectării clauzelor contractuale de către furnizori.

S-a invocat cele reținute în jurisprudența CCR și a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul clarității, preciziei și previzibilității.

S-a arătat că normele criticate sunt caracterizate printr-o tehnică legislativă inadecvată, contrar art. 8 alin. (4) teza întâi și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, acestea necorespunzând nici regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit căruia actele normative ce stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce trebuie să se aplice pentru fiecare dintre acestea.

Imprecizia textelor de lege criticate afectează dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Pentru ca dreptul la un proces echitabil să nu rămână unul teoretic și iluzoriu, normele juridice trebuie să fie clare, precise și previzibile, astfel încât destinatarul normei să aibă reprezentarea gravității faptei săvârșite. 

Cum a motivat CCR -în esență- decizia sa?

Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a observat că este criticat art. 4 alin. (12) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție, referitor la cerințele de calitate ale legii, sub aspectul folosirii cuvântului "ferme", în sintagma "contracte ferme".

Instanța care a sesizat din oficiu CCR a apreciat că interpretarea sintagmei este lăsată la libera apreciere a agentului constatator, nefiind reglementate criteriile și condițiile necesare operațiunii de constatare și sancționare a contravenției, de a nu avea încheiate contracte "ferme".

CCR a reținut că folosirea termenului "ferm" nu este de natură a aduce atingere art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, iar critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută, deoarece intenția legiuitorului în reglementarea textului de lege criticat a fost aceea de a face referire la contracte valabil încheiate, cu respectarea prevederilor art. 1.166 și următoarele din Codul civil. Legiuitorul a avut în vedere, atunci când a folosit cuvântul "ferme", obligațiile operatorilor economici, specifice acestor contracte, și anume de a insera în contract clauze de livrare numai a consumabilelor de tipul și cu caracteristicile tehnice prevăzute în manualul de utilizare, precum și clauze privind daunele la care sunt îndreptățiți utilizatorii, în cazul nerespectării clauzelor contractuale de către furnizori.

CCR a reținut că eventuala interpretare și aplicare abuzivă, de către inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a textelor de lege criticate este supusă cenzurii instanței de judecată, procesul-verbal putând fi atacat în condițiile art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 și celor ale art. 34 și art. 35 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

În concluzie, CCR a reținut că nu sunt încălcate principiul accesului liber la justiție, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Ai nevoie de O.U.G. nr. 28/1999? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!