19 Iulie, 2019

Este constituțională lipsa unui plafon minim și maxim pentru onorariul curatorului special desemnat într-un dosar?

Prin Decizia nr. 492/30.06.2016 (decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 827/19.10.2016), cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea CEZ Vânzare – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.002/311/2014 al Judecătoriei Slatina şi a constatat că dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 

Care a fost obiectul excepţiei de neconstituţionalitate analizate de CCR ?

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate l-au constituit dispoziţiile art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

“Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată.” 

Care au fost criticile formulate de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate ?

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a susţinut, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil astfel cum se interpretează prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut, în esenţă că dispoziţiile legale criticate încalcă criteriile de precizie, claritate şi previzibilitate, criterii impuse chiar de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi de cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

S-a aratat că în stabilirea cuantumului onorariilor de curator nu există criterii obiective de apreciere, general aplicabile la nivelul întregului sistem judiciar, aspect ce creează diferenţe de tratament juridic faţă de justiţiabilii din diferite zone ale ţării. Aşadar, justiţiabilii din diferite zone ale ţării sunt puşi în situaţia de a achita onorarii de curator pe care judecătorii le stabilesc mai degrabă în funcţie de situaţia economică a zonei, creând un sentiment de inechitate în aplicarea legii. Orice obligaţie legală materială care s-ar putea stabili de către instanţe în sarcina justiţiabililor ar trebui să aibă criterii legale de apreciere unitare la nivelul întregii ţări, pentru a nu se crea inechităţi în gestionarea actului de justiţie. 

Care au fost motivele pentru care CCR a decis că excepţia de neconstituţionalitate respectivă este neîntemeiată?

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, CCR a observat că prin Decizia nr. 34/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147/27.02.2015, paragrafele 19-20, a reţinut că instituţia curatelei speciale a fost extinsă, fiind evident că această instituţie, aşa cum este legiferată în Codul de procedură civilă, este menită să dea eficienţă art. 24 din Constituţie, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa. Astfel, această instituţie vine să protejeze interesele celor chemaţi în judecată şi care nu au capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii şi interzişii – persoane fizice, ci şi persoanele juridice ori entităţile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care reclamantul învederează, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanţa va putea încuviinţa citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acţiune subsecventă demersurilor nereuşite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului sau a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii. Însă, în cazul în care instanţa încuviinţează citarea părţii pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58 din acelaşi cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3): “Odată cu încuviinţarea citării prin publicitate, instanţa va numi un curator dintre avocaţii baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului”]. Astfel, legiuitorul a extins protecţia prevăzută la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi asupra celor chemaţi în judecată şi al căror domiciliu, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat.

Prin Decizia nr. 288/28.04.2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527/15.07.2015, paragrafele 17 şi 18, CCR a reţinut că, potrivit art. 48 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, avansarea remuneraţiei curatorului special numit de instanţă în condiţiile art. 58 şi 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanţa poate stabili, însă, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remuneraţiei curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepţional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanţa va încuviinţa avansarea remuneraţiei cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remuneraţie pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 49 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013]. Partea care avansează sumele cu titlu de remuneraţie a curatorului special are protecţia drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiţie, întrucât la finalul judecăţii aceste sume ce reprezintă remuneraţia curatorului special se includ în cheltuielile de judecată şi vor fi puse în sarcina părţii care pierde procesul [art. 48 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013]. Având în vedere cele expuse, prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi art. 24 din Legea fundamentală, fiind o transpunere a dispoziţiilor constituţionale privind garantarea dreptului la apărare şi nu o piedică împotriva accesului la justiţie, aplicându-se deopotrivă tuturor celor aflaţi în ipoteza normelor referitoare la instituţia curatelei speciale.

Pentru argumentele expuse CCR nu a reţinut încălcarea prevederilor art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, precum şi ale art. 6 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei CCR, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de cele reţinute în deciziile menţionate, CCR a observat că, în prezenta cauză, din susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate reiese faptul că motivele arătate vizează chestiuni din practica instanţelor de judecată, ceea ce ţine de aplicarea şi interpretarea legii de către acestea.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut prin hotărârile din 25.05.1993 şi din 20.05.1999, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31, că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică.

CCR a reţinut că dispoziţiile art. 58 din Codul de procedură civilă reglementează situaţiile în care se impune numirea curatorului special, modul de numire, precum şi aspecte legate de remunerarea acestuia. Astfel cum s-a arătat  anterior dispoziţiile art. 58 din Codul de procedură civilă se completează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sub aspectul persoanelor în sarcina cărora intră avansarea plăţii onorariului cuvenit curatorului special desemnat de instanţă sau a situaţiilor în care aceste sume sunt avansate din bugetul statului sau rămân în sarcina acestuia. Faptul că textul legal criticat nu stabileşte plafoane minime şi maxime ale onorariului curatorului special nu conduce la neconstituţionalitatea acestuia.

Pentru a se evita aplicarea divergentă a modului de stabilire a cuantumului onorariului curatorului special de către instanţele judecătoreşti revine Misterului Justiţiei, potrivit art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443/29.06.2009, ca prin politica sa de cooperare interinstituţională cu Uniunea Naţională a Barourilor din România să iniţieze demersurile necesare pentru determinarea unitară a cuantumului onorariului în funcţie de natura cauzelor în care este desemnat un curator special (…).

Ai nevoie de Codul de procedură civilă? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu