14 Noiembrie, 2019

Este condiționată existența infracțiunii de vătămare corporală din culpă de o anumită limită a îmbibației alcoolice?

Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme (www.scj.ro), la data de 23.05.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a luat o decizie privind dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală asupra căreia ne vom opri atenția, considerând-o de interes pentru cititorii noștri. 

Astfel, prin Decizia nr. 8/23.05.2018 în dosarul nr.664/1/2018 ÎCCJ– Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de  Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 4920/270/2016, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni  de drept:dacă pentru întrunirea tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. (1) din Codul penal, privind vătămarea corporală din culpă, sintagma din teza I a acestui text incriminator, respectiv «(…) sub influenţa băuturilor alcoolice (…)», trebuie interpretată ca referindu-se la un anumit grad de îmbibaţie de alcool pur în sânge, eventual cel indicat de legiuitor la art. 336 alin. (1) din Codul penal, sau, indiferent de gradul de îmbibaţie alcoolică în sânge, este atrasă răspunderea penală a oricărei persoane care săvârşeşte o vătămare corporală din culpă sub această modalitate normativă, dacă a consumat alcool depistabil prin mijloace tehnice sau medico-legale prevăzute de legislaţie.” 

Instanța supremă a arătat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) teza I din Codul penal, care incriminează fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice

Menționăm că, după redactarea considerentelor şi semnarea deciziei mai sus menționate, Decizia ÎCCJ  nr. 8/ 23.05.2018  va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Potrivit art. 477 alin.3 din Codul de procedură penală, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Care este conținutul textelor legale menționate de instanța supremă în Decizia nr. 8/23.05.2018? 

Art.196 alin.(1) teza I din Codul penal: Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârșită din culpă  de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă

Art. 193 alin. (2) din Codul penal: Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. 

Ce trebuie să înțeleagă cititorul din decizia instanței supreme mai sus amintite?

Instanța supremă, prin  Decizia nr. 8/ 23.05.2018  a arătat că existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă menționată la art. 196 alin.(1) teza I din Codul penal, și anume   vătămarea corporală din culpă săvârșită de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, nu este condiţionată de o anumită limită a îmbibaţiei alcoolice.

Ai nevoie de Codul de penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu