Legea nr. 196 din 2021 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, pentru modificarea alin. (5) al art. 10 din Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin. (3) al art. 291 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicatpă în Monitorul oficial nr0693 din 13 iulie 2021

Legea nr. 196/2021 are mai multe reglementări în domeniul serviciilor de utilități publice, în domeniul eficienței energetice și o singură modificare fiscală foarte importantă pentru gospodării.

Începând cu data de 13 ianuarie 2022 (6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial a legii) energia termică livrată către populație se va factura cu cotă de TVA de 5%.

Legea nu mai aduce alte modificări fiscale.

Profităm de această ocazie ca să trecem în revistă și alte livrări de bunuri sau prestări de servicii ce se facturează cu cota de TVA de 5%.

La data prezentei alerte, cota de TVA de 5% se mai aplică pentru următoarele:

  1. Livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste;
  2. Servicii de acces la muzee, case memoriale, bâlciuri, grădini zoologice, etc.;
  3. Livrarea de locuințe sociale. A se înțelege locuință socială din perspectiva TVA;
  4. Cazare în sector hotelier;
  5. Servicii de restaurant și catering;
  6. Utilizarea facilităților sportive;
  7. Transportul de persoane cu trenuri și vehicule istorice;
  8. Transportul de persoane cu telecabina, telegondola, telescaun în scop turistic;
  9. Transportul de persoane cu vehicule cu tracțiune animală în scop turistic;
  10. Transportul de persoane cu ambarcațiuni în scop turistic;
  11. Livrarea de alimente de înaltă valoare calitativă, produse montane, eco, tradiționale atestate și autorizate în acest scop.

Studiu de caz.

Societatea VACANȚA MARE SRL este persoană juridică română înființată conform Legii nr. 31/1990. Aceasta este înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal. Societatea organizează o excursie cu o ambarcațiune având ca destinație vizitarea mai multor canale navigabile din Delta Dunării. Beneficiarii serviciilor de transport sunt persoane fizice ce achită o sumă fixă de bani pentru fiecare persoană.

Cu ce cotă de TVA se vor factura aceste servicii?

Potrivit art. 291 alin. (3) lit. j) din Codul fiscal, transportul de persoane cu ambarcațiuni folosite în scop turistic sau de agrement se facturează cu cota de TVA de 5%.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here