Sub această motivare, precum şi altele pe care le vom prezenta în continuare, a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate referitoare la O.U.G. nr.50/2010 în ansamblul ei şi la anumite articole din această reglementare care priveşte contractele de credit pentru consumatori.

Autorul criticii a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile actului normativ sunt neconstituţionale, deoarece se aplică şi contractelor garantate cu ipotecă, precum şi contractelor de credit în derulare, impunând eliminarea unor costuri din contracte de credit în derulare. Astfel, s-a apreciat că:

- noua lege nu poate desfiinţa modalitatea în care legea anterioară a reglementat contractele de credit;

- sunt încălcate prevederi constituţionale în măsura în care limitează comisioanele ce pot fi percepute de către instituţiile de credit şi în măsura în care impun instituţiilor de credit să elimine din toate contractele de credit aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă a tuturor acelor comisioane care nu se regăsesc ca şi denumire în enumerarea limitativă prevăzută de art. 36, cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor instituţiilor de credit aferente acestor comisioane;

- se impune instituţiilor de credit să restituie împrumutaţilor sumele încasate fără temei legal şi, respectiv, să repare deficienţele constatate prin proces-verbal.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a făcut mai întâi referire la nota de fundamentare ce însoţeşte această ordonanţă de urgenţă, potrivit căreia existenţa situaţiei extraordinare şi a urgenţei de care textul constituţional menţionat condiţionează adoptarea acesteia este justificată prin necesitatea transpunerii şi implementării în legislaţia naţională a reglementării europene dată de Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care trebuia realizată până la data de 11 iunie 2010.

Totodată, această intervenţie legislativă a fost necesară pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât sa fie atins obiectivul de creare a pieţei interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, în lipsa unei reglementari imediate a contractelor de credit pentru consumatori, aceştia nu ar putea beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european, ceea ce ar crea o denaturare a concurenţei.

Cu privire la critica de retroactivitate a actului normativ, Curtea a apreciat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor.

Din această perspectivă, Curtea a arătat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului respectă prevederile constituţionale, producând efecte pentru viitor de la data intrării în vigoare, respectiv  creditorilor nu le sunt impuse obligaţii de recalculare transparentă a dobânzilor şi de eliminare a comisioanelor percepute în trecut, contractul de credit fiind un contract cu executare succesivă.

În continuare, faptul că dispoziţiile de lege criticate transpun în dreptul intern o reglementare secundară a Uniunii Europene, şi anume o directivă, act obligatoriu care stabileşte în sarcina statelor membre destinatare o obligaţie de rezultat, înlătură susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia acestea sunt neconstituţionale.

Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 1446/2011, publicată în Monitorul oficial nr. 895 din 16 decembrie a.c.